Marți, 23 Decembrie 2025
RO EN

Succes pentru STRABAG si ARL: deschidere de trafic pe Pasajul Italsofa, Baia Mare

STRABAG si ARL Cluj au finalizat constructia Pasajului Italsofa din Baia Mare, circulatia pe noua structura fiind deschisa pe 18 decembrie 2025. Proiectul, cu o valoare totala de aproximativ 18 milioane de euro, este finantat din fonduri europene, prin Programul Operational Regional (POR), si face parte dintr-un plan mai amplu de fluidizare a traficului in sudul orasului.
"Pasajul suprateran, cu o lungime de 335 de metri, traverseaza intersectia giratorie Italsofa si face parte dintr-un ansamblu mai amplu de lucrari: relocarea retelelor de apa, canalizare si electricitate, modernizarea a aproximativ 500 de metri din Varianta de Ocolire Baia Mare, modernizarea DJ 182B pe 650 de metri, precum si executia retelelor de canalizare pluviala si a iluminatului public. Proiectele noastre nu au nevoie de discursuri mari. Isi spun povestea singure, din momentul in care incep sa fie folosite", au transmis reprezentantii STRABAG Romania. 
 
 
Sixense Romania a realizat incercarile statice si dinamice ale pasajului Italsofa, in cadrul testelor necesare inainte de deschidere a traficului. "Ma bucur sa vad proiecte in care evaluarea comportarii structurale se face riguros si transparent, conform cerintelor tehnice si normative. Felicitari tuturor echipelor implicate pentru colaborare!", a transmis Mariana Garstea, CEO Sixense Romania.
In timpul testelor, care au avut loc catre finalul lunii noiembrie 2025, podul pasajului a fost incarcat cu o sarcina de circa 250 tone si a rezistat fara probleme. Testele au avut doua componente. Incercarile statice au constat in incarcarea structurii podului cu sase camioane, fiecare avand o masa de aproximativ 41 de tone, timp in care, la nivelul inferior, s-au efectuat masuratori topografice pentru determinarea deplasarilor verticale ale podului sub sarcina. Greutatea maxima aplicata simultan pe o sectiune a fost de aproximativ 250 de tone.
 
 
Cea de-a doua etapa - incercarea dinamica - a presupus traversarea pasajului cu o viteza controlata, de pana la 50 km/h, in vederea masurarii raspunsului structural la vibratii.
Noul pasaj de la Italsofa a fost dezvoltat printr-un parteneriat intre Ministerul Transporturilor si Infrastructurii (MTI), prin Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) SA si Consiliul Judetean Maramures.

Din aceeasi categorie

Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA