Joi, 22 Octombrie 2026

Construcții Erbașu a început lucrările la noul stadion de 490 mil. lei din Constanța (upd.)

30_09_stadion-constanta

Lucrările la noul Stadion „Gheorghe Hagi” din Constanța au început la 1 octombrie 2026, după ce Compania Națională de Investiții (CNI) a emis ordinul de începere la finalul lunii septembrie. Asocierea Construcții Erbașu - Tracon a intrat pe amplasamentul de pe Str. Primăverii nr. 2-11, unde au început operațiunile de organizare a șantierului. CNI a publicat și primele imagini de la demararea lucrărilor. Noua arenă va avea peste 18.000 de locuri și va îndeplini cerințele UEFA categoria 4.
Potrivit celor mai recente informații comunicate de CNI, valoarea totală a investiției este de 490,94 milioane de lei, iar termenul estimat pentru finalizarea integrală a obiectivului este de 27 de luni. Finanțarea este asigurată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), prin CNI, în cadrul Programului național de construcții de interes public sau social, cu participarea Primăriei Municipiului Constanța.
Lucrările sunt realizate de asocierea Construcții Erbașu - Tracon, iar echipa indicată în cea mai recentă comunicare a Construcții Erbașu îi include și pe Popp & Asociații, MC General Construct Alfa și Graphic Studio.

02_10_santier-stadion-constanta

Demararea lucrărilor vine după actualizarea soluției tehnice de fundare, care a determinat suplimentarea contractului de proiectare și execuție cu 21,31 milioane de lei, inclusiv TVA, aprobată de CTE-CNI la finalul lunii august 2026. În acest context, Consiliul Local Constanța a aprobat în septembrie o contribuție suplimentară de 5,04 milioane de lei, reprezentând cota municipalității din lucrările de construcții-montaj suplimentare. Suma se adaugă cofinanțării de 41,22 milioane de lei aprobate anterior de administrația locală pentru anul 2026.

Stadion de peste 63.800 mp, cu teren de antrenament și pistă de atletism
Noul stadion va avea o suprafață desfășurată de 63.857 mp. Pe lângă arena principală, proiectul include un teren de antrenament pentru fotbal și atletism, o pistă cu șase culoare și o tribună acoperită cu aproximativ 1.000 de locuri, precum și o clădire de vestiare. Arena va integra și funcțiuni complementare celor sportive, între care săli de antrenament, un centru de conferințe, spațiu expozițional, spații administrative și comerciale.
Sunt prevăzute, de asemenea, amenajări exterioare, alei, drumuri și platforme, rețele de utilități, împrejmuire și zone de parcare pentru jucători și oficiali.
Indicatorii tehnico-economici aprobați prevăd pentru stadion un regim maxim de înălțime S+D+P+2E și o înălțime maximă de 27,5 metri.

30_09_stadion-constanta-3
30_09_stadion-constanta-2

Din aceeasi categorie

Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA
Revocă consimțământul cookie