Marți, 25 August 2026

LIKE Consulting a finalizat studiile de fezabilitate pentru 4 noi poduri peste Prut

25_08_like-consulting-poduri-peste-prut_1Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a anunțat că au fost finalizate studiile de fezabilitate pentru patru poduri noi peste râul Prut, care vor uni România și Republica Moldova. La începutul acestui an, firma Like Consulting a câștigat contractul pentru elaborarea documentațiilor, valoarea acestuia fiind de 4,4 milioane de lei (fără TVA).
Cele 4 noi poduri peste Prut vor fi: Stânca (România) - Costești (Republica Moldova), Bumbăta - Leova, Fălciu - Leca și Răducăneni - Bărboieni.
Documentațiile tehnice au fost predate către CNAIR și au intrat în faza de obținere a avizelor și acordurilor necesare. În acest sens, zilele trecute au avut loc mai multe întâlniri interinstituționale de lucru la Consiliile Județene Iași, Botoșani și Vaslui, cu sprijinul președinților Costel Alexe, Valeriu Iftime și Ciprian Ionuț Trifan. La discuții au participat reprezentanții instituțiilor responsabile de avizarea documentațiilor.
În cadrul acestor întâlniri a fost prezentat stadiul actual al fiecărui proiect, s-au identificat punctual avizele rămase de obținut, au fost clarificate solicitările formulate de fiecare autoritate și s-au stabilit acțiunile necesare pentru finalizarea procedurilor de avizare.
Trei din cele patru studii de fezabilitate se află în etapa finală de avizare și obținere a PUZ-urilor conform cerințelor certificatelor de urbanism, cu excepția podului peste Prut de la Stânca (RO) - Costești (MD) pentru care nu este necesară documentația tip PUZ și care a intrat direct în etapa de avizare pentru aprobare SF.

25_08_like-consulting-poduri-peste-prut_3

"Încă de la începutul mandatului de secretar de stat la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, am prioritizat și conectivitatea la granița cu Republica Moldova, iar aceste 4 noi poduri rutiere peste Prut fac parte din strategia de dezvoltare în care ținta este ca fiecare dintre cele 11 raioane ale Republicii Moldova care au graniță la Prut să aibă cel puțin un pod rutier către România. Vă readuc aminte faptul că, la acest moment, construim primul pod rutier la nivel de autostradă între România și Republica Moldova de la Ungheni (RO) - Ungheni (MD) după mai bine de 60 ani de la ultimul pod construit, denumit Podul de Flori, care este parte din Autostrada Unirii A8 și, totodată, este cea mai importantă structură de infrastructură de transport construită vreodată peste Prut", a declarat Ionel Scrioșteanu.
Secretarul de stat precizează, de asemenea, că a fost finalizată reabilitarea podului Galați - Giurgiulești, prima astfel de intervenție la un pod peste Prut după Revoluție. Totodată, au fost demarate procedurile pentru reabilitarea podurilor Albița - Leușeni, Sculeni (RO) - Sculeni (MD) și Oancea - Cahul. În cazul podului Albița - Leușeni, proiectul prevede demolarea structurii existente și construirea unui pod nou, cu patru benzi, precum și implementarea controlului coordonat bidirecțional în Punctul de Trecere a Frontierei.

25_08_like-consulting-poduri-peste-prut_2

Din aceeasi categorie

Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA
Revocă consimțământul cookie