STRABAG, ales antreprenor general pentru dezvoltarea clădirilor rezidențiale și de birouri ale Queens District începe lucrările pe șantier. La finalizare, STRABAG își va reloca sediul central din București în cadrul ansamblului. Conform contractului de închiriere, STRABAG va ocupa aproximativ 4.600 mp pe trei etaje în clădirea A, devenind astfel și primul chiriaș-ancoră semnat în cadrul proiectului.
Ansamblul Queens District va integra funcțiuni office, rezidențiale, comerciale și zone de acces public într-un ecosistem urban unitar, conceput în jurul conectivității, sustenabilității și valorii pe termen lung.
Componenta office a ansamblului va livra aproximativ 22.500 mp de spații de birouri disponibile pentru închiriere, în timp ce întregul ansamblu mixed-use va depăși 45.000 mp suprafață construită.
Pe lângă componenta de birouri, ansamblul va include 237 de unități rezidențiale și aproximativ 2.500 mp de spații comerciale și servicii, organizate în jurul unei curți interioare deschise publicului și al unor zone verzi generoase, concepute pentru relaxare, interacțiune și viață urbană activă.
Ansamblul este situat pe Șoseaua Pipera, în inima cartierului de afaceri Floreasca-Barbu Văcărescu și beneficiază de o conectivitate excelentă către toate mijloacele de transport în comun. Două stații de metrou de pe magistrala M2, Aurel Vlaicu și Pipera, se află la aproximativ 10-13 minute de mers pe jos, în timp ce mai multe linii de autobuz (112, 135 și 343) au stații amplasate chiar în fața ansamblului Queens District, asigurând conexiuni rapide către nordul, centrul, estul și vestul Capitalei.
Pentru angajații care vor lucra în complex a fost gândit un design care pun accentul pe confort și sănătate, prin aport permanent de aer proaspăt 100%, ferestre cu deschidere și monitorizare continuă a calității mediului interior, inclusiv a nivelurilor de CO2 și umiditate, pentru un confort sporit și un mediu de lucru mai sănătos.

Queens District integrează 282 de locuri de parcare subterane, oferind un raport competitiv de 1 loc de parcare la 88 mp, alături de infrastructură dedicată încărcării vehiculelor electrice și sisteme inteligente de management al parcării. La suprafață, însă, experiența este în întregime pietonală, întreaga circulație fiind proiectată în jurul oamenilor, mai degrabă decât al mașinilor.
Proiectat pentru a funcționa cu zero emisii locale de carbon, Queens District Office se află printre puținele dezvoltări office din București care au obținut certificarea BREEAM Excellent încă din faza de proiectare. Clădirea este complet electrificată și alimentată din surse regenerabile de energie, susținute de panouri fotovoltaice și de o infrastructură energetică de înaltă eficiență. Conceptul tehnic este construit în jurul tehnologiei pompelor de căldură integrate într-un sistem HVAC cu 4 țevi și gestionate printr-un sistem personalizat de tipul Building Management, asigurând atât precizie, cât și adaptabilitate în operare.
Clădirea este proiectată pentru a atinge un consum de energie primară de aproximativ 51 kWh/mp/an, depășind cerințele nZEB cu peste 40%, în timp ce monitorizarea inteligentă și optimizarea tuturor sistemelor pot reduce consumul de energie cu până la 36%. Acest lucru conduce la costuri operaționale semnificativ mai reduse, cu economii estimate de aproximativ 40% la utilități comparativ cu clădirile de birouri convenționale de clasă A și costuri de mentenanță estimate la aproximativ 3-3,5 euro/mp, mult sub media pieței.

Queens District este dezvoltat de Speedwell ca un ecosistem urban orientat spre viitor, care reunește spații de birouri de înaltă performanță, locuințe premium și o componentă de retail atent selectată într-un cadru integrat și coerent. Livrarea ansamblului este estimată pentru primul trimestru al anului 2028.
„În calitate de antreprenor general, suntem încântați să contribuim la dezvoltarea unui ansamblu care reflectă multe dintre tendințele care conturează viitorul construcțiilor urbane: integrarea destinațiilor mixte, standarde tehnice ridicate, eficiență energetică, sustenabilitate și funcționalitate pe termen lung. Queens District este genul de ansamblu în care ingineria, arhitectura și experiența de zi cu zi a celor care utilizează spațiul sunt concepute să funcționeze în armonie încă de la început, iar rolul nostru este să transformăm această viziune în realitate.
În același timp, STRABAG își va muta sediul central din București în cartierul Queens District, în baza unui contract separat de închiriere pe termen lung. Conceptul viitorului spațiu de lucru promovează colaborarea între echipe, eficiența operațională, accesibilitatea, flexibilitatea și obiectivele de sustenabilitate, în concordanță cu planurile de dezvoltare pe termen lung ale companiei”, a declarat Bogdan Mărginean, Director Tehnic General al STRABAG România.

„Ne bucurăm în mod deosebit să primim STRABAG în Queens District nu doar în calitate de constructor al ansamblului, ci și ca prima companie care alege acest loc pentru viitorul său sediu. Pentru noi, această decizie depășește o tranzacție standard de închiriere. Atunci când o companie cu expertiza tehnică a STRABAG și cu experiența unor dezvoltări majore la nivel european alege să își desfășoare activitatea în cadrul ansamblului pe care îl și construiește, vorbim despre o validare puternică a viziunii și a standardelor pe care le-am urmărit încă de la început. Queens District a fost conceput în jurul unei idei foarte clare: să creeze un loc care funcționează mai bine pentru oameni în viața reală, nu doar pe hârtie. Un ansamblu în care performanța, sustenabilitatea, accesibilitatea, funcțiile comerciale, rezidențiale și de birouri nu sunt tratate separat, ci construite pentru a se susține reciproc în mod natural. Decizia STRABAG confirmă ceea ce Queens District și-a propus încă de la primele schițe: să atragă companii cu standarde înalte, viziune pe termen lung și o preocupare reală pentru calitatea experienței oferite propriilor echipe.”, a declarat Maria Jianu, Leasing Director Speedwell.
„Avem încredere deplină în calitatea și performanța ansamblului Queens District, iar parteneriatul cu STRABAG ne oferă certitudinea că tot ceea ce ne-am propus va fi realizat la cele mai înalte standarde. Expertiza tehnică, disciplina și abordarea inovatoare a echipei STRABAG sunt calitățile care fac din acest parteneriat alegerea potrivită pentru a da viață acestui ansamblu exact așa cum ne-am dorit”, a adăugat Bogdan Barabulă, director tehnic la Speedwell.




