BEMEL AG

Bemel AG continuă în 2026 evoluția pozitivă din anul anterior, cu o creștere moderată a activității și un portofoliu diversificat, în care proiectele din infrastructura de sănătate, sectorul aeroportuar, industrie și investițiile publice au o pondere importantă. Potrivit lui Cristian Marian Nicula, directorul general al Bemel AG, principala schimbare din piață nu este legată de volumul de lucru, ci de complexitatea tot mai ridicată a cerințelor de finanțare, autorizare și fundamentare tehnică. În opinia sa, proiectarea oferă în prezent unul dintre cele mai timpurii semnale privind evoluția viitoare a construcțiilor: comenzile publice se mențin la un nivel ridicat, în timp ce investitorii privați au devenit mai prudenți. Managerul semnalează, totodată, probleme persistente în pregătirea achizițiilor, circuitul avizelor, deficitul de specialiști și relația dintre proiectanți și antreprenori, considerând că predictibilitatea unei investiții depinde tot mai mult de integrarea serviciilor și de menținerea rigorii tehnice pe întregul parcurs al proiectului. 

- Cum a evoluat activitatea Bemel AG în 2026 și care sunt principalele tendințe pe care le observați în piața de arhitectură, proiectare și consultanță în construcții?
- Pentru Bemel, 2026 a fost până acum un an mai bun decât 2025. După o creștere de circa 7,5% anul trecut, ne menținem și anul acesta pe un ritm asemănător, o creștere ușoară, dar constantă. Nu a fost însă un an ușor și vreau să fac o precizare: provocarea nu a venit din volumul de muncă. Volumul îl ducem, la asta ne pricepem. Provocarea a venit din felul în care s-au schimbat cerințele cu care vin clienții la noi, sub presiunea modificărilor legislative, a condițiilor de finanțare și a tehnologiei, la care se adaugă alinierea tot mai strictă la standardele europene, de la cerințele de mediu și de eficiență energetică până la felul în care trebuie fundamentată o investiție ca să primească finanțare. Astăzi, aproape niciun proiect nu se mai desenează fără să știi din prima zi din ce fonduri se va construi. Cine nu înțelege acest lucru pierde timp, și al lui, și al clientului.
Ca să fiu mai exact, mă refer la felul în care se pregătesc contractările. Se întâmplă frecvent în piață ca o achiziție de servicii de proiectare să fie scoasă cu un obiect definit strict, o documentație pentru o anumită fază, și atât, deși investiția respectivă urmează să fie finanțată printr-un program cu bani europeni care are propriile lui reguli. Ghidurile acestor programe cer de multe ori studii, analize și fundamentări suplimentare, iar dacă cine pregătește achiziția nu le corelează de la început cu obiectul contractului, ele nu apar nicăieri. Lipsurile ies la iveală abia când se ajunge la cererea de finanțare, adică târziu, și, de regulă, tot proiectantul ajunge să le acopere, pentru că investiția trebuie să meargă înainte și nimeni nu își permite să o blocheze în acel punct. Este o pierdere de timp și de resurse la nivelul întregii piețe, care s-ar evita simplu, printr-o pregătire mai atentă a contractării, cu ghidul finanțatorului pe masă încă din ziua în care se scrie caietul de sarcini. De asta spun mereu că meseria noastră s-a mutat: nu mai livrezi doar planșe, livrezi certitudini. De autorizare, de finanțare, de încadrare în buget.
Piața aș citi-o cu o precauție pe care cifrele bune de pe șantiere o cam ascund. Statistica arată un sector în viteză, dar ce se execută astăzi sunt decizii de investiție luate acum doi sau trei ani. Noi, proiectanții, stăm la celălalt capăt: contractele de proiectare de azi sunt investițiile care se hotărăsc acum. Iar acolo imaginea este împărțită. Comanda publică e puternică, susținută de programele de finanțare și de un nivel al investițiilor publice cum n-a mai fost, în timp ce investitorul privat a devenit vizibil mai prudent, cântărește mai mult și decide mai greu. Din scaunul meu se vede primul ce va fi pe șantiere peste doi ani și, de aceea, îmi permit să spun că piața de proiectare este barometrul real al pieței de construcții. Tendința dominantă este deplasarea către infrastructura mare, rutieră, feroviară, portuară, aeroportuară, și către investițiile publice cu finanțare asigurată, în special sănătate și utilități. Acolo se duc banii și, odată cu ei, cerințele: proceduri de achiziție tot mai exigente, documentații tot mai complexe, răspundere alocată tot mai precis, pe fiecare semnătură.
Pentru firmele de proiectare, ștacheta urcă. Nu mai ajunge să desenezi bine. Trebuie să poți duce un obiectiv public de la temă până la autorizare și asistență tehnică, prin toate filtrele: verificatori, avizatori, finanțator, comisie de evaluare. Noi în direcția asta creștem, pas cu pas, fără să ne pierdem clienții privați, pentru că echilibrul între public și privat rămâne, după mine, singura poliță de asigurare adevărată într-o piață care depinde atât de mult de bugetele statului. 

- Care sunt principalele proiecte la care lucrează Bemel în prezent și ce investiții importante aveți în pregătire sau în faza de proiectare? Există anumite segmente pe care intenționați să vă concentrați mai mult în perioada următoare?
- Portofoliul nostru de astăzi acoperă mai multe direcții în paralel și aș începe cu cea care ne ocupă cel mai mult: infrastructura de sănătate. Lucrăm la obiective medicale de mai multe tipuri și dimensiuni, de la unități spitalicești municipale și județene din diferite zone ale țării până la obiective de interes național din domeniul medical, iar natura intervențiilor e la fel de variată ca beneficiarii: corpuri noi de clădire, reabilitări și modernizări de secții, creșterea eficienței energetice, conformări la cerințele actuale de funcționare și de siguranță. La fel de important, le acoperim în faze diferite: unele sunt la nivel de documentații de avizare, altele la proiect tehnic, altele în asistență tehnică pe durata execuției, ceea ce înseamnă că vedem domeniul ăsta din toate unghiurile, de la fundamentarea investiției până la șantier. Proiectarea medicală este, pentru mine, cea mai exigentă școală din meseria noastră: fluxuri stricte, tehnologie, instalații complexe, cerințe de igienă și de siguranță peste tot ce se cere în alte programe și, de multe ori, lucrezi în incinte care nu se opresc nicio zi din funcționare. Cine trece prin școala asta poate proiecta aproape orice.
O a doua direcție este zona aeroportuară, unde suntem implicați în proiecte de modificare și de amenajare pe infrastructură în operare. Este un domeniu cu reguli proprii, în care nimic nu se oprește ca să-ți facă ție loc: orice intervenție se gândește în jurul funcționării continue, cu etapizări stricte și cu exigențe de siguranță care nu iartă. Sunt lucrări care te disciplinează și care ridică standardul intern pentru tot restul portofoliului.
Alături de ele stă zona industrială, cu investitori care își extind sau își modernizează capacitățile, și comenzile care vin constant din mediul privat, unde beneficiarul are nevoie în primul rând de cineva care să-i ducă investiția de la idee până la autorizație fără surprize pe drum. Partea privată este mai prudentă acum, dar tocmai de aceea nu o scăpăm din mână: relațiile cu clienții privați se construiesc în anii în care piața ezită, nu în anii în care construiește toată lumea.
Dacă mă întrebați pe ce segment ne vom concentra în perioada următoare, răspunsul sincer e că pe niciunul singur. Nu ne-am propus să ne specializăm îngust și nici nu o să o facem. Ne mărim portofoliul deliberat, cu proiecte cât mai diverse ca program, ca beneficiar și ca sursă de finanțare, pentru că într-o piață care se mișcă în valuri, specializarea îngustă e confortabilă exact până se retrage valul tău. Diversificarea costă, trebuie să înveți normele, avizatorii și logica fiecărui domeniu în parte, dar costul ăsta e, de fapt, o investiție: fiecare domeniu nou ne-a lăsat ceva în metoda de lucru și acel ceva se folosește apoi peste tot. Putem duce în paralel lucrări atât de diferite pentru că suntem o echipă compactă și stabilă, un nucleu de specialiști în jurul căruia s-a format în timp o rețea de verificatori, experți atestați și colaboratori de specialitate cu care colaborăm de ani buni. Cât despre investițiile în pregătire, participăm constant la proceduri pe direcțiile despre care am vorbit, iar câteva dintre ele sunt investiții cu adevărat importante. O să vorbesc despre ele când vor fi contractate. Prefer să anunț lucruri semnate, nu intenții.

 - Care sunt în prezent cele mai importante blocaje în dezvoltarea proiectelor de construcții? Unde se pierd cel mai mult timp și resurse?
- Dacă mă uit unde se pierd cu adevărat timpul și resursele într-o investiție, răspunsul o să surprindă pe cineva din afara domeniului: rareori se pierd în activitatea de proiectare propriu-zisă. O documentație, odată contractată corect, cu temă clară și date de intrare complete, se elaborează în termene previzibile. Timpul se pierde în jurul proiectării, înainte de ea și după ea: la pregătirea contractării, la circuitul avizelor, la interfața cu execuția. Iar cauzele mari sunt, din experiența noastră, trei: pregătirea insuficientă a autorităților contractante, lipsa de seriozitate a unor antreprenori față de partea de proiectare și aria tot mai restrânsă de personal calificat, peste tot în lanț.
Prima este cea mai costisitoare, pentru că stă chiar la temelia investiției. O achiziție de proiectare pregătită superficial, cu o temă neclară, cu obiectul contractului necorelat cu cerințele programului de finanțare, cu termene nerealiste, produce efecte în lanț pe toată durata proiectului: clarificări peste clarificări, completări cerute târziu, documentații care se refac, avize care se reiau. Autoritățile mici, în special, nu au aparat tehnic suficient ca să pregătească o contractare cum trebuie și aceasta nu e o acuzație, ci o constatare: nu poți cere unei primării cu doi oameni la investiții să stăpânească simultan legislația achizițiilor, ghidurile de finanțare și conținutul tehnic al documentațiilor. Doar că prețul acestei realități îl plătește investiția, în luni și uneori în ani pierduți.
A doua cauză ține de piață. Pentru o parte dintre antreprenori, proiectarea a rămas o formalitate, un cost care trebuie minimizat, o hârtie care trebuie să existe ca să înceapă ce contează, adică șantierul. Din poziția asta se nasc apoi toate celelalte: presiuni pe soluții, modificări cerute din mers, lucrări atacate înainte de a fi clarificate, iar la final, când apar consecințele, răspunderea e căutată oriunde altundeva.
A treia cauză le traversează pe amândouă: oamenii. Personal calificat este tot mai puțin peste tot: în autorități, unde am spus deja ce se întâmplă, în execuție, unde meseriile de bază se sting, și în proiectare, unde generația de specialiști cu experiență reală se subțiază, iar verificatorii și experții atestați pe anumite domenii se numără pe degete. Poți finanța orice, dacă nu ai cine să pregătească, să proiecteze, să verifice și să execute, investiția stă. 

- Ce măsuri considerați că ar putea accelera derularea investițiilor?
- Nu cred că este nevoie de soluții spectaculoase, ci doar ca lucrurile elementare să fie făcute bine, la timpul lor. Prima ar fi pregătirea contractării: nicio achiziție de proiectare nu ar trebui lansată fără ca tema, obiectul contractului și cerințele finanțatorului să fie puse față în față, iar acolo unde autoritatea nu are aparat propriu, să apeleze la sprijin tehnic pentru pregătire, pentru că acela se plătește o singură dată, în timp ce o contractare greșită se plătește ani la rând.
A doua ține de felul în care se atribuie contractele de proiectare și aici vreau să fiu foarte direct, pentru că e o problemă despre care în piață se vorbește mult și public se vorbește puțin. În teorie, procedurile au criterii de calitate. În practică, cerințele tehnice din documentațiile de atribuire sunt formulate în așa fel încât aproape orice ofertant le poate acoperi formal, deci diferența se face tot pe preț. Și ajungem la partea cea mai sensibilă: legislația achizițiilor prevede că o ofertă cu un preț sub 80% din valoarea estimată trebuie justificată, tocmai ca să nu câștige prețuri nesustenabile. Numai că, în practică, justificarea asta a devenit o formalitate, câteva pagini generale, fără fundamentare reală pe costuri, pe ore de proiectare, pe tarifele specialiștilor implicați, iar autoritățile le acceptă ca atare, pentru că un preț mic dă bine pe hârtie și pentru că respingerea unei oferte ieftine cere curaj și argumentație. Realitatea e că nimeni nu poate livra o proiectare serioasă mult sub costul ei real. De aici ajunge un produs prost pe piață: documentații subțiri, făcute pe fugă, cu soluții necoapte, iar diferența dintre prețul de atribuire și costul real al unei proiectări corecte o decontează șantierele, în neprevăzute, în întârzieri și în lucrări refăcute. Prețul mic de la atribuire este, de multe ori, cea mai scumpă decizie din toată investiția.
A treia este circuitul avizelor, unde o digitalizare reală și termene respectate ar scurta luni întregi din viața oricărei investiții. Iar ultima, și cea mai grea, ține de oameni, unde nu există scurtătură: firmele trebuie să își crească specialiștii, iar sistemul public trebuie să fie în stare să își țină oamenii buni pe posturile tehnice. Noi asta facem la scara noastră, ne creștem oamenii în firmă. Este cea mai lentă investiție posibilă, dar e singura care nu se devalorizează. 

- În ultima perioadă au existat numeroase modificări și inițiative legislative cu impact asupra construcțiilor, urbanismului și autorizării. Considerați că actualul cadru legislativ facilitează investițiile sau, dimpotrivă, generează noi dificultăți și incertitudini?
- Nu cred că actualul cadru legislativ facilitează investițiile și nici că generează dificultăți noi, pentru simplul motiv că, în realitatea în care lucrăm noi și clienții noștri, el nu schimbă mare lucru. Știu că sună surprinzător într-o perioadă în care se vorbește atât de mult despre modificări legislative, dar la concluzia asta ajungi când te uiți la piață așa cum e ea, nu cum scrie în expunerile de motive.
Uitați-vă la punctul de la care plecăm. Investițiile private nu au mai beneficiat de autorizare în ultimii ani, și nu e o figură de stil. Cine a încercat să dezvolte ceva, mai ales în orașele mari, a dat de documentații de urbanism suspendate și de circuite de avize fără orizont, iar mulți investitori au pus proiectele pe pauză nu din lipsă de bani, ci pentru că nu puteau ști când și dacă vor putea construi.
De cealaltă parte, statul își autorizează proiectele pentru care accesează finanțare, pentru că termenele programelor îl împing de la spate și pentru că obiectivele publice își găsesc întotdeauna drumul prin avizare. Așa arată, de fapt, piața. Publicul se autorizează și construiește, privatul stă și așteaptă. Iar modificările legislative din ultima perioadă nu ating mecanismul ăsta, deci lucrurile vor merge în continuare la fel, aceleași proiecte publice vor merge înainte și același segment privat va rămâne în expectativă.
Există totuși un plus posibil și aici mi-aș pune speranțele. Se conturează ideea ca zona privată să aibă un cadru de autorizare propriu, adaptat ei, iar dacă se ajunge acolo, s-ar debloca exact segmentul care acum stă pe margine, în multe cazuri cu banii pregătiți. Nu vorbim de facilități sau de scutiri, ci de un parcurs de autorizare pe care un investitor să și-l poată planifica, cu reguli clare și termene care se respectă. Aceea ar fi singura schimbare legislativă care ar conta cu adevărat pentru piață și ziua în care va funcționa se va vedea imediat în comenzile de proiectare, pentru că la noi ajunge prima orice decizie de a construi. 

- Bemel oferă servicii integrate, de la arhitectură și urbanism până la inginerie și management de proiect și costuri. Cât de importantă a devenit această abordare integrată în contextul actual, în care beneficiarii urmăresc tot mai atent costurile, termenele de execuție și predictibilitatea investiției?
- O să încep prin a corecta puțin premisa întrebării, cu tot respectul pentru ea. Beneficiarii nu au început acum să urmărească atent costurile, termenele și predictibilitatea investiției. Le-au urmărit dintotdeauna. Nu am întâlnit în toată cariera mea un beneficiar căruia să nu-i pese cât costă, când termină și ce surprize îl așteaptă pe drum. Ce s-a schimbat nu e cerința, ci toleranța: investițiile au devenit mai complexe, banii mai scumpi, finanțările mai condiționate, așa că erorile care înainte se înghițeau acum dor. Iar într-un asemenea context, valoarea unui partener care poate ține împreună toate firele investiției se vede mai limpede ca oricând. Pentru că asta înseamnă, de fapt, abordarea integrată, dincolo de cuvintele frumoase din prezentări. Înseamnă că arhitectura, urbanismul, ingineria, managementul de proiect și gândirea costurilor nu sunt servicii care se adaugă unul lângă altul, ci decizii care se iau împreună, de la început. Costul unei investiții nu se stabilește în deviz, se stabilește în primele soluții de arhitectură și de inginerie și, odată proiectat greșit, niciun management ulterior nu-l mai repară ieftin. Termenele nu se pierd, de regulă, în interiorul unui contract, se pierd în golurile dintre contracte, acolo unde un serviciu s-a terminat, următorul n-a început și nimeni nu răspunde de legătură. Când beneficiarul are în față un singur partener care poartă investiția întreagă, golurile astea dispar și, odată cu ele, o bună parte din surprize.
Acum, partea de sinceritate, pentru că mi se pare importantă. Capacitatea de a integra toate aceste cerințe nu este un titlu pe care ți-l pui pe site, ci un parcurs. Noi suntem o firmă care a ajuns în ani de muncă la o capacitate de lucru reală pe toate aceste componente și spun deschis că nu ne considerăm la capătul drumului, mai avem pași de făcut până la maturitatea pe care ne-o dorim. Dar cred că exact asta este calea corectă: integrarea nu se declară, se construiește, proiect cu proiect, domeniu cu domeniu, cu un accent mare pe a-ți asuma efortul pe care îl cere fiecare pas. E mai comod să rămâi strict pe specialitatea ta și să lași restul în seama altora. Noi am ales varianta incomodă, pentru că am înțeles devreme că acolo e diferența pe care beneficiarul o simte cu adevărat. Iar dacă mă întrebați cât de importantă a devenit această abordare, răspunsul meu e că nevoia de integratori de servicii a existat dintotdeauna și va exista întotdeauna, indiferent de conjunctură. Piețele se schimbă, finanțările vin și pleacă, legislația se rescrie, dar beneficiarul va avea mereu nevoie de cineva care să-i ducă investiția de la idee până la capăt și care să răspundă pentru întreg, nu pentru bucăți. Cine face efortul să ajungă la capacitatea asta va avea de lucru în orice piață. În direcția asta mergem noi, pas cu pas, și fiecare proiect dus până la capăt ne mai adaugă o cărămidă. 

- Care sunt obiectivele Bemel pentru următorii 2-3 ani?
- Obiectivul nostru principal pentru următorii doi-trei ani are un singur nume: oamenii. Vrem ca fiecare specialist din echipă să fie, în ceea ce face el, din ce în ce mai bun, an de an, cu formare continuă, cu atestări noi, cu expunere la proiecte care îl cresc. Am spus mai devreme că este cea mai lentă investiție posibilă și singura care nu se devalorizează și cred asta cu toată convingerea. Într-o piață în care sunt tot mai puțini specialiști, firma care își crește oamenii în interior nu mai depinde de o piață a muncii tot mai săracă, iar oamenii care simt că firma investește în ei rămân. Stabilitatea echipei noastre este, până la urmă, singura garanție reală pe care o poți da unui client: că cine i-a început proiectul i-l și termină.
Al doilea obiectiv decurge din primul: tehnologia. Instrumentele de lucru din proiectare se schimbă acum mai repede decât în ultimii douăzeci de ani la un loc, de la proiectarea pe modele digitale la instrumentele care automatizează părți întregi din munca de rutină. Nu ne propunem să alergăm după fiecare noutate, ci ceva mai greu: ca firma să fie în stare să folosească toate tehnologiile de lucru relevante pentru proiectele ei și să se adapteze din mers celor care vor apărea, pentru că vor apărea. Iar adaptarea la tehnologie tot despre oameni e: un instrument nou nu valorează nimic fără specialistul care îl stăpânește și care înțelege ce se află în spatele lui. De asta cele două obiective sunt, de fapt, unul singur.
În rest, continuăm ce am început și despre ce am vorbit de-a lungul acestui interviu: ne mărim portofoliul cu proiecte cât mai diverse, ne consolidăm pas cu pas capacitatea de integrare a serviciilor, păstrăm echilibrul între public și privat și rămânem partenerul care își respectă semnătura, în ambele sensuri, și în proiecte, și în contracte. Nu ne grăbim. Vrem să creștem în ritmul în care putem duce lucrurile bine. Dacă peste doi-trei ani echipa noastră va fi mai bună decât azi și clienții vor avea aceeași încredere în noi, suntem unde trebuie. Restul vine de la sine.