Luni, 20 Aprilie 2026

REHAU Water Technologies mizează pe soluții integrate într-o piață HVAC mai selectivă

22_04_adrian-marcu-rehau-piata-hvac_1REHAU Water Technologies își dezvoltă în România modelul de business bazat pe soluții integrate pentru managementul apei și climatului termic interior, în contextul rebrandingului operațiunilor globale sub această identitate, într-o piață în care cerințele de performanță, eficiență energetică și predictibilitate în exploatare devin tot mai stricte. Această tranziție reflectă evoluția de la un furnizor de produse către un partener de soluții integrate, capabil să ofere suport pe întreg lanțul de proiect, de la concept și proiectare până la implementare și exploatare. Activitatea companiei reflectă tranziția de la produse individuale către sisteme complete, compatibile și susținute tehnic pe întreg ciclul de viață al proiectelor. Rezultatele din 2025 au fost susținute de această orientare, în condițiile unei cereri stabile pentru soluții care îmbină fiabilitatea cu ușurința în implementare, atât în proiecte noi, cât și în segmentul de renovări. Portofoliul integrat, care acoperă distribuția apei, climatul termic interior și aplicațiile sanitare, permite companiei să răspundă unor cerințe tot mai tehnice din partea beneficiarilor, în timp ce direcțiile strategice pentru 2026 vizează extinderea modelului one-stop-shop, digitalizarea și consolidarea parteneriatelor din piață. În paralel, cerințele nZEB și ZEB, digitalizarea, piața de renovări, segmentul înlocuirilor și presiunea costurilor energetice reconfigurează ierarhia tehnologiilor relevante. În acest cadru, divizia își consolidează poziționarea ca furnizor de sisteme integrate pentru apă, climat termic interior și infrastructură, direcție reflectată și în răspunsurile formulate de Adrian Marcu, director național de vânzări al REHAU Water Technologies România. 

- Ce rezultate ați înregistrat în 2025 și care sunt factorii care au influențat cel mai mult această evoluție?
- În 2025, rezultatele diviziei au fost susținute de maturizarea cererii pentru soluții integrate și de orientarea tot mai clară a pieței către sisteme complete, capabile să livreze performanță, fiabilitate și predictibilitate în exploatare. Această evoluție este în linie cu repoziționarea diviziei sub brandul REHAU Water Technologies, care reflectă extinderea focusului companiei către managementul integrat al apei în clădiri și infrastructură. Chiar dacă deciziile de investiție au devenit mai prudente, iar presiunea pe justificarea bugetelor s-a accentuat, am văzut o cerere constantă pentru soluții care răspund simultan cerințelor de eficiență energetică, igienă, durabilitate și ușurință în implementare. Pentru divizie, această evoluție a favorizat în special portofoliul construit în jurul logicii de one-stop-shop, care integrează soluții pentru distribuția apei, climat termic interior și instalații sanitare într-o abordare unitară, de la proiectare până la implementare. În cazul nostru, sisteme consacrate precum RAUTITAN pentru apă potabilă, RAUTHERM pentru încălzire și răcire prin suprafețe, sondele geotermale RAUGEO pentru valorificarea energiei stabile disponibile în sol, soluțiile de control NEA SMART 2.0 și extinderea portofoliului prin cadrele încastrate de toaletă & accesorii Mepa au consolidat relevanța REHAU Water Technologies în proiectele în care beneficiarii caută compatibilitate, siguranță și suport tehnic pe tot parcursul implementării. 

- Cum a evoluat cererea pentru soluțiile HVAC în 2025, pe principalele segmente de piață?
- Cererea a evoluat diferențiat, dar cu un trend clar către soluții eficiente energetic și sisteme integrate. În rezidențial, piața a rămas mai selectivă, pe fondul accesului la finanțare și al costurilor de construcție, însă interesul pentru soluții eficiente, precum încălzirea radiantă și sistemele compatibile cu pompe de căldură, s-a menținut. Sistemele RAUTHERM cu automatizarea NEA SMART 2.0, rămân relevante în proiectele orientate spre confort și optimizarea consumului energetic. În segmentul comercial, public și industrial, decizia a devenit mai tehnică. Beneficiarii analizează mai atent performanța sistemelor, durabilitatea și capacitatea furnizorului de a susține întreg proiectul. În paralel, observăm o activare mai clară a pieței de renovări și a segmentului de înlocuiri, inclusiv pe fondul programelor de eficiență energetică și al finanțărilor disponibile prin PNRR. Aceste segmente au fost printre cele mai dinamice în 2025, sistemele dedicate îmbunătățirii eficienței energetice a rețelelor de instalații rezidențiale și nerezidențiale. 

- Menționați câteva proiecte relevante livrate sau aflate în derulare și explicați ce confirmă acestea despre direcția pieței.
- REHAU Water Technologies este activă într-o gamă largă de proiecte, de la ansambluri rezidențiale și dezvoltări mixed-use până la clădiri de birouri și aplicații cu cerințe tehnice ridicate. Printre proiectele relevante se numără ERA Hexagon din Cluj-Napoca, Cloud 9, Ghencea Residence București, Amber Forest Tunari și Adora Forest din Timișoara. Acestea sunt proiecte în care performanța instalațiilor și integrarea sistemelor sunt criterii reale de selecție. În astfel de aplicații, soluțiile utilizate includ RAUTITAN pentru distribuția apei potabile, RAUTHERM pentru încălzire și răcire prin suprafețe, sondele geotermale RAUGEO pentru valorificarea energiei disponibile natural în sol, NEA SMART 2.0 pentru controlul climatului termic interior, precum și soluții sanitare integrate din portofoliul Mepa. Tipologia acestor proiecte confirmă direcția pieței: trecerea de la produse individuale la sisteme complete, compatibile și susținute tehnic. 

- Care sunt obiectivele de business pentru 2026 și pe ce direcții se va concentra compania?
- Pentru 2026, obiectivul principal este consolidarea poziției REHAU Water Technologies ca furnizor de soluții integrate pentru managementul apei în clădiri și infrastructură, în linie cu direcția strategică deschisă prin rebrandingul operațiunilor sub această identitate. Practic, continuăm dezvoltarea modelului de one-stop-shop, prin extinderea abordării integrate asupra întregului ciclu al apei în clădiri și infrastructură. La nivel operațional, direcțiile rămân consecvente cu cele din anii anteriori: digitalizare, automatizare și creșterea relevanței portofoliului în proiecte complexe. Creștem tracțiunea pentru soluțiile sanitare integrate precum RAUTITAN și Mepa, soluțiile pentru termoficare RAUVIPEX și, nu în ultimul rând, pentru soluțiile de încălzire și răcire radiantă RAUTHERM, cu integrarea automatizării NEA SMART 2 și sondele geotermale RAUGEO. În paralel, ne concentrăm pe consolidarea parteneriatelor cu instalatori, proiectanți și dezvoltatori, precum și pe creșterea rolului suportului tehnic în faza de proiectare și implementare, într-o piață în care complexitatea proiectelor este în creștere. 

- Ce tendințe tehnologice considerați că vor domina piața HVAC în 2026-2027?
- Piața se îndreaptă clar către sisteme integrate de climat termic interior și management al energiei, nu doar către echipamente individuale. Se va accelera adopția soluțiilor compatibile cu pompe de căldură, a sistemelor radiante și a soluțiilor de automatizare și control. Integrarea cu BMS și monitorizarea consumului devin standard în proiectele noi, în special în clădirile comerciale și industriale. Pentru REHAU Water Technologies, această direcție este reflectată de soluții precum Indoor Climate Comfort System, care integrează încălzirea și răcirea prin suprafețe cu controlul umidității și reglajul digital, de la distanță, din aplicații mobile, ce permit un control mai precis al confortului termis și optimizarea consumului. 

- În ce mod vă adaptați portofoliul la cerințele nZEB și ZEB, precum și la noile reglementări europene?
- Adaptarea la cerințele nZEB și ZEB nu mai este de mult o temă secundară, ci una dintre direcțiile centrale ale dezvoltării portofoliului REHAU Water Technologies. În ultimii ani, am extins și maturizat portofoliul, astfel încât să răspundă atât exigențelor de eficiență energetică și sustenabilitate, cât și cerințelor de siguranță, igienă și fiabilitate pe termen lung. Pentru noi, conformarea la noile standarde nu înseamnă doar a avea produse eficiente, ci a oferi sisteme complete, compatibile și corect dimensionate pentru proiecte noi și renovări. În acest sens, portofoliul REHAU Water Technologies combină soluții pentru distribuția sigură a apei potabile, sisteme pentru încălzire și răcire prin suprafețe radiante, control inteligent al climatului termic interior, aplicații sanitare moderne și soluții pentru infrastructură, toate susținute de expertiză tehnică, instrumente digitale și fiabilitate în planificare. RAUTITAN răspunde foarte bine nevoii de siguranță și calitate în instalațiile de apă potabilă, inclusiv prin fitingurile fără plumb, Indoor Climate Comfort System susține performanța energetică a clădirilor, împreună cu soluțiile de control NEA Smart 2.0 contribuie la reglaj fin și optimizarea consumului. La nivel strategic, această abordare este în deplină continuitate cu repoziționarea sub REHAU Water Technologies, unde managementul apei, climatul termic interior și sustenabilitatea sunt parte din aceeași logică de sistem. 

- Care sunt principalele provocări ale pieței în prezent și ce strategii adoptați pentru a le gestiona?
- Piața se confruntă cu presiune pe costuri, deficit de forță de muncă specializată, volatilitate economică și complexitate crescută a proiectelor. În același timp, beneficiarii sunt tot mai atenți la riscurile de implementare și la costurile de operare pe termen lung. Răspunsul nostru este orientat către eficiență și control: optimizarea proceselor, eficientizarea lanțului logistic și dezvoltarea unui portofoliu de sisteme complete și compatibile. Soluții precum RAUTITAN, RAUTHERM, RAUGEO, RAUVIPEX, NEA SMART 2.0 și integrarea MEPA reduc riscurile de implementare și simplifică coordonarea în proiecte. De asemenea, suportul tehnic oferit încă din faza de proiectare devine un diferențiator important într-o piață tot mai tehnică. 

- Cum vedeți evoluția pieței HVAC în România pe termen mediu, în intervalul 2026-2028?
- Estimăm o creștere moderată, dar selectivă a pieței. Segmentele cele mai dinamice vor fi renovările, proiectele publice și industriale, precum și proiectele orientate către eficiență energetică. Rezidențialul are potențial de revenire treptată, după corecțiile din ultimii ani, iar piața de înlocuiri va continua să crească, pe fondul costurilor ridicate cu energia și al reglementărilor mai stricte. În acest context, avantajul competitiv se mută către soluții integrate și furnizori care pot livra valoare în exploatare. Sisteme precum RAUTITAN, Indoor Climate Comfort System, NEA SMART și soluțiile MEPA răspund direct acestei tendințe, iar REHAU Water Technologies este bine poziționată într-o piață care devine tot mai orientată către performanță reală și sustenabilitate.

Din aceeasi categorie

Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA
Revocă consimțământul cookie