Lucrările de modernizare și electrificare a magistralei feroviare Cluj-Napoca - Oradea - Episcopia Bihor continuă într-un ritm susținut, Loturile 1 și 2 depășind pragul de 70% stadiu fizic de execuție. Potrivit informațiilor prezentate de Horațiu Cosma, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (MTI), mobilizarea constructorilor este foarte bună, iar obiectivul este respectarea jaloanelor asumate prin PNRR și finalizarea lucrărilor în anul 2027. În paralel, CFR Infrastructură anunță avansul lucrărilor și pe Loturile 3 și 4, unde stadiile fizice au ajuns la 26%, respectiv 48%.
Lotul Cluj-Napoca - Aghireș a trecut de pragul de 70%
Pe Lotul 1 al magistralei feroviare, între Cluj-Napoca și Aghireș (30,41 km), șantierul a depășit 70% stadiu fizic de execuție, iar lucrările înaintează într-un ritm susținut, finalizarea proiectului fiind prevăzută în cursul anului 2027. Un moment important îl reprezintă începerea lucrărilor la noul pod feroviar peste Someș, în municipiul Cluj-Napoca, una dintre structurile majore ale investiției.
Mobilizarea din șantier este susținută de un ritm ridicat al lucrărilor:
• peste 1.200 de tone de piatră spartă sunt puse în operă în fiecare zi;
• aproximativ 300 de metri de traverse sunt montați zilnic;
• circa 500 de metri de șină sunt instalați în fiecare zi.

Primul fir de circulație are deja șina montată integral pe întregul tronson, iar pe al doilea fir au fost instalați până în prezent aproximativ 17 kilometri de traverse și 10 kilometri de șină. În paralel, se desfășoară lucrări în stațiile de pe traseu, la sistemele de electrificare și semnalizare, precum și la noua hală de mentenanță din apropierea stației Cluj-Napoca, obiectiv considerat esențial pentru exploatarea modernă a magistralei.
Valoarea investiției pe cei 30 km ai Lotului Cluj-Napoca - Aghireș este de aproximativ două miliarde de lei, acesta fiind unul dintre cele mai importante proiecte feroviare aflate în execuție în România.
"Continuăm să recuperăm decalajele istorice din infrastructura feroviară și să construim o legătură modernă, electrificată și sigură între Cluj și Oradea, parte a coridorului feroviar care va conecta mai bine Transilvania de rețeaua europeană de transport", a precizat Horațiu Cosma.
Proiectul include două stații CF, două halte de mișcare, 8 puncte de oprire, 13 poduri, 35 de podețe și un pasaj denivelat. Modernizarea include și implementarea sistemului ERTMS, cu ETCS Nivel 2 și GSM-R, soluții tehnice care contribuie la creșterea siguranței circulației, a capacității de trafic și a interoperabilității cu rețeaua feroviară europeană.
Lucrările la Lotul 1 al liniei de cale ferată Cluj - Oradea sunt realizate de Asocierea Railworks (Alstom Transport - Arcada Company SA), iar serviciile de consultanță de asocierea Arex Lider Company - Baicons Impex - 3TI Progetti Italia-Ingegneria Integrata SpA.

Lotul 2: sosesc noi transporturi de șină pentru calea ferată
Și pe Lotul 2, între Aghireșu și Poieni (36,53 km), lucrările avansează într-un ritm accelerat, stadiul fizic depășind, de asemenea, pragul de 72%. În luna iunie 2026, pe șantier au fost livrate 144 de bucăți de șină cu lungimea de 108 metri și alte 144 de bucăți de șină de 120 de metri, însumând 32.832 metri liniari de șină, suficienți pentru aproximativ 16,4 km de cale ferată. Potrivit lui Horațiu Cosma, un nou transport, cu încă 144 de bucăți de șină de 120 metri, urmează să ajungă în șantier.
Antreprenor general pe acest lot este tot Asocierea Railworks (Aracada - Alstom), iar serviciile de consultanță sunt asigurate de Arex Lider Company - Baicons Impex - 3TI Progetti Italia-Ingegneria Integrata SpA.
Mobilizarea constructorului este susținută și de aprovizionarea constantă cu materiale. "Din carierele de piatră din zonă ajung zilnic în șantier aproape 1.000 de tone de piatră spartă, iar constructorul montează în prezent aproximativ 1 kilometru de traverse în fiecare zi", a declarat Horațiu Cosma.
Oficialul MTI apreciază că ritmul actual al lucrărilor oferă premise solide pentru respectarea termenelor asumate.
"Mobilizarea este foarte bună, iar progresul se vede de la o săptămână la alta. Suntem extrem de optimiști că vom atinge la timp jaloanele PNRR pe aceste șantiere feroviare dintre Cluj și Oradea și că vom readuce trenurile pe o infrastructură modernă, sigură și rapidă", a mai adăugat oficialul.
Potrivit CFR Infrastructură, intervențiile vizează infrastructura și suprastructura feroviară, lucrări la terasamente, drenaj, poduri, podețe, tuneluri, instalații de semnalizare, telecomunicații, tracțiune electrică, peroane, copertine și clădiri feroviare. Proiectul include și lucrări pentru protecția mediului, precum panouri fonoabsorbante, amenajări de spații verzi, separatoare de hidrocarburi și soluții de protecție pentru zonele sensibile.

Loturile 3 și 4 avansează spre vestul țării
Potrivit CFR Infrastructură, lucrările continuă și pe tronsonul Poieni - Aleșd - Frontieră Ungaria, care cuprinde Loturile 3 și 4 și însumează 99,48 km de cale ferată modernizată: 52,74 km pe Lotul 3 Poieni - Aleșd și 46,74 km pe Lotul 4 Aleșd - Frontieră Ungaria.
Pe Lotul 3, stadiul fizic este de 26%, fiind executate lucrări la infrastructura și suprastructura feroviară, terasamente, drenaje, instalații de semnalizare, telecomunicații, instalații de tracțiune electrică și energoalimentare, precum și la poduri, podețe, tuneluri, pasaje denivelate, peroane, copertine și clădiri feroviare. Lucrările sunt executate de asocierea FCC Construccion (lider) - Gülermak Ağır Sanayi İnşaat ve Taahhüt AŞ - CNN Altyapı Yatırımları ve İnşaat AŞ. Serviciile de supervizare sunt asigurate de Egis România.
Pe Lotul 4, progresul a ajuns la 48%, lucrările incluzând modernizarea infrastructurii și dublarea liniei între PO Telechiu și Cap X Oșorhei, pe o lungime de 14,85 km. Antreprenor general pentru Lotul 4 este asocierea WeBuild SpA - Impresa Pizzarotti & C SpA - Salcef SpA, iar serviciile de supervizare sunt asigurate de Egis România.
În prezent, sunt deja în circulație linii reabilitate pe o lungime totală de 32,63 km, pe intervalele Aleșd - Tileag, Tileag - Oșorhei, în stația CF Oșorhei și pe relația Episcopia Bihor - Frontieră Ungaria. Odată cu includerea Firului II pe intervalul Oșorhei - Oradea Est, lungimea totală a liniilor reabilitate deschise circulației ajunge la 39,72 km, contribuind la menținerea continuității traficului și la creșterea capacității de circulație pe relația Cluj-Napoca - Oradea - Episcopia Bihor.
La finalizarea investiției, trenurile de călători vor putea circula cu viteze de până la 160 km/h, iar trenurile de marfă cu până la 120 km/h. Potrivit CFR Infrastructură, proiectul va avea un impact major asupra siguranței circulației, capacității de trafic, conectivității regionale, mobilității durabile și integrării infrastructurii feroviare românești în rețeaua europeană de transport.




