Deja de mai bine de doi ani cifrele sunt folosite ca un veritabil sedativ. Nu este de fapt nimic nou, în afară de amploarea unui astfel de fenomen, care a crescut exponențial, cu un efect clar distructiv. Permanent se găsește câte un expert care invocă stabilizarea inflației, revenirea lunară a producției (chiar și în domeniul construcțiilor), ajustările prudente ale dobânzilor și politicile favorabile în domeniul monetar. Se vorbește despre inclusiv despre ”reziliență”, fără a ști însă prea bine ce înseamnă acest lucru, cu atât mai puțin în limba română unde termenul este un simplu anglicism insuficient explicat, însă de care se abuzează în mod constant pentru a ascunde elemente care nu sunt atât de optimiste. Adevărul este că realitatea este mai incomodă decât și-ar dori cei care o prezintă.
De exemplu, datele statistice seci și reci arată că la nivel european producția în construcții a crescut în decembrie 2025 cu 0,9% în zona euro și cu 1,2% nivelul întregii Europene, în comparație secvențială. Cel puțin așa arată cifrele publicate de Eurostat în februarie a.c. La o privire superficială poate părea un semn de optimism, însă dacă se ia în considerare comparația anuală (față de luna decembrie a exercițiului financiar precedent) acesta se dezumflă instantaneu, deoarece zona euro era încă la -0,9%, iar UE la doar +0,5%. Orice analist obiectiv nu poate să considere asta, la modul serios, o relansare, ci maximum o stagnare administrată.
Lipsă de soluții viabile de finanțare în Europa
În plus, Banca Centrală Europeană (BCE) a păstrat rata facilității de depozitare la 2%, ceea ce în esență nu este rău, dacă nu se ia în considerare faptul că într-un sector puternic capitalizat cum este cel al construcțiilor, fiecare procent adăugat în costul finanțării înseamnă proiecte anulate, randamente recalibrate, reticență de exploatare imediată a activelor imobiliare etc. Practic, profitabilitatea din domeniul real estate nu mai are capacitatea de a absorbi șocuri, așa cum o făcea în perioada în care facilitățile de împrumut erau mai avantajoase.
Așadar, realitatea pe plan european este simplă: clădirile noi se dezvoltă în mod selectiv, în timp ce lucrările de pe segmentul infrastructurii au încă o anumită capacitate de a salva statisticile și de limita instalarea unei stări de anxietate. Toate acestea sunt probate de fapte: în timp ce segmentul de inginerie civilă a înregistrat creșteri anuale de aproximativ 1 - 2% în ultimele luni din 2025, conform surselor oficiale, construcția de clădiri a rămas un domeniu destul de vulnerabilă: în sectorul rezidențial european prețurile sunt în creștere (+5,5% anual în UE în trimestrul al treilea din 2025), în timp ce numărul autorizațiilor de construire este sub nivelul minim din 2023, când UE a pierdut circa 20% din volumul acestui indicator. Concret, prețurile cresc, iar oferta nu, iar acest lucru nu se întâmplă ca urmare a lipsei cererii, ci pe fondul inexistenței unei soluții viabile de finanțare.
Situație favorabilă în România, dacă se exclude volatilitatea
În România, volumul lucrărilor de construcții a crescut în 2025 cu aproximativ 8%, conform datelor publicate de INS. În primele 11 luni ale anului, ritmul a fost de 8,5%, cu o majorare explozivă de 45% pentru reparațiile capitale și un avans de numai 6% pentru construcțiile noi. Teoretic, pare un boom, însă capcana este aceea de a confunda o dinamică relativ favorabilă și eminamente conjuncturală cu ”sănătatea” structurală - singura care poate asigura dezvoltare pe termen lung. De fapt, sporul a fost alimentat, în cea mai mare parte a sa, de lucrări finanțate din fonduri publice și de proiecte de reabilitare a fondului existent de imobile și nu de un val organic de dezvoltare privată. Construcțiile inginerești s-au majorat cu circa 4 - 5%, iar clădirile cele nerezidențiale cu peste 13%, conform aceleiași surse. Însă inclusiv din acest punct de vedere se manifestă în mod plenar efectul investițiilor publice și al fondurilor europene, care a determinat o raportare impresionantă a țării noastre la jumătatea anului trecut, când autoritățile anunțau o creștere anuală de peste 40% a producției în construcții - cea mai mare din UE. Ar fi fost o dovadă clară a performanței, dacă nu ar fi fost luată în calcul volatilitatea excesivă.
Piața rezidențială funcțională, care însă nu poate să accelereze
Situația de pe segmentul rezidențial este oarecum mai temperată: autorizațiile de construire au crescut cu aproximativ 4,4% în 2025, însă livrările din primele trei trimestre s-au diminuat până la aproximativ 40.000 de unități, fiind cu aproape 2.000 mai puține decât în 2024. Cifrele respective arată că intenția există, dar punerea în operă este încă destul de ezitantă, iar acest lucru este perfect explicabil. În luna februarie a.c., BNR a anunțat menținerea dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,5%, iar pe o piață în care dezvoltatorii depind de creditele punte, iar cumpărătorii de cele ipotecare, o asemenea cotă implică o selecție destul de dură a debitorilor. În consecință, proiectele speculative aproape că au dispărut și s-a ajuns ca lucrările să se execute doar dacă există pre-vânzări solide sau finanțare sigură. Restul intențiilor rămân în stand-by.
Cei optimiști, care se bazează în evaluările lor pe relativa stabilitate europeană omit însă un alt indicator esențial: indicele de achiziții PMI aferent construcțiilor în zona euro a rămas sub valoarea de 50 în mai multe luni din 2025 și începutul lui 2026, semnalând o reducere a comenzilor noi. Aceasta se traduce prin faptul că piața este funcțională, dar nu accelerează, situația fiind similară celei a unui motor la ralanti.
Selecție și nu expansiune
La nivel național, paradoxul se manifestă prin aceea că există o creștere peste media din UE, dar performanța respectivă este dependentă într-o proporție foarte mare de investițiile publice, astfel încât în scenariul nefavorabil în care absorbția fondurilor europene încetinește, trendurile statistice ar reacționa imediat, în sens negativ. Aceasta se întâmplă deoarece România nu dispune încă de un ciclu privat suficient de robust care să înlocuiască finanțarea publică. O abordare obiectivă indică așadar că sectorul construcțiilor nu se află, cel puțin pentru moment, într-o fază de expansiune, ci într-una de selecție, în care în Europa proiectele sunt filtrate prin costul finanțării, iar în România prin buget și capacitatea administrativă. Realitatea este că ambele filtre sunt extrem de selective.
Prețurile cresc în continuare, dar într-un ritm mai moderat
Din fericire, la momentul actual costurile cu materialele nu mai cresc cu procente de două cifre, însă nivelul lor rămâne ridicat, semnificativ mai mare față de începutul deceniului în curs. În UE, indicele prețurilor de producție în construcții pentru segmentul rezidențial a crescut cu aproximativ 2,3% în 2024, conform datelor Eurostat. Aceasta înseamnă dezinflație (reducere a inflației) și nu deflație (inflație negativă). Practic, constructorii nu lucrează mai ieftin, dar se confruntă cu o volatilitate mai limitată. Ceea ce trebuie afirmat cu tărie, deși aserțiunea este incomodă, este că branșa construcțiilor nu mai poate miza pe inerție. Dacă în Europa, infrastructura ține domeniul pe linia de plutire, iar în România acest rol este asumat de reparațiile capitale și investițiile publice, lucrurile nu vor mai putea merge așa multă vreme fără o gripare a mecanismelor de piață. De aceea este imperativ ca segmentul rezidențial și o parte din cel nerezidențial să-și probeze viabilitatea în condițiile actuale, caracterizate de finanțare scumpă și cerere prudentă.
Costul capitalului, exigența energetică și disciplina financiară pentru selecția proiectelor
Din nefericire, criza traversată la acest moment nu este una clasică, pe care experiența să o soluționeze într-un orizont temporal mai apropiat sau mai îndepărtat. Piața se confruntă actualmente cu o problemă mult mai sensibilă, cea a limitelor asumate, în care proiectele nu mai demarează pentru simplul motiv al unei conjuncturi favorabile, ci selecția depinde puternic și direct de capacitatea de a susține costul capitalului, exigența energetică și disciplina financiară. Tot ceea ce nu respectă aceste exigențe va rămâne, cel mai probabil, în stadiul de proiect. Rezumând, cei optimiști își justifică speranțele prin creșterea secvențială, ceea ce denotă o anumită miopie strategică, spre deosebire de cei realiști care sunt atenți la structura datelor și pariază pe selecție, care va deveni în perioada următoare cea mai probabilă realitate din domeniul construcțiilor.
