Electro-Alfa International, producător român de echipamente electrice și furnizor de servicii EPC și IT, listat pe Piața Reglementată a Bursei de Valori București, anunță accelerarea tranziției spre tehnologiile SF6-Free, mai sigure, mai eficiente și sustenabile. Compania a vândut în primele patru luni din 2026 un număr de peste 300 de echipamente SF6-Free dezvoltate de echipa de R&D Electro-Alfa și produse la fabricile din Botoșani. Echipamentele sunt destinate integrării în cadrul unor proiecte din domeniul distribuției energiei electrice, industrie – inclusiv cea a petrolului, cimentului sau sectorului alimentar, pentru construcția de clădiri industriale și de birouri, spitale, stații de încărcare pentru vehicule electrice și proiecte de energie verde.
Valoarea estimată a echipamentelor SF6-Free vândute în primele patru luni din 2026 depășește 11,2 milioane lei, într-un context în care numărul furnizorilor de astfel de soluții este relativ redus la nivel european și regional.
„Vedem în România o accelerare a tranziției energetice, o creștere a producției de energie din surse regenerabile și, totodată, asistăm la modernizarea rețelelor electrice și la pregătirea infrastructurii energetice pentru susținerea nevoilor reale din economie. Mă bucur că noi, la Electro-Alfa, putem susține această tranziție cu o multitudine de soluții tehnice din zona SF6-Free, echipamente create de echipa de cercetare și dezvoltare din cadrul companiei și produse în fabricile noastre de la Botoșani. Astfel, de la sfârșitul anului trecut, am reușit să creăm și să le oferim partenerilor noștri o varietate de echipamente noi SF6-Free. Acest parcurs din ultimele luni demonstrează expertiza, flexibilitatea și capabilitățile noastre tehnice pentru dezvoltarea unor astfel de soluții. În același timp, gradul ridicat de interes al partenerilor noștri pentru aceste soluții tehnice, materializat în numărul și valoarea echipamentelor vândute, este un indicator că soluțiile Electro-Alfa sunt aliniate la standardele europene, la nevoile reale ale sistemului energetic și ale partenerilor noștri”, spune Ștefan Petrea, CEO Electro-Alfa International.
Avantajul competitiv al noilor tehnologii SF6-Free produse de Electro-Alfa la Botoșani
Electro-Alfa a lansat în octombrie 2025 un set de soluții inovatoare SF6-Free. Ulterior, echipa de R&D Electro-Alfa a anunțat finalizarea Alfa UniGrid, echipament din aceeași gamă. În prezent, inginerii și proiectanții parte a departamentului R&D Electro-Alfa dezvoltă o nouă gamă de celule de medie tensiune SF6-Free, Alfa EcoGrid.
Gama de echipamente SF6-Free a Electro-Alfa este concepută pentru o categorie largă de utilizări: de la rețele urbane și rurale până la infrastructuri critice precum spitale, fabrici sau centre logistice, unde fiabilitatea este vitală. În zona clădirilor comerciale verzi, soluțiile îndeplinesc criteriile stricte ale certificărilor LEED și BREEAM, iar în sectorul energiei regenerabile facilitează integrarea parcurilor solare și eoliene în rețelele electrice.
Electro-Alfa produce în prezent o serie de echipamente SF6-Free care cuprinde:
• Alfa Blue Asna-Rmu: Tehnologie complet SF6-Free, folosește doar aer natural la presiune atmosferică pentru izolație. Nu necesită monitorizare sau reumplere și oferă o întreținere redusă, cu o durată de viață de până la 40 de ani.
• Alfa Green Air-Insulated: Dezvoltată ca soluție SF6-Free, cu un separator de sarcină patentat, unde stingerea arcului se realizează în vid, iar izolația este asigurată de aer uscat. Concepută pentru distribuția secundară, oferă o alternativă robustă, sigură și fiabilă la echipamentele tradiționale.
• Alfa Unigrid Și Alfa Ecogrid: Game de celule modulare de medie tensiune SF6-Free, pentru distribuție secundară de până la 24kV, 630A, 16kA, special proiectate pentru a răspunde cerințelor operatorilor de distribuție.
Adițional, Electro-Alfa produce și Alfa SM Air-SET, sub licență Schneider Electric, un echipament care folosește tehnologia patentată SVI (Shunt Vacuum Interruption), unde stingerea arcului se realizează în vid, iar izolația este asigurată de aer pur. Această tehnologie întrerupe curentul fără a produce gaze alternative sau produse secundare toxice.
Tehnologiile SF6-Free reprezintă noua generație de echipamente electrice sustenabile care oferă performanță ridicată, siguranță în exploatare și un impact semnificativ redus asupra mediului. Prin eliminarea gazelor cu efect de seră din soluțiile de distribuție electrică, acestea susțin tranziția către infrastructuri energetice moderne, eficiente și responsabile față de viitor.




