Agenda Constructiilor
Miercuri, 24 Aprilie 2024
hilti
Home - Stiri - Actualitatea interna - Rebuilding Ukraine: Obiectiv major al relatiilor bilaterale romano-ucrainene
Rebuilding Ukraine: Obiectiv major al relatiilor bilaterale romano-ucrainene
Actualitatea interna Publicat de Elena Icleanu 04 Dec 2023 06:25
Potrivit Serviciului de Stat de Statistica al Ucrainei, la sfarsitul anului 2021, inainte de invazia Rusiei, volumul comertului dintre Ucraina si Romania se ridica la 2,34 miliarde USD, in crestere fata de nivelul de 1,76 miliarde USD din 2020. Din totalul anului 2021, exporturile tarii vecine au reprezentat 1,54 miliarde USD (1,08 miliarde USD in 2020) si importurile 796,3 milioane USD (683,8 milioane USD, in 2020). Principalele articole de export ucrainean au fost: metale feroase (16,1% din volumul total), masini electrice (14,6%), minereuri, zgura si cenusa (13,4%), lemn si produse din lemn (8,3%), combustibili minerali (6,8%), ingrasaminte (4,8%) si incaltaminte (4,5%). Principalele articole de import de marfuri romanesti in Ucraina au fost: mijloace de transport terestru cu exceptia cailor ferate (18,8% din volumul total al importurilor), masini electrice (17%), reactoare nucleare, cazane (6,4%), lemn (6,1%), combustibil mineral (5,4%) si produse farmaceutice (4,2%).
Potrivit datelor Departamentului Comert Exterior, Ministerul Dezvoltarii Antreprenoriatului si Turismului din Romania, in 2022, volumul total al comertului dintre Romania si Ucraina a fost de aproape 3,9 miliarde USD, din care exporturile din Ucraina catre Romania s-au ridicat la 2,29 miliarde USD, iar importurile in Ucraina din Romania la 1,6 miliarde USD. Balanta comerciala a fost de 695,64 milioane USD in favoarea Ucrainei. Fata de aceeasi perioada a anului trecut, volumul total al comertului a crescut cu 37,5%, din care exporturile au crescut cu 47,5%, iar importurile au crescut cu 30%.
Interviu cu Nasty Vladoiu, presedintele Camerei de Comert Bilaterale Romania-Ucraina (CCBRU). Nasty Vladoiu este avocat in cadrul Baroului Bucuresti de peste 25 de ani, Profesor universitar doctor - specializare Drept international public, si are experienta in sistemul cameral bilateral de peste 15 ani. 
 
 
- Ce impact a avut razboiul asupra relatiilor bilaterale dintre Romania si Ucraina? In ce situatie se afla relatiile economice dintre cele doua tari, acum, la aproape doi ani de la startul conflictului armat?
- Distrugerile materiale deosebit de grave provocate de atacurile armate ale Federatiei Ruse asupra infrastructurii tarii vecine si prietene, necesita un efort conjugat si sinergic din partea tuturor statelor care inteleg ca Reconstructia Ucrainei inseamna reconstructia spiritului pacii si securitatii internationale si totodata a Dreptului International. Aceste valori incomensurabile ale intregii comunitati internationale si ale omenirii in general, au fost si sunt grav si iremediabil vatamate, iar Ucraina a devenit fara doar si poate, aparatorul acestor valori, care lupta nu numai pentru propria natiune si propriul teritoriu, ci pentru restabilirea si reconfigurarea unui Sistem Valoric Mondial, in cadrul caruia pacea si securitatea sa nu mai poata fi la cheremul celor care cred ca pot nesocoti si desconsidera echilibrul international, doar pentru simplul fapt ca se cred puternici. 
Romania, in dubla sa calitate, atat ca membru al marii familii Euroatlantice, dar si ca prieten si vecin al Ucrainei, si-a afirmat, in nenumarate randuri, sustinerea neconditionata in vederea integrarii euroatlantice a Ucrainei. Totodata, in aceste momente de grea incercare a poporului ucrainean, vecin si prieten, gandul bun si dorinta de victorie definitiva a armatei ucrainene asupra agresorului, din partea romanilor de pretutindeni, intaresc inimile fratilor ucraineni care lupta pentru o cauza atat de nobila. 
Romania a sprijinit si va sprijini in continuare, neconditionat, ideea si ratiunile pentru care bravul popor ucrainean nu ezita sa se jertfeasca. Ucraina trebuie sa isi consolideze pozitia in angrenajul Euro-Atlantic prin ranforsarea unui cadru eficient individual, obtinand acea utilitate si eficienta per se. Nu de putine ori, am sustinut ca Romania trebuie si poate sa devina un adevarat HUB pentru fluxurile economice si comerciale de care Ucraina are o nevoie stringenta. Perspectiva si interesele actuale din regiune pot fi comensurate ca o reala oportunitate pentru Romania. Pe de-o parte, posibile beneficii, iar pe alta parte oportunitatea prin intermediul careia poate fi oferit ajutorul statului vecin, aflat in razboi.
Pozitia geografica a Romaniei, ca tara aflata in proximitatea Ucrainei, poate si trebuie sa genereze un echilibru atat de necesar pentru tara vecina in varii domenii, asa cum au fost ele stabilite in "Rapid Damage and Needs Assessment, February 2022 - February 2023", editia a doua (RDNA2), emisa de catre World Bank, Guvernul Ucrainei, Uniunea Europeana si Natiunile Unite, dupa cum urmeaza:
1. Infrastructura energetica, inclusiv restaurarea si repararea liniilor de transport si distributie si restaurarea si descentralizarea capacitatii de generare, inclusiv dezvoltarea surselor regenerabile si protectia retelei electrice;
2. Deminare umanitara, cu accent pe construirea capacitatii strategice si operationale pentru operatiunile de deminare (in special guvernarea si implementarea sondajului, autorizatie si eliberare a terenurilor);
3. Locuinte, inclusiv reparatii usoare si reparatii capitale;
4. Infrastructura critica si sociala si furnizare de servicii de baza populatiilor vulnerabile, inclusiv reinnoirea furnizarii de servicii de utilitati, reparatii si reconstructii de infrastructura de transport (drumuri, cai ferate, poduri, porturi) si repararea si reconstructia scolilor, institutiilor sanitare si alte infrastructuri sociale si administrative;
5. Dezvoltarea sectorului privat, inclusiv granturi, linii de credit si facilitati de risc pentru a sprijini intreprinderile mici si mijlocii (IMM-uri), microintreprinderi, sectorul agricol si exporturi.
Pe termen imediat si mediu, geometria de dezvoltare din perspectiva intereselor comune ale Poloniei, Slovaciei, Ucrainei si Romaniei, pentru crearea unor zone securizate, este mai mult decat un deziderat, o reala necesitate. Pe termen lung, apartenenta Ucrainei la Proiectul "Three Seas Initiative" (3SI), avand statut de "partener participant", consolideaza viziunea comuna de dezvoltare a infrastructurii terestre de transport prin cai ferate si mega autostrada atat de necesare.
Cooperarea interactiva a unor tari de proximitate precum Romania, Polonia, Slovacia, Moldova, si chiar Turcia, va asigura esafodajul pe care Ucraina isi poate cladi noua structura statala cu aptitudine reala de a fi integrata in marea familie Euro-Atlantica. 

- Cate companii ucrainene sunt active in Romania, in acest moment? Ce cifra de afaceri cumulata au acestea si cati angajati?
- La 30 aprilie 2023 erau inregistrate, in Romania, un numar de 1.751 societati mixte romano-ucrainene, cu un capital total investit de 113,82 milioane USD. Ucraina ocupa locul 32 in topul investitorilor straini din Romania, avand o cota de 0,71% din total exprimat in echivalent USD (conform datelor ONRC).
 
- Cati refugiati ucraineni au intrat in Romania de la inceputul conflictului armat si cati au fost absorbiti de piata muncii din tara noastra? Care sunt sectoarele economice preponderente in care s-au angajat acestia?
- Conform Agentiei ONU pentru Refugiati, in Romania au existat 143.139 refugiati care au primit protectie temporara. Potrivit celor mai recente date, din 17 septembrie 2023, in Romania erau 85.141 de refugiati ucraineni, iar 4.071 au primit sprijin pentru subzistenta si servicii de ocupare a fortei de munca in 2023.
Sectoarele in care s-au angajat refugiatii ucraineni cu preponderenta sunt urmatoarele, dar fara a ne limita la acestea: Horeca, industria auto si chimica, in constructii, industria de infrumusetare etc. 
 
- Care considerati ca sunt cele mai mari realizari ale CCBRU, repere in activitatea de 30 de ani a Camerei de Comert?
- Cei 30 de ani de activitate continua reprezinta pentru Camera de Comert Bilaterala Romania-Ucraina (CCBRU), baza si fundamentul in ceea ce priveste dezvoltarea relatiilor economice bilaterale dar si de prietenie, consolidate prin viziune comuna, incredere si respect reciproc. Camera de Comert Bilaterala Romania-Ucraina si-a asumat rolul de sustinator al procesului "Rebuilding Ukraine". In prezent, suntem la cea de-a treia intalnire pe acest subiect, care a avut loc recent, in 18-19 octombrie 2023, la Palatul Parlamentului din Bucuresti, si avem deja fundamentul unei "forte economice" romanesti, capabila si dornica sa se implice in realizarea Reconstructiei Ucrainei. 
Romania va asista Ucraina pe intreg parcursul acestui vast proiect, care nu trebuie considerat doar ca un proiect generos de tara, ci un proiect pilot al "Lumii Noi", in care vrem sa traim impreuna intr-un mod care sa nu mai poata genera derapaje de genul celor care, nimeni, nu mai credea ca ar fi posibile in Secolul 21, Mileniul 3. 
 
- Ce initiative derulati, la nivel de asociatie, in acest moment, in sprijinul companiilor si al refugiatilor ucraineni in Romania?
- Rebuilding Ukraine (www.rebuildingukraine.ro) este un proiect al CCBRU constand intr-o platforma pentru companiile care doresc sa se implice in proiectele de reconstructie ale Ucrainei. Prima Conferinta Rebuilding Ukraine a fost organizata in data de 19 ianuarie 2023, cand a avut loc semnarea unui Memorandum de Intelegere cu Ambasada Ucrainei in Romania, dar si prezentarea primelor companii care au aderat la baza de date a CCBRU.
Al doilea eveniment Rebuilding Ukraine a fost organizat sub auspiciile Ambasadei Ucrainei la Bucuresti, in data de 30 mai 2023 la Palatul Parlamentului. Al treilea eveniment Rebuilding Ukraine a fost organizat sub Inaltul Patronaj al Prim-ministrului Romaniei si al Prim-ministrului Ucrainei si gazduit de Camera de Comert Bilaterala Romania-Ucraina in parteneriat cu Ambasada Ucrainei in Romania, US Institute for Diplomacy and Human Rights, Camera pentru Diplomatia Dezvoltarii Durabile cu Ucraina, Asociatia Romana a Producatorilor de Tehnica Militara (PATROMIL) si New Strategy Center.
Aceste evenimente, organizate sub egida Rebuilding Ukraine, aduc impreuna companii, autoritati si organizatii pentru a discuta aspecte economice si sociale de interes comun. Ele pot fi platforme utile pentru schimbul de idei si bune practici in sprijinul refugiatilor si al mediului de afaceri. Totodata, reflecta angajamentul CCBRU fata de sprijinirea companiilor si a comunitatilor ucrainene in Romania, precum si fata de consolidarea relatiilor economice si culturale bilaterale. In contextul situatiei actuale, ele joaca un rol esential in promovarea colaborarii si a unei abordari umanitare si economice echilibrate. Eforturile noastre colective vor juca un rol crucial in modelarea viitorului Ucrainei si in sprijinirea dezvoltarii sale durabile.
 
- Care sunt cele mai mari probleme cu care va confruntati, in acest moment, in activitate?
- Desi planul de Reconstructie a Ucrainei este susceptibil de o geometrie in care ar trebui integrate o multime de variabile, rolul principal ii revine Ucrainei, care va configura un scenariu cu implicare internationala, generatoare, in final, de asigurari de securitate pe termen mediu si lung, functional atat la nivel regional, cat si global. Ucraina va deveni, cu ajutorul Comunitatii Internationale, acea pasare Phoenix a acesteia care pastreaza in ADN-ul ei, ideea de pace, de securitate internationala si de cooperare intre statele ce impartasesc si prezerva aceleasi valori ale Dreptului International. Va fi un proces indelungat, deloc facil, dar care trebuie sustinut si eficientizat in permanenta, chiar daca, pana la momentul victoriei definitive, va mai trece ceva timp. 
 
- Ce obiective aveti stabilite, la nivel de organizatie, pentru anii urmatori?
- Camera de Comert Bilaterala Romania-Ucraina, in calitate de organizatie dedicata promovarii relatiilor economice dintre cele doua tari, are obiective distincte pe termen scurt si pe termen lung. Acestea sunt orientate spre consolidarea si dezvoltarea colaborarii comerciale si economice bilaterale. Iata cateva dintre aceste obiective:
• Diversificarea sectoarelor de cooperare: Pe termen lung, Camera de Comert Bilaterala Romania-Ucraina poate sa incurajeze dezvoltarea unor parteneriate intr-o gama mai larga de sectoare economice, inclusiv tehnologia informatiei, inovatia, agricultura, turismul si alte domenii. Acest lucru ar contribui la o crestere mai echilibrata a schimburilor economice.
• Promovarea parteneriatelor strategice: Pe termen lung, CCBRU poate sa incurajeze dezvoltarea de parteneriate strategice intre companiile din Romania si Ucraina, care sa vizeze proiecte comune si inovatie. Aceste parteneriate pot avea un impact semnificativ asupra cresterii economice pe termen lung.
• Promovarea sustenabilitatii si a responsabilitatii sociale: Pe masura ce creste accentul asupra dezvoltarii durabile si a responsabilitatii sociale a afacerilor, CCBRU poate sa incurajeze companiile din ambele tari sa adopte practici responsabile din punct de vedere social si ecologic.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
SISECAMABONARE REVISTEALLBIMRAWLPLUG
ROCKWOOL 196
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 181 (Martie-Aprilie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
CONCEPT STRUCTURE
leviatan
concelex
viarom
rigips
EDIT-Structural
ERBASU CONSTRUCT
Ubitech
CDS
Acvatot 2019
theda mar
siniat
quadratum
strabag nivel 1
ness project
MAKITA
noark

Parteneri

AHK 2022
top 500
HABITAT
FPSC_2019
top 500
AICPS_30
ef-de-n
econet
top 500
ROGBC 2016

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigeretamplarie aluminiu Termopan Salamander