Lucrările la lotul Margina - Holdea al Autostrăzii A1 Lugoj - Deva, unul dintre cele mai complexe proiecte de infrastructură rutieră aflate în execuție în România, avansează într-un ritm susținut, cu un progres fizic ce a depășit pragul de 55%. Pe șantier sunt mobilizați aproximativ 800 de muncitori și operatori, precum și circa 200 de utilaje, vehicule și echipamente specializate, potrivit informațiilor transmise de Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara.
Activitatea se concentrează în special pe execuția tunelurilor, elementele tehnice-cheie ale acestui tronson de autostradă, care va elimina sectorul care lipsește de pe coridorul rutier dintre Sibiu și Nădlac. În prezent, lucrările se desfășoară conform graficului stabilit de constructor, respectiv de asocierea Grup UMB - Euro-Asfalt (Bosnia-Herțegovina). Supervizarea șantierului este asigurată de IRD Engineering.

Lucrări simultane la cele două tuneluri
Pe șantierul A1 Margina - Holdea, echipele de constructori lucrează în paralel la mai multe etape de execuție ale tunelurilor.
La Tunelul 1, cu lungimi de aproximativ 415 metri pe un sens și 367,5 metri pe celălalt, lucrările se desfășoară simultan în ambele galerii. Echipele execută operațiuni de aplicare a hidroizolației, montarea armăturilor, cofrarea și betonarea căptușelii finale. Activitatea este organizată etapizat, iar câte șase echipe lucrează în fiecare galerie, în funcție de stadiul lucrărilor din fiecare zonă.
În cazul Tunelului 2, mult mai complex, cu lungimi de aproximativ 1.985 metri pe un sens și 1.825 metri pe celălalt, sunt deschise zece fronturi de excavare. Acestea includ și lucrări pentru realizarea căptușelii primare, astfel încât înaintarea să se facă simultan din mai multe puncte, accelerând ritmul de execuție.
Tunelurile vor fi executate parțial prin metoda NATM și parțial "cut & cover".
În paralel cu execuția tunelurilor, în zona localității Margina au început lucrările pentru realizarea platformei destinate fabricării grinzilor prefabricate. Acestea vor fi utilizate ulterior pentru montarea structurilor la podurile și pasajele prevăzute în proiectul autostrăzii.

Contract de peste 1,8 miliarde lei finanțat prin PNRR
Sectorul Margina - Holdea face parte din lotul 2 al autostrăzii Lugoj - Deva și este realizat de asocierea formată din companiile Spedition UMB, Tehnostrade, SA&PE Construct și Euro-Asfalt. Contractul are o valoare de aproximativ 1,82 miliarde lei fără TVA și este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Durata contractuală include 11 luni pentru proiectare și 34 de luni pentru execuție, iar finalizarea acestui tronson va permite circulația continuă pe autostradă între Boița și Nădlac, pe o distanță de peste 360 km.
Prin construcția celor două tuneluri și finalizarea segmentului de aproximativ 13,5 km dintre Margina și Holdea, autoritățile urmăresc eliminarea ultimului segment lipsă al autostrăzii A1 în vestul României, în prezent traficul fiind deviat pe DN 68A, una dintre cele mai aglomerate rute din zonă.





