Agenda Constructiilor
Joi, 18 Aprilie 2024
hilti
Home - Stiri - Info-Santiere - AQUA CITY: Patru cladiri cu peste 2.000 de apartamente, in zona Giulesti-Crangasi
AQUA CITY: Patru cladiri cu peste 2.000 de apartamente, in zona Giulesti-Crangasi
Info-Santiere Publicat de Elena Icleanu 22 Sep 2020 13:52
RE/MAX Action si Marco Polo vor dezvolta un ansamblu rezidential cu 4 cladiri (S+P+7/10E) si 2.073 de apartamente in zona Giulesti - Crangasi din Bucuresti. Noutatea pe care o aduce pe piata rezidentiala noul proiect este reprezentata de faptul ca va fi primul cartier din Romania cu apa de izvor la robinet, cu un PH de 8,5.
Aqua City este cel de-al doilea proiecte de anvergura dezvoltat de Marco Polo in Bucuresti, dupa Cartierul Solar, primul ansamblu rezidential cu energie verde din Romania.
"Pandemia de Covid-19 a modificat substantial preferintele romanilor in materie de locuinte. Astfel, locuintele mai spatioase sunt din ce in ce mai cautate, iar proximitatea spatiilor verzi si a naturii, a locurilor de joaca sau a unor co-workings spaces devin criterii de baza in alegerea unui nou apartament. Toate aceste detalii au fost luate in calcul in dezvoltarea noului cartier Aqua City, un proiect imobiliar fara precedent pe piata din Romania", arata o comunicare oficiala a dezvoltatorilor.
Re/Max Action si Marco Polo vor colabora pentru comunicarea, vanzarea si integrarea in viata comunitatii din cartierele Giulesti si Crangasi a acestui proiect care va deveni in cativa ani casa uneia din cele mai mari comunitati rezidentiale din Romania, de dimensiunea unui oras cu peste 5.000 de locuitori.
Aqua City va avea o suprafata construita de peste 200.000 mp, cladirile urmand a fi dezvoltate pe un teren de 7 hectare. Proiectul va beneficia de un centru SPA, o sala de fitness si kinetoterapie, un centru comercial, spatii comerciale cu diverse functiuni, rasteluri pentru biciclete, statii de incarcare pentru vehicule electrice, locuri de joaca, terenuri de tenis si mini-fotbal si un spatiu de co-working.
Apartamentele din Aqua City vor fi construite de companii si cu materiale de constructii de top de la Confrasilvas, Procema, Ytong, Adeplast, Rehau, Gealan, Romstal, Ideal Standard, Cristacer, Dierre.
"Impreuna cu RE/MAX Action si Marco Polo punem bazele unui parteneriat solid si de durata, care va aduce laolalta doua echipe de profesionisti ce vor lucra impreuna pentru un scop comun - crearea unei comunitati dinamice care sa traiasca intr-un cartier modern, contribuind la regenerarea unei zone istorice din Bucuresti", a declarat Adrian Rus, directorul de marketing si vanzari al Aqua City.
***
RE/MAX Romania e parte a liderului mondial in real-estate, fiind franciza numarul 1 la nivel global pe acest segment. In Romania, RE/MAX este cea mai mare retea de birouri imobiliare francizate, cu cel mai mare numar de agenti imobiliari, avand, in prezent, peste 50 de francize si mai mult de 600 de membri. Planul de extindere la nivel national al companiei vizeaza, pana in 2023, 110 birouri francizate si peste 1.000 de agenti imobiliari.
Marco Polo CEE este parte a grupului Marco Polo Performance, fiind fondata de catre o echipa de directori de top, cu experienta in domenii precum FMCG, servicii de consultanta si training. Consultantii Marco Polo CEE au peste 20 de ani de experienta in roluri strategice si executive, fiind implicati direct in transformari de afaceri si cultura organizationala.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
RAWLPLUGABONARE REVISTEALLBIMSISECAM
ROCKWOOL 196
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 181 (Martie-Aprilie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
CDS
noark
MAKITA
Ubitech
quadratum
CONCEPT STRUCTURE
viarom
EDIT-Structural
strabag nivel 1
ERBASU CONSTRUCT
theda mar
leviatan
Acvatot 2019
siniat
rigips
ness project
concelex

Parteneri

HABITAT
AHK 2022
top 500
FPSC_2019
AICPS_30
ROGBC 2016
econet
top 500
ef-de-n
top 500

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigeretamplarie aluminiu Termopan Salamander