Miercuri, 22 Iulie 2026

TPF, ISPCF și Vio-Top: Contract de supervizare lucrări CF Craiova-Caransebeș (lot 6)

22_07_reabiulitare-infrastructura-feroviara_1Compania Națională de Căi Ferate (CFR) SA a semnat contractul de consultanță și supervizare pentru proiectarea și execuția lucrărilor de reabilitare a liniei feroviare Craiova - Drobeta-Turnu Severin - Caransebeș (Lotul 6), parte a Coridorului Orient/Est-Mediteranean. Contractul vizează sectorul de 37,16 km cuprins între capătul X al P.O. Nou Poarta și Caransebeș, între kilometrii 436+887 și 474+046,53.
Serviciile au fost atribuite asocierii formate din TPF Inginerie, ISPCF SA și Vio-Top, valoarea contractului fiind de 15,64 milioane de lei (fără TVA).
Durata totală a contractului este de 195 de luni, din care 12 luni pentru proiectare, 60 de luni pentru execuția lucrărilor, 120 de luni pentru perioada de garanție și notificare a defectelor și 3 luni pentru perioada post-garanție și închiderea lucrărilor.
Finanțarea investiției este asigurată prin Programul Transport 2021-2027, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, precum și din alte surse legal constituite, în limita fondurilor aprobate anual.
"Contractul de consultanță și supervizare are rolul de a asigura monitorizarea etapelor de proiectare și execuție, verificarea respectării cerințelor tehnice și contractuale, urmărirea calității lucrărilor și supravegherea investiției pe durata perioadei de garanție și notificare a defectelor. Obiectivul principal al investiției îl reprezintă creșterea atractivității și competitivității transportului feroviar, prin îmbunătățirea calității serviciilor și a siguranței în exploatare. Proiectul contribuie la dezvoltarea infrastructurii de transport, la consolidarea integrării economice a României în Uniunea Europeană și la creșterea conectivității cu rețeaua feroviară europeană", au transmis reprezentanții CFR SA. 

Asocierea IC Içtaș - Rotary Construcții, antreprenor general
Antreprenor general al lucrărilor de reabilitare a Lotului 6 al liniei feroviare Craiova - Drobeta-Turnu Severin - Caransebeș a fost desemnată asocierea IC Içtaș Inșaat Sanayi ve Ticaret AȘ (lider) - Rotary Construcții Mentenanță SA. Valoarea de atribuire a contractului este de 2,11 miliarde lei (fără TVA), oferta câștigătoare fiind atribuită pe criteriul celui mai bun raport calitate-preț.
Proiectul prevede modernizarea liniei de cale ferată în conformitate cu Specificațiile Tehnice de Interoperabilitate (STI), pentru o infrastructură simplă sau dublă, electrificată la 25 kV și 50 Hz.
Investiția include realizarea sau modernizarea instalațiilor de centralizare electronică și electrodinamică din stații și de pe linia curentă, precum și implementarea sistemului european de management al traficului feroviar ERTMS Nivel 2, care va permite comandarea, controlul și supravegherea circulației trenurilor în conformitate cu cerințele europene privind siguranța și interoperabilitatea.
După modernizare, infrastructura va permite viteze de circulație de până la 120 km/h, o sarcină maximă de 22,5 tone pe osie, circulația trenurilor cu lungimi de până la 740 de metri, ecartament standard de 1.435 mm, peroane înalte de 400 de metri în toate stațiile. 

Tuneluri reabilitate și două galerii noi
Lucrările includ reabilitarea tunelurilor Feneș și Tîmpa, iar în cazul tunelului Tîmpa este prevăzută lărgirea structurii pentru asigurarea gabaritului feroviar standard. Totodată, vor fi construite două tuneluri noi, cu galerie simplă policentrică și cale dublă: tunelul Poarta 2, cu o lungime de 550 metri, și tunelul Poarta 3, cu o lungime de 305 metri.
Proiectul mai prevede îmbunătățirea geometriei traseului în plan și profil longitudinal, rectificarea curbelor, modernizarea instalațiilor de electrificare, realizarea lucrărilor de semnalizare și telecomunicații, precum și creșterea capacității de tranzit.
În stațiile de cale ferată sunt prevăzute lucrări de modernizare și igienizare a construcțiilor existente, intervenții asupra structurilor și măsuri pentru eficientizarea fluxurilor de circulație. Pentru diminuarea impactului fonic vor fi montate panouri fonoabsorbante sau vor fi aplicate soluții tehnice alternative.
Studiul de fezabilitate necesar proiectului de reabilitare a CF Craiova - Caransebeș a fost elaborat de asocierea Italferr SpA - ISPCF SA - Italrom Inginerie Internațională.

Din aceeasi categorie

Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA
Revocă consimțământul cookie