Agenda Constructiilor
Sambata, 09 Noiembrie 2024
Home - Stiri - Digitalizarea in constructii & Industrie - Bitdefender: Inteligenta artificiala, ingrijorare pentru specialistii in securitate IT
Bitdefender: Inteligenta artificiala, ingrijorare pentru specialistii in securitate IT
Digitalizarea in Constructii & Industrie Publicat de AG&F 17 Iun 2024 09:09
Avansul inteligentei artificiale constituie cea mai mare provocare pentru specialistii in IT. Peste jumatate (57%) dintre specialistii in securitate IT sustin ca s-au confruntat cu o bresa de securitate sau o scurgere de date pe parcursul ultimelor 12 luni, ceea ce indica o crestere cu 6% comparativ cu 2023, arata un studiu global efectuat de Bitdefender. Aproape toti respondentii (96%) considera avansul inteligentei artificiale generative (GenAI) o amenintare, in timp ce peste o treime (36%) spun ca utilizarea tehnologiilor AI pentru manipularea sau crearea de continut fals de tip deepfake constituie o amenintare foarte serioasa.
In acelasi timp, 74% dintre cei intervievati se declara increzatori in abilitatile colegilor de departament de a identifica un atac de tip deepfake audio sau video, in timp ce doar 21% si-au manifestat indoiala ca ar fi capabili de a le depista. 
Studiul mai arata ca aproape trei sferturi dintre specialistii IT (74%) au remarcat o crestere a gradului de sofisticare al atacurilor de tip phishing care se afla pe primul loc in topul amenintarilor de securitate (33%). Pe locul doi se afla vulnerabilitatile software si amenintarile zero-day (32%), urmate de atacurile de tip ransomware (29%).
 
Gestionarea securitatii in cloud, principala provocare pentru specialistii IT
In ce priveste amenintarile din ce in ce mai complexe care vizeaza mediile cloud, 39% dintre respondenti se declara ingrijorati de politicile de gestionare a identitatii si accesului (IAM), urmate de riscurile de conformitate (38%).
Printre principalele problemele identificate la nivelul organizatiei se numara respectarea conformitatii reglementarilor din domeniu (28%), extinderea capacitatilor pe mai multe medii (27%) si incompatibilitatea cu alte solutii de securitate (25%).
Totodata, potrivit rezultatelor din acest studiu, mai putin de jumatate dintre specialistii IT (45%) sustin ca efectueaza audituri si evaluari in mod constant, in timp ce 57% dintre ei realizeaza aceste monitorizari ale riscurilor la nivel intern, iar 42% spun ca apeleaza la serviciile unor experti.
O alta provocare care continua sa persiste in domeniul securitatii cibernetice este cea legata de lipsa de resurse umane. Astfel, trei din cinci specialisti in securitate IT (64%) spun ca intentioneaza sa-si schimbe locul de munca in urmatoarele 12 luni (un procent cu un sfert mai mare fata de rezultatele studiului de anul trecut). Acest aspect este corelat cu faptul ca 70% dintre ei sustin ca este necesar sa lucreze in weekenduri din cauza provocarilor de securitate pe care compania lor le intampina.
"Indiferent de industrie, companiile se confrunta cu provocari nemaiintalnite cauzate de cresterea suprafetei de atac, a vulnerabilitatilor zero-day, a configuratiilor gresite din cloud si a noilor amenintari generate de AI. Rezultatele acestui studiu evidentiaza necesitatea unei abordari de securitate cibernetica care include prevenirea amenintarilor, protectie, detectie si raspuns la incidente in toate mediile, inclusiv la nivelul infrastructurii cloud, a serviciilor si a lanturilor de aprovizionare. Obiectivul unei securitati cibernetice eficiente nu este doar stoparea atacurilor, dar si scaderea riscurilor si optimizarea resurselor (oameni si tehnologii) pentru a reduce presiunea asupra echipelor de securitate”, spune Andrei Florescu, presedinte si general manager pentru solutii de business in cadrul Bitdefender.  
 
Metodologie
Studiul a fost realizat la comanda Bitdefender de catre Censuswide pe un esantion de peste 1200 de profesionisti in securitate informatica, in perioada martie – mai 2024. Respondentii lucreaza in pozitii care variaza de la manageri pana la directori de securitate a informatiilor (CISO), in companii cu peste 1000 de angajati din Franta, Germania, Italia, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii si Singapore.i
Studiul complet poate fi accesat aici.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
ABONARE REVISTERAWLPLUGSISECAMTotalEnergiesALLBIMhilti
ROCKWOOL 196
Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 186 (Octombrie 2024)
 

Autentificare

Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 185 (Septembrie 2024)
 
romania fara hospice
GHID de INSTALARE
DRS
VEGO
theda mar
noark
SSAB
quadratum
leviatan
ERBASU CONSTRUCT
viarom
konsent
SIGM
BogArt
concelex
strabag nivel 1
Arduro
EDIT-Structural
Acvatot 2019
CDS
CONCEPT STRUCTURE
Ubitech
ELECTROGRUP
ness project
MAKITA
rigips

Parteneri

top 500
HABITAT
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<