Luni, 06 Aprilie 2026

Autostrada Biharia-Chiribiș: Precon (Selina) trece de 35% cu 400 de oameni în șantier

06_04_autostrada-a3-transilvania-biharia-chiribis_1Lucrările pe Autostrada Transilvania (A3), subsecțiunea Biharia - Chiribiș, înregistrează un ritm bun de execuție, în condițiile în care antreprenorul Precon (grup Selina) a depășit pragul de 35% și menține o mobilizare semnificativă în teren. Potrivit datelor recente, pe șantier sunt prezenți aproximativ 400 de muncitori și circa 300 de utilaje, ceea ce susține perspectivele de finalizare înainte de termenul contractual.
După întârzieri majore înregistrate încă din perioada contractului cu Bechtel, proiectul celor 28,55 km dintre Biharia (Oradea Nord) și Chiribiș pare să fi intrat într-un ritm normal de dezvoltare. Conform evaluărilor din teren, mobilizarea actuală este apreciată drept "excelentă" de Asociația Pro Infrastructură (API), existând chiar șanse - deși reduse - ca circulația să fie deschisă în decembrie 2026, înaintea termenului oficial stabilit pentru mai 2027.
"Chiar dacă antreprenorul Precon (grup Selina) nu ar reuși performanța inaugurării în 2026, în ritmul actual se poate încadra liniștit în termenul contractual asumat. Progresul la terasamente este foarte bun. Nu avem structuri-mamut, însă sunt numeroase și migăloase. Posibila deschidere din decembrie 2026 depinde strict de forța și numărul echipelor de fierari-betoniști ale constructorului", au transmis reprezentanții API.
"Am fost pe șantier, de la un capăt la altul. Este un adevărat furnicar. Suntem foarte optimiști că se va lucra bine anul acesta și că ne vom apropia de final până la sfârșitul anului. Vom reveni în următoarele luni să vedem cum progresează acest șantier", a declarat Horațiu Cosma, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (MTI), în urma unei vizite pe șantier.

06_04_autostrada-a3-transilvania-biharia-chiribis_2

Ventra și Utiber supervizează lucrările pe A3 Chiribiș-Biharia
Contractul pentru realizarea acestui tronson a fost semnat la 3 aprilie 2024 între CNAIR și Precon, ulterior fiind transferat, în aprilie 2025, către Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) SA, care gestionează în prezent implementarea. Ordinul de începere pentru etapa de proiectare a fost emis în mai 2025, cu un termen de finalizare de șase luni. Execuția lucrărilor a debutat efectiv în teren la data de 24 iulie 2025, inițial pe un sector de 8,5 km, iar din 29 septembrie 2025 constructorul a avut acces pe întregul traseu de 28,55 km, ceea ce a permis intensificarea lucrărilor.
La începutul anului 2026, CNIR SA a semnat cu asocierea de firme din Ventra Project Management (lider) - Utiber Kozuti Beruhazo Kft. Ungaria contractul pentru supervizarea lucrărilor pe Autostrada Transilvania, lotul 3C2 Chiribiș - Biharia. Contractul are o valoare de 14,9 milioane de lei și este finanțat din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Transport 2021-2027.
Consultanții vor organiza ședințe de progres și de calitate săptămânale, cu prezența fizică în șantier, împreună cu antreprenorul, vor verifica situațiile de lucrări ale constructorilor și vor emite certificatele de plată. De asemenea, Ventra și Utiber vor monitoriza permanent respectarea obligațiilor și termenelor contractuale de transmitere a informațiilor, rapoartelor, documentelor, instrucțiunilor, ordinelor, notificărilor etc. de către beneficiar și antreprenor și vor întreprinde acțiuni de prevenire pentru a elimina apariția disputelor. 

06_04_autostrada-a3-transilvania-biharia-chiribis_3

 

Din aceeasi categorie

Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA
Revocă consimțământul cookie