Agenda Constructiilor
Vineri, 29 Martie 2024
Frontale
Home - Stiri - Arhitectura & Proiectare - REI realizeaza planuri pentru construirea de imobile cu functiuni diverse
REI realizeaza planuri pentru construirea de imobile cu functiuni diverse
Arhitectura & Proiectare 04 Mar 2009 10:05

Emanuel Ion Radulescu (45 de ani)
Functie/Firma: Arhitect Diplomat al Biroului de Arhitectura REI;
Experienta profesionala: 17 ani in domeniul arhitecturii;
Studii: Facultatea de Arhitectura, Universitatea de Arhitectura si Urbanism ''Ion Mincu'';
Stare civila: casatorit, un copil;
Hobby: calatoriile, sportul, muzica.

Infiintat in anul 1993, Biroul de Arhitectura Ion Emanuel Radulescu (REI), are ca obiect principal de activitate elaborarea de documentatii PUD, proiecte tehnice si detalii de executie (DE), necesare la construirea de imobile cu functiuni diverse (rezidential, birouri, comercial, hotel etc.). Totodata, la cerere, sunt oferite si servicii de amenajare interioara. Dintre obiectivele reprezentative pot fi mentionate lucrari in sectorul 6, al Capitalei, cum sunt ansamblurile rezidentiale situate in Prelungirea Ghencea, Vara Doftanei, pe Splaiul Independentei si pe Soseaua Virtutii. De asemenea, Biroul a realizat proiecte de modernizare a Sanatoriului Balnear si de Recuperare Techirghiol si de executie pentru Hotelul Cheia si complexul rezidential sezonier Venus, constructii amplasate in statiunile omonime.

- Mentionati cateva proiecte in desfasurare.
- Unul dintre proiectele in derulare vizeaza realizarea planurilor tehnice in vederea extinderii cu 6.600 mp a Hotelului Sir Orhideea (2S+P+10E), din sectorul 6. Lucrarile de constructie a obiectivului vor demara in primul trimestru al a.c. si vor dura 12 luni. Valoarea totala a fondurilor alocate este de aproximativ 4,7 milioane de euro. Un alt proiect este reprezentat de un bloc de locuinte amplasat pe strada Iuliu Maniu nr. 109B (din sectorul 6). Imobilul (S+P+10E), cu suprafata desfasurata construita de 9.570 mp, va avea 60 de apartamente cu doua si trei camere (cu arii cuprinse intre 70 mp si 110 mp). Beneficiar este firma Suport Logistic, din Capitala. Sistemul constructiv prevede structura pe cadre si diafragme de rigidizare din beton armat (BA), cu plansee de tip dala. Fundatia va fi in sistem radier general. Pentru compartimentarile interioare se vor realiza pereti din BCA (cu grosimi cuprinse intre 15 cm si 25 cm). Zidaria exterioara include caramida si termosistem, inchiderile exterioare fiind de tip fatade ventilate. Acoperisul este de tip terasa. Materialele de finisaj utilizate vor fi: gresie (si gresie portelanata antiderapanta pentru pardoseli), faianta, vopsele lavabile, ceramica pentru placari externe etc. Tamplaria interioara va fi din lemn, iar cea exterioara din PVC, cu geam termoizolant. Complexul beneficiaza de 28 de locuri de parcare. Lucrarile de constructie au inceput in luna august 2008 si se vor efectua intr-un interval de doi ani. Valoarea totala a investitiei este de 17,4 milioane de lei.

- Care sunt particularitatile proiectului Venus, din Mangalia?
- In ceea ce priveste realizarea ansamblului rezidential Venus exista anumite dificultati legate de situarea obiectivului intr-o zona cu un grad deosebit de salinitate in atmosfera. Selectarea materialelor din care vor fi executate fatadele va trebui facuta cu maxima atentie, astfel incat acestea sa prezinte un coeficient ridicat de rezistenta la agresiunea factorilor de mediu. Complexul (S+P+6E/8E) dispune de cinci tronsoane/scari si va avea suprafata desfasurata construita de 29.000 mp, cu 200 de apartamente ce vor avea una si doua camere (cu arii cuprinse intre 46 mp si 75 mp). La parter vor fi amenajate galerii comerciale, iar la nivelurile superioare se vor pune la dispozitie locuinte de vacanta. Sistemul constructiv prevede structura mixta pe cadre si diafragme din beton armat (BA), plansee de tip dala, fundatie de tip radier general. Compartimentarile interioare si inchiderile exterioare vor fi realizate din zidarie de caramida. Tamplaria va fi din PVC, cu geam termoizolant. Constructia beneficiaza de 200 de locuri de parcare. Lucrarile de executie se vor desfasura in doua etape, incepand din luna martie 2009. In prezent, proiectul se afla in faza de dezvoltare a solutiei (s-a achizitionat terenul).

- Care sunt principale problemele specifice sectorului de arhitectura?
- Durata prelungita de obtinere a avizelor pentru utilitati constituie una dintre dificultatile pe care le intampinam in activitatea de proiectare. De asemenea, documentatia cadastrala intocmita de firmele de profil nu este intodeauna profesional realizata. De exemplu, ne confruntam cu situatii in care se constata neconcordante intre masuratorile suprafetelor de teren si realitatea de fapt, motiv pentru care pot surveni greseli in elaborarea unui proiect. O alta problema este reprezentata de insuficienta fondurilor puse la dispozitie de beneficiari pentru finalizarea constructiilor in parametrii prevazuti de proiectul respectiv.

- Cum caracterizati serviciile autohtone de project management?
- In cazul in care un beneficiar intentioneaza sa realizeze un imobil, dar ii lipsesc cunostintele de specialitate necesare, se recomanda ca acesta sa apeleze la serviciile unei firme de project management. Aceasta va superviza calitatea planurilor tehnice elaborate de compania de proiectare si va licita, urmand sa aleaga oferta cea mai avantajoasa pentru interesele clientului sau. Firma de project management va intermedia intre beneficiar si antreprenor - respectiv arhitect - supraveghind ca executia lucrarilor sa fie fidela proiectului stabilit initial, sa se incadreze in bugetul agreat si ca receptionarea lucrarilor sa fie facuta conform graficului prevazut. Angajarea unei firme de project management este deosebit de importanta pentru realizarea optima a unui proiect, dar si costisitoare. Astfel, majoritatea clientilor acestor companii sunt dezvoltatorii de proiecte ample.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
ABONARE REVISTEALLBIMhiltiRAWLPLUG
ROCKWOOL 196
Editia
IANUARIE/FEBRUARIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 180 (Ianuarie-Februarie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
rigips
concelex
leviatan
Acvatot 2019
MAKITA
viarom
ness project
ERBASU CONSTRUCT
CONCEPT STRUCTURE
FRONTALE
quadratum
Ubitech
CDS
noark
theda mar
strabag nivel 1

Parteneri

top 500
HABITAT
AHK 2022
FPSC_2019
AICPS_30
top 500
ROGBC 2016
econet
ef-de-n
top 500

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigeretamplarie aluminiu Termopan Salamander