Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a lansat procedura de achiziție pentru contractarea serviciilor de consultanță și supervizare aferente proiectării și execuției lucrărilor de reabilitare a Lotului 3 al liniei feroviare Craiova - Drobeta-Turnu Severin - Caransebeș, parte a Coridorului Orient/Est-Mediteraneean. Valoarea estimată a contractului ajunge la 45,43 milioane de lei fără TVA (circa 11 milioane de euro), cu posibilitatea extinderii până la aproape 54 milioane de lei, prin achiziția unor servicii complementare.
Contractul vizează serviciile de consultanță și supervizare pentru tronsonul Igiroasa (Cap Y) - Drobeta-Turnu Severin (Cap X), între km 331+000 și km 362+632, inclusiv legăturile cu stațiile Prunișor și Drobeta Marfă, stația CF Drobeta Marfă și racordul CF Dudașu.
Contractul este finanțat din fonduri europene nerambursabile, bugetul de stat și alte surse legal constituite.
Sectorul vizat are o lungime totală de aproximativ 41,2 km, incluzând traseul principal și racordurile feroviare conexe, precum și tunelul de la Balota, cu o lungime de 6,2 km.
Contract de supervizare pe o perioadă de peste 16 ani
Serviciile ce urmează să fie contractate vor acoperi întreg ciclul de implementare a proiectului, de la etapa de proiectare și până la expirarea perioadei de garanție a lucrărilor. Durata totală estimată a contractului este de 195 de luni, respectiv peste 16 ani, din care 12 luni pentru proiectare, 60 pentru execuția lucrărilor, 120 de luni pentru perioada de garanție și notificare a defectelor și 3 luni pentru închiderea contractului și recepția finală.
Supervizorul va avea responsabilitatea monitorizării proiectării și execuției lucrărilor, verificării respectării obligațiilor contractuale privind termenele, costurile și calitatea lucrărilor, precum și urmărirea modului de utilizare a fondurilor publice și europene.

Ofertele pot fi depuse până la sfârșitul lunii iulie
Operatorii economici interesați își pot depune ofertele până la data de 27 iulie 2026, ora 15:00, prin intermediul platformei SEAP. Garanția de participare a fost stabilită la 450.000 de lei, iar garanția de bună execuție reprezintă 10% din valoarea contractului.
Contractul va fi atribuit prin licitație deschisă, pe baza criteriului "cel mai bun raport calitate-preț". Prețul ofertei va avea o pondere de 40%, restul punctajului urmând să fie acordat pentru experiența experților-cheie propuși și pentru metodologia de implementare prezentată de ofertanți. Printre specialiștii evaluați se numără coordonatorul de echipă, expertul în infrastructură feroviară, expertul financiar, expertul responsabil de proiectare și expertul responsabil pentru tuneluri.
Procedura este lansată sub clauză suspensivă, semnarea contractului fiind condiționată de asigurarea finanțării necesare și de atribuirea contractului de proiectare și execuție aferent lucrărilor de modernizare.
Trei oferte depuse pentru contractul de proiectare și execuție
CFR SA a primit 3 oferte de participare la licitația pentru proiectarea și execuția Lotul 3, Igiroasa (Cap Y) - Drobeta-Turnu Severin (Cap X), de pe linia feroviară Craiova - Caransebeș, după ce a reluat pentru a treia oară procedura de achiziție publică. Cele 3 oferte se află în etapa de evaluare, al cărei termen-limită a fost prelungit până la data de 30 iunie 2026, ora 18:00.
Valoarea estimată a contractului este cuprinsă între 5,16 miliarde lei și 6,15 miliarde lei.
Sectorul are o lungime de 41,23 km și include tunelul de la Balota, cu o lungime de 6,2 km. Contractul mai include modernizarea instalațiilor de electrificare pe toată lungimea tronsonului (25 kV), mărirea capacității de tranzit, modernizarea stațiilor, a haltelor de mișcare, a podurilor și podețelor de pe întregul traseu. De asemenea, vor fi reabilitate/ modernizate clădirile stațiilor de călători, incluzând construcțiile pasarelelor și/ sau tunelurilor pietonale, ridicarea nivelului peroanelor, vor fi montate panouri fonoabsorbante și/sau soluții alternative de reducere a nivelului de zgomot, precum și instalații de centralizare electronică noi, în stații.
Licitația a fost relansată sub incidența unei clauze suspensive, care condiționează semnarea contractului de obținerea finanțării.
Linia de cale ferată Craiova - Drobeta-Turnu Severin - Caransebeș este parte a Coridorului Est / Mediteranean și are o lungime totală de 226,16 km.
Studiul de fezabilitate aferent proiectului a fost elaborat de asocierea Italferr SPA - ISPCF SA - Italrom Inginerie International.

Tabloul complet al participanților la licitație
1. FCC Construcción SA, având ca terți susținători grupurile Siemens Mobility GmbH și Sener Mobility, și ca subcontractanți companiile Consis Proiect, Danavi, Geologic Site, Elektra Invest, Eckon CEI, Gauss, Fortis Tamesis Group, Siemens Mobility, Elsitel Elektromekanik İnşaat Proje Ticaret ve Sanayi AS, 3TI Progetti Italia - Ingegneria Integrata SPA, Salubris Waste Management, Alstom Transport SA, Kontron Transportation GmbH și Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan";
2. Asocierea Doğuş Eood (lider) - YDA İnşaat Sanayi ve Ticaret AȘ - Concelex - Doğuş İnşaat ve Ticaret AS, cu subcontractanții Vertatel International, ZUE, Sixense Solutions, Yuksel Proje AS, EPC - Consultanță de Mediu, Danavi, Tecnic Consulting Engineering Romania, Alstom Transport SA și Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan";
3. Asocierea Gülermak Ağır Sanayi İnşaat ve Taahhüt AȘ (lider) - IC İçtaș İnșaat Sanayi ve Ticaret AȘ, având ca terți susținători grupurile Altınok Müșavirlik Mühendislik AȘ, B. Ergünler Yol Yapı İnșaat Taahhüt Sanayi ve Ticaret AŞM, Kontron Transportation GmbH și Hitachi Rail GTS Deutschland GmbH, și ca subcontractanți companiile Terra Silva, Baicons Impex, SPIACT Craiova, Green Collective, Bawi Construction, Salubris Waste Management, Elektra Invest, Hitachi Rail GTS Romania, Activ Proiectare Infrastructură, Danavi, Eckon CEI, Geocon Global Consulting și Muzeul Olteniei Craiova.




