Marți, 07 Aprilie 2026

Progres M6: Stația Aeroport Băneasa are structura de rezistență gata în proporție de 82%

07_04_progres-metrou-m6Lucrările la Magistrala 6 de metrou continuă în ritm susținut, cu progrese vizibile atât la nivelul tunelurilor, cât și al structurilor stațiilor de pe întreg traseul. Potrivit Metrorex, până la finalul lunii martie 2026 s-a înregistrat un avans semnificativ în special pe Secțiunea Sud, tronsonul 1 Mai - Tokyo, unde structura de rezistență a ajuns la un stadiu general de 63%.
Pe acest segment, activitatea de forare este realizată de utilajele TBM "Sfânta Maria" și "Sfânta Ana". Primul utilaj a excavat peste 2.358 metri liniari pe Linia 2, între Gara Băneasa și Piața Montreal, și a montat 1.569 de inele de tunel, având de parcurs încă aproximativ 476 metri până la destinație. TBM "Sfânta Ana" se află în mentenanță la Gara Băneasa, după ce a realizat circa 2 km de tunel pe Linia 1, cu 2.006 metri excavați și 1.338 de inele montate, urmând să mai avanseze 828 metri până la Piața Montreal.
Cel mai avansat stadiu de execuție a structurii de rezistență este înregistrat la viitoarea stație Aeroport Băneasa, unde lucrările au ajuns la 82%. Aici au fost excavați peste 52.700 mc și s-au turnat mai mult de 10.200 mc de beton, confirmând un ritm accelerat al execuției.
În paralel, la stația Tokyo, structura de rezistență este realizată în proporție de 65%, după excavarea a peste 75.400 mc și turnarea a circa 12.300 mc de beton. Stația Gara Băneasa a ajuns la un stadiu de 73%, fiind finalizați toți cei 194 de piloți pentru Accesul A și 176 pentru Accesul B.

07_04_progres-metrou-m6-1

La Piața Montreal, lucrările au ajuns la 76%, cu peste 53.400 mc excavați și peste 6.100 mc de beton turnați. Un nivel similar, de 76%, este raportat și la stația Expoziției, unde s-au excavat aproape 75.000 mc și s-au betonat peste 11.600 mc.
În cazul stației Pajura, structura de rezistență este realizată în proporție de 52%, după execuția a 287 de piloți pentru Accesul B și excavarea a peste 16.800 mc. La stația 1 Mai, punct de conexiune cu Magistrala 4, progresul este de 33%, fiind în curs lucrări de relocare a utilităților neprevăzute și realizarea elementelor structurale pentru joncțiune.
Antreprenor general pentru Secțiunea Sud este asocierea Alsim Alarko - Makyol, iar supervizorul proiectului, asocierea Padeco Co., Ltd. - Oriental Consultants Global Co., Ltd. - Metroul SA. Secțiunea are un traseu de 6,6 km și, pe lângă stația 1 Mai (existentă), cuprinde 6 stații: Pajura, Expoziției, Piata Montreal, Gara Băneasa, Aeroport Băneasa și Tokyo. Contractul de execuție are valoarea de 1,2 miliarde lei (fără TVA). Lucrările au început în decembrie 2023 și se estimează ca vor fi finalizate până în anul 2028. Proiectantul structurii este compania Concept Structure.

07_04_progres-metrou-m6-2

Secțiunea Nord: Lucrări în faze incipiente, dar în progres
Pe Secțiunea Nord, tronsonul Tokyo - Aeroport Otopeni, structura de rezistență este realizată în proporție de 28%, lucrările fiind în diferite stadii de execuție.
Potrivit datelor Metrorex, la stația Washington, progresul este de 15%, fiind în derulare lucrări de deviere a rețelelor electrice, telecomunicațiilor și iluminatului public. Stația Paris a ajuns la 17%, unde se desfășoară atât lucrări de organizare de șantier, cât și execuția structurii și a acceselor.
Stația Bruxelles înregistrează un progres de 8%, cu lucrări de mobilizare, devieri de utilități și intervenții asupra structurii de rezistență. La stația Otopeni, nivelul de realizare este de 35%, fiind executate elemente structurale precum grinzi de ghidaj, sprijiniri și pereți mulați.
Un stadiu avansat, de 78%, este consemnat la stația Ion I.C. Brătianu, unde lucrările vizează structura acceselor și pregătirea execuției pereților casetei. Totodată, la viitoarea stație Aeroport Otopeni, progresul este de 35%, fiind realizate lucrări la nivelul radierului și al elementelor verticale, precum și excavații pentru continuarea execuției.

07_04_progres-metrou-m6-3

Secțiunea Nord (Lotul 1.2) are un traseu de 7,6 km și va cuprinde șase stații noi: Washington, Paris, Bruxelles, Otopeni, Ion I.C. Brătianu și Aeroportul Otopeni. Contractul de proiectare și execuție a fost semnat în mai 2023, având valoarea de atribuire de 1,28 miliarde lei (fără TVA). Antreprenor general al lucrărilor pe Secțiunea Nord este asocierea Gülermak Ağir Sanayi Insaat ve Taahhüt AS - Somet SA, iar proiectanți sunt 3TI Progetti și TPF Ingenieria.
Magistrala 6 de metrou reprezintă prima legătură directă de mare viteză între Gara de Nord și Aeroportul Internațional Henri Coandă (Otopeni), integrând transportul aerian, feroviar și rutier într-un sistem modern și eficient.
Proiectul include 14,2 km de cale dublă, 12 stații moderne și 12 trenuri noi.
Deși termenul contractual inițial pentru anumite loturi viza anul 2027, estimările actualizate indică faptul că întreaga magistrală ar putea fi operațională cel mai devreme către finalul anului 2028. Șantierele continuă să genereze restricții semnificative pe DN1 și Bulevardul Expoziției, afectând considerabil timpii de deplasare la intrarea în Capitală.

Din aceeasi categorie

Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA
Revocă consimțământul cookie