Compania Națională de Căi Ferate (CFR) SA a semnat, la sediul Sucursalei Regionale de Căi Ferate Cluj, două contracte cu o valoare totală de 957,85 milioane de lei (fără TVA) pentru proiectarea și execuția unor lucrări de modernizare a instalațiilor de semnalizare feroviară și de implementare a centralizărilor electronice. Contractele au fost atribuite asocierii formate Siemens Mobility (lider) - IMSAT SA - Elsitel Elektromekanik Inșaat Proje Ticaret ve Sanayi AȘ. Din echipa de proiect fac parte și grupul Siemens Mobility GmbH, ca terț susținător, dar și companiile ISPCF SA și Baicons Impex, ca subcontractanți.
Investițiile fac parte din obiectivul "Sporirea eficienței economice și a siguranței feroviare prin creșterea nivelului de centralizare al instalațiilor de semnalizare feroviară" și vizează infrastructura administrată de Regionalele CFR Cluj și Timișoara, precum și șase stații de cale ferată din Regionala Cluj. Durata de implementare a celor două contracte este de 30 de luni, din care 9 sunt alocate proiectării, iar 21 execuției lucrărilor și testelor finale, sub condiția obținerii autorizațiilor de construire. Garanția lucrărilor este de 60 de luni.
Contract de peste 822 milioane de lei pentru modernizarea sectoarelor feroviare
Cel mai mare dintre cele două contracte, în valoare de 822,65 milioane de lei, fără TVA, are ca obiect proiectarea și execuția lucrărilor aferente Lotului 2 - Sectoare CF, pentru infrastructura situată pe raza Sucursalelor Regionale de Căi Ferate Cluj și Timișoara.
Sunt vizate lucrări de modernizare a instalațiilor de semnalizare pe șapte sectoare de cale ferată, însumând aproximativ 319 km: Sărățel - Dej (cu stațiile Măgheruș Șieu și Șintereag), Deda - Sărățel (Deda, Râpa de Jos, Monor Gledin, Șieu, Mărișelu și Sărățel), Săcuieni Bihor - Carei (Săcuieni Bihor, Șilindru, Valea lui Mihai, Sanislău și Carei), General Gheorghe Avramescu - Satu Mare - Porumbești (General Gheorghe Avramescu, Satu Mare Sud, Satu Mare, Botiz, Micula și Porumbești), Timișoara Sud - Voiteni - Stamora Moravița, Reșița Sud - Caransebeș, Sântana - Ciumeghiu.
Investiția include introducerea instalațiilor de Centralizare Electronică (CE) și Centralizare Electronică de Linie (CEL), implementarea Blocului de Linie Automat Integrat (BLAI) și a sistemului de semnalizare cu trepte multiple de viteză (TMV), modernizarea trecerilor la nivel cu instalații automate cu semibariere (BAT/SAT), instalarea sistemelor de detecție a trenurilor cu numărătoare de osii, înlocuirea cablurilor și echipamentelor de semnalizare, precum și realizarea noilor instalații de electroalimentare. Proiectul urmărește creșterea siguranței și a capacității de circulație, iar toate soluțiile tehnice vor fi realizate în conformitate cu standardele europene de interoperabilitate (STI), fiind pregătite inclusiv pentru integrarea viitoare cu sistemul european ETCS Nivel 2.

Al doilea contract, cu o valoare de 135,2 milioane de lei, fără TVA, vizează proiectarea și execuția lucrărilor pentru realizarea centralizărilor electronice în șase stații de cale ferată din cadrul Regionalei Cluj: Bușag, Acâș, Vișeu de Jos, Diosig, Biharia și Halmeu.
Și acest contract a fost atribuit aceleiași asocieri conduse de Siemens Mobility.
Investiții pentru siguranța și eficiența traficului feroviar
Potrivit CFR SA, centralizarea instalațiilor de semnalizare permite comandarea și verificarea semnalelor și macazurilor din puncte specializate, reducând numărul operațiunilor realizate local și diminuând riscurile asociate utilizării unor echipamente învechite. Prin cele două proiecte, compania urmărește creșterea productivității și reducerea costurilor de exploatare în activitatea de conducere a traficului feroviar, prin extinderea nivelului de centralizare a instalațiilor de semnalizare.
Totodată, investițiile vor contribui la eficientizarea operațiunilor din nodurile și stațiile feroviare, la îmbunătățirea conectivității pe rutele vizate și la integrarea instalațiilor de semnalizare în centrele de management al traficului. Un alt obiectiv îl reprezintă creșterea siguranței circulației feroviare prin modernizarea instalațiilor existente și implementarea unor soluții tehnice adaptate cerințelor actuale de exploatare.




