Agenda Constructiilor
Joi, 21 Octombrie 2021
PlanRadar
Home - Stiri - Piata Muncii & Resurse Umane - Provocarile Generatiei Z: 77% din tineri se confrunta cu lipsa resurselor financiare
Provocarile Generatiei Z: 77% din tineri se confrunta cu lipsa resurselor financiare Imprimare Email
Piata Muncii & Resurse Umane Publicat de AG&F 07 Sep 2021 11:17
Lipsa resurselor financiare (77%) si a educatiei in acest domeniu (60%), lipsa motivatiei (65%) si a consilierii in cariera (59%), dar si starile emotionale fluctuante (49%) sunt principalele provocari cu care se confrunta, in prezent, tinerii din Romania, la mai bine de un an de la inceputul pandemiei, arata datele celui mai recent studiu national Insights PulseZ.
Studiul „Insights PulseZ”, aflat la cea de-a doua editie, a fost conceput si coordonat de specialistii programelor nationale antreprenoriale „Vreau sa Fiu Antreprenor” (VSFA) si „Insights” - din cadrul organizatiei Romanian Business Leaders (RBL) si realizat de agentia de studii de piata IZI data, in luna iulie a.c., in randul a aproximativ 1.200 de tineri din Romania. Cercetarea s-a axat pe surprinderea starilor, comportamentelor, intereselor si dorintelor tinerilor din Romania, in noul context pandemic, membri ai generatiei Z (cei nascuti dupa 1995, cunoscuti si ca iGeneration, Centannials sau „nativii digitali”), in ultimele luni ale acestui an (iulie 2021), comparativ cu valul 2020 (perioada mai-iunie 2020, cand a fost desfasurata prima editie a studiului).
,,Prin acest studiu ne-am propus sa analizam comportamentele si starile tinerilor din Romania, interesele si motivatiile lor, in acest context pandemic, comparativ cu ceea ce a insemnat 2020 pentru ei, astfel incat sa le putem intelege deciziile de actiune si consum, planurile de dezvoltare, precum si perceptia asupra lumii de astazi si a noii realitati. Generatia Z este considerata prima generatie nascuta intr-o perioada in internetul si noile tehnologii sunt disponibile la scara larga, acesti tineri fiind extrem de conectati la mediul digital si consumatori avizi de social-media - companiile, organizatiile, dar si autoritatile se raporteaza la preferintele lor in construirea strategiilor de business”, puncteaza Alin Claudiu Apostu, coordonator al studiului Insights si Project Manager in cadrul programelor nationale „Insights” si „Vreau sa fiu Antreprenor”.
“Cei care nu se uita la generatia Z, care nu se modeleaza dupa acestia, vor deveni inadaptati mai curand decat se asteapta. Viitorul se intampla deja si se intampla repede. De multe ori, relevanta generatiei Z este subestimata, deoarece puterea financiara a acestei generatii este mai scazuta. Insa, forta generatiei Z se manifesta deja, prin puterea ei de influenta asupra generatiilor mai mature dar si prin nealinierea tinerilor la structurile sociale traditionale. Gen Z se remarca in toate studiile noastre, nativii digitali sunt structural diferiti. Prin studiul “Insights PulseZ“ ne-am propus sa o intelegem in profunzime, sa ne pregatim activ pentru ce urmeaza” - Silvia Luican, fondator IZI data.
In 2021, generatia Z resimte oboseala, stari emotionale fluctuante si are probleme financiare
La aproape un an si jumatate de la inceputul pandemiei de coronavirus, tinerii generatiei Z din Romania au marturisit ca se simt mai obositi (50% in 2021 vs. 34% in 2020), ca se confrunta cu stari emotionale fluctuante (49% in 2021 vs. 37% in 2020), dar si cu momente de incertitudini referitoare la perioada ce va urma, luand in calcul si actualele tensiuni din sfera personala si profesionala (32% in 2021 vs. 26% in 2020).
Totodata, datele arata ca, in 2021, tinerii resimt mai pregnant lipsurile din societatea romaneasca fata de acum un an. Cele mai importante dintre lipsurile mentionate de reprezentantii generatiei Z sunt resursele financiare (77% in 2021 vs. 59% in 2020), urmate la o distanta considerabila de lipsa consilierii in cariera (59% in 2021 vs 47% in 2020), precum si problema birocratiei si lipsa digitalizarii (55% in 2021 vs. 32% in 2020), dar si lipsa sustinerii morale din partea apropiatilor (50% in 2021 vs. 34% in 2020) si, nu in ultimul rand, lipsa accesului la programe de invatare non-formala - cursuri, programe de leadership (48% in 2021 vs. 37% in 2021).
Organizarea personala, educatia financiara si tehnologia - in topul abilitatilor de dezvoltare
Participantii au fost intrebati despre abilitatile/ariile de care au nevoie si pe care si-ar dori sa le invete pentru a se dezvolta. Topul abilitatilor mentionate de ei sufera mici modificari fata de cel mentionat anul trecut, iar explicatia sta in contextul economic prin care a trecut Romania in ultimul an. Astfel, daca organizarea personala (gestionarea timpului, productivitatea proprie) ramane, in continuare, pe primul loc in topul preferintelor (60%), in 2021, nevoia de educatie financiara si de investitii creste semnificativ, ajungand pe primul loc printre nevoile tinerilor (60% in 2021 vs 51% in 2020).
Daca fetele mentioneaza intr-o mai mare masura nevoia de a invata sa-si gestioneze mai bine emotiile (66% fete vs. 40% baieti), baietii mentioneaza mai des educatia financiara (64% baieti vs 56% fete), tehnologia (44% baieti vs 29% fete) si lucrul in echipa (30% baieti vs 21% fete).
Referitor la planurile profesionale ale tinerilor, 1 dintre 3 respondenti ai generatiei Z precizeaza ca planuieste sa se angajeze in Romania, iar 21% dintre ei se gandesc sa isi continue studiile in tara noastra. Doar 12% dintre participantii la studiu declara ca vor sa lucreze in strainatate si tot atatia sunt cei care intentioneaza sa isi deschida o afacere.
Preferintele tinerilor privind consumul digital si platformele social-media
Cei mai multi dintre respondentii studiului (43%) au declarat ca, in aceasta perioada, petrec zilnic intre 4 si 8 ore in fata ecranelor, urmati de aproape o treime (28%) care sustine ca sta in fata ecranelor intre 8 si 12 ore. Nu se remarca diferente in functie de genul tinerilor, in ceea ce priveste timpul petrecut in fata ecranelor, dar sunt mai multi cei intre 19-21 de ani care acorda mediului digital intre 8-12 ore (32% vs. 24% 16-19 ani). De asemenea, sunt mai multi tinerii din mediul urban (31%) care isi petrec intre 8-12 ore navigand pe ecrane in comparatie cu cei din mediul rural (25%).
In ceea ce priveste platformele social-media preferate de catre Generatia Z, Instagram este principalul canal folosit de o treime din tinerii din Romania (33%), urmat de Facebook (22%), Youtube (17%), WhatsApp (13%) si TikTok (12%). Cei cu varste cuprinse intre 16 si 18 ani folosesc Instagram in mai mare masura (47%) decat ceilalti tineri din categoriile de varsta 19-21 ani, respectiv 22-24 ani, mentionandu-l pe primul loc in topul preferintelor, mentiunile scazand, insa, gradual cu varsta: Instagram este inlocuit cu Facebook, care ajunge pe locul I in randul celor de 22-24 ani (28%).
 
gamma_2021jungheinrichAUTODESKVideoConfAC-iulTERAPLASTALLBIM
ROCKWOOL 196
A aparut editia
SEPTEMBRIE 2021!
 
 

Autentificare

GHID de INSTALARE
romania fara hospice
CELCO 2020
leviatan
Ubitech
hidroplasto
cv water 2021
leviatan
hilti
strabag nivel 1
ERBASU CONSTRUCT
rigips
Acvatot 2019

Parteneri

HABITAT
FPSC_2019
ef-de-n
ROGBC 2016
AICPS_30
bienala
econet
AHK 2018
Piata de Constructii 2014

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigere