Grupul danez și-a revizuit în creștere estimările privind vânzările și investițiile pentru întregul an 2026, pe fondul unei evoluții mai bune a activității, al majorărilor de preț necesare pentru compensarea costurilor mai ridicate cu energia și logistica, precum și al unor investiții aprobate recent. Experții estimează acum o creștere a vânzărilor între 3% și 6%, față de intervalul anterior de 2% - 4%. Totodată, nivelul investițiilor este anticipat la aproximativ 700 de milioane de euro, fără achiziții, comparativ cu estimarea anterioară de circa 650 de milioane de euro.
În primul trimestru din 2026, compania a raportat vânzări de 906 milioane de euro, în creștere cu 2,3% în monede locale și stabile în cifre raportate față de perioada similară a anului trecut. Marja EBIT a fost de 13,2%, în scădere cu 2,2 puncte procentuale față de anul anterior. Investițiile realizate în primul trimestru au ajuns la 154 de milioane de euro, cu 67 de milioane de euro peste nivelul din perioada similară din 2025.
Cererea și costurile ridicate susțin ajustarea prognozei
După un început de an lent, afectat de condițiile meteo din Europa, cererea în volum și-a revenit din luna martie și a continuat să crească în trimestrul al doilea. Se estimează că nivelul mai ridicat al vânzărilor se va menține și în a doua parte a anului. Pentru protejarea marjelor în contextul costurilor ridicate la petrol, gaze și alte resurse, compania a implementat majorări suplimentare ale prețurilor de vânzare, în intervalul 6% - 8%, aplicabile în principal de la jumătatea anului. Aceste ajustări sunt destinate compensării inflației costurilor de intrare și logistică, astfel încât marjele de profitabilitate să fie menținute.
Revizuirea investițiilor la aproximativ 700 de milioane de euro reflectă și aprobarea, în aprilie 2026, a unei noi investiții într-un depozit în Norvegia, care nu fusese inclusă în prognoza inițială. În același timp, compania a menținut estimarea privind marja EBIT pentru întregul an 2026 în intervalul 13% - 14%, ceea ce arată că majorarea prețurilor și controlul costurilor sunt considerate suficiente pentru protejarea profitabilității, în pofida presiunilor din energie, transport și producție.
Pentru piața construcțiilor, semnalul transmis indică pe de-o parte, revenirea cererii din martie indică o normalizare graduală după un început de an afectat de vreme, mai ales în Europa, iar, pe de altă parte, majorările de preț din zona materialelor termoizolante confirmă faptul că presiunile asupra costurilor de producție rămân active și pot influența bugetele proiectelor, în special acolo unde execuția este expusă la fluctuații ale energiei, transportului și materiilor prime.
În România, oferta include soluții pentru fațade, acoperișuri, pardoseli și pereți, iar sediul companiei este în București. În 2025, subsidiara locală a început construcția unei noi linii de producție la fabrica din Ariceștii Rahtivani, județul Prahova, o investiție de 150 de milioane de euro care ar urma să dubleze producția locală de vată bazaltică până la finalul lui 2027. De reamintit că la nivelul lui 2024 vânzările pe plan național au totalizat 270,39 milioane de lei, în creștere față de nivelul înregistrat în anul fiscal precedent.




