Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) SA a semnat contractul pentru supervizarea lucrărilor pe lotul 1C Sărățeni - Joseni al Autostrăzii Unirii (A8), primul contract pentru un drum de mare viteză semnat exclusiv electronic. Serviciile vor fi asigurate, de asocierea Activ Proiectare Infrastructură (lider) - EMAY Uluslararası Mühendislik ve Müşavirlik AȘ, alături de compania Topo Design Solutions, ca subcontractant, iar contractul are o valoare de 55,1 milioane de lei și o durată totală de 118 luni (54 pentru proiectare și execuție și 60 de luni garanție).
"Facem un nou pas înainte pentru digitalizarea activității CNIR. Pentru prima dată, un contract al Companiei este semnat electronic. Am început transformarea digitală cu documente interne, precum cererile de concediu, ordinele de deplasare pe șantiere și aplicațiile pentru managementul documentelor, iar acum, trecem la următorul nivel. Semnarea electronică a contractelor înseamnă mai puțină birocrație, un timp de lucru mai scurt și proceduri mai simple, toate aceste avantaje fiind posibile și datorită deschiderii Prestatorului către extinderea digitalizării", a precizat directorul general al CNIR, Gabriel Budescu.
În prezent, pe secțiunea Miercurea Nirajului - Leghin a Autostrăzii A8 toate cele patru loturi dintre Sărățeni și Pipirig (116 km) au asigurate serviciile de supervizare pentru contractele de proiectare și execuție. Rolul supervizorului este foarte important pentru că va monitoriza proiectarea și execuția lucrărilor, conformitatea acestora, calitatea materialelor și a echipamentelor folosite.

Lotul 1C Sărățeni - Joseni (32,4 km) se află în etapa de proiectare, iar antreprenor este asocierea SA&PE Construct (lider) - Euro-Asfalt d.o.o. - Tehnostrade - Spedition UMB (România/ Bosnia-Herțegovina). Traseul secțiunii include 39 de poduri și pasaje, 3 tuneluri unidirecționale, 4 polate și două pasaje pentru permeabilitatea animalelor (ecoducte). Lungimea pasajelor și a tunelurilor este de aproximativ 16 km, reprezentând 50% din lungimea totală a acestui lot de autostradă. Cel mai lung pasaj va avea 1.736 de metri (peste DN 13A și calea ferată), iar cel mai înalt viaduct va avea 45 de metri.
Lotul 1C Sărățeni - Joseni face parte din Secțiunea a II-a a autostrăzii Târgu Mureș - Târgu Neamț, al cărei studiu de fezabilitate a fost actualizat de Ingenieria Especializada Obra Civil e Industrial SA (denumită anterior Acciona Ingenieria SA). Din echipa de proiectare mai fac parte companiile F&R Worldwide (studiile geotehnice), Geo Proiect Consulting (studii topografice detaliate), EPC - Consultanță de Mediu (documentația privind evaluarea impactului asupra mediului), Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan" al Academiei Române (cercetări și investigații arheologice), Integrated Road Solutions (proiectare infrastructură de transport rutier), Topovia 2002 (identificare proprietari și expropieri) și Protelco SA (suport și completare studii topografic, inclusiv aerofotogrammetrie pentru stereorestituție).




