Agenda Constructiilor
Sambata, 08 Mai 2021
 
Home - Stiri - Punct de vedere - Alocarea gresita de resurse creste inegalitatile si incetineste cresterea economica
Alocarea gresita de resurse creste inegalitatile si incetineste cresterea economica Imprimare Email
Punct de vedere Publicat de Stelian DINCA 03 Mai 2021 06:32
Incepe sa se contureze printre economisti viziunea ca in economiile dezvoltate inflatia va da o mana de ajutor pentru rezolvarea crizei produse de pandemie. Mai precis, cresterea randamentelor pe pietele de obligatiuni aparuta in ultimele luni este privita ca semn al aparitiei anticipatiilor ca cererea agregata si inflatia vor creste. Astfel, povara pe care o exercita datoriile publice si private care au crescut in timpul pandemiei ar putea fi atenuata. Valoarea reala a datoriilor ar scadea, iar cash-flow-rile ar creste odata cu inflatia, ceea ce ar fi un context norocos pentru cei cu datorii. Inflatia este dorita de guverne si de alte entitati cu datorii chiar mai mult decat era dorita inainte de aparitia pandemiei.
Pentru a produce efectele dorite intr-o cantitate semnificativa, circumstantele norocoase la care ma refer ar trebui sa dureze. In viziunile la care m-am referit, este aproape sigur ca productia va creste, nu numai pentru 2021, dar si pentru alti cativa ani la rand. De asemenea, inflatia ar creste pentru un numar de ani fara a atinge o limita de la care ar putea scapa de sub control. Din pacate, nimeni nu stie aceasta limita si ceea ce s-ar putea dovedi la inceput un noroc ar putea fi in final o mare problema, mai ales daca independenta politicilor monetare a suferit o anumita erodare in perioada de inflatie joasa ce a urmat crizei din 2008. O inflatie prea mare ar putea fi declansatorul unei instabilitati financiare, ce ar incetini cresterea economica sau ar aduce o noua recesiune si ar instala, poate, stagflatia.
Aceste riscuri par sa fie ignorate de unii economisti si decidenti, astfel ca, in viziunea lor, urmatorul scenariu pare sa aiba o probabilitate relativ mare: stimulii fiscali aprobati recent in SUA si economisirile care au crescut neasteptat de mult, nu numai in SUA, sunt acolo pentru a facilita atat cresterea productiei, cat si pe cea a inflatiei, in limitele dorite. Este clar ca daca inflatia va creste si riscurile mentionate nu s-ar materializa, povara datoriilor va scadea. Acest tip de viziune pare sa ne spuna ca totul este predictibil si controlabil.
In acelasi timp insa nu este deloc clar daca intr-adevar, odata ce pandemia inceteaza, ar urma o crestere a productiei peste potential si a inflatiei. Desi am vazut in trecut cum stimulii monetari si fiscali in exces duc la inflatie ridicata, am vazut si ca in ciuda unor relaxari cantitative fara precedent, inflatia si productia au ramas sub nivelurile dorite dupa 2008 in economiile dezvoltate, sau chiar din anii 1990 daca ne referim la Japonia. Astfel, este prudent sa tinem minte ca in ciuda unor argumente ca inflatia s-ar putea accelera, nu exista nici o garantie in acest sens. Nu este exclus ca singurele efecte ale unui exces de stimuli, care printre altele tinteste (in opinia mea iluzoriu) la cresterea egalitatii economice, sa fie o alocare gresita a resurselor, care sa duca in final exact la adancirea inegalitatilor economice, inclusiv pentru ca incetineste cresterea economica.
Viziunea aceasta conform careia o crestere puternica a stimulilor, nejustificata de perspectivele privind pandemia, va duce la cresterea inflatiei se bazeaza pe ceea ce este astazi caracteristic macroeconomiei, si anume pe identificarea unor legaturi cauzale intre agregate economice. In cazul specific, odata ce pandemia va inceta, inflatia ar urma sa creasca odata ce productia se va relua sub influenta stimulilor la nivelul potential sau peste si anticipatiile inflationiste vor creste.
Diavolul este insa in detaliu. Un semn ca acest scenariu, in care inflatia se reia la niveluri relativ inalte, ar putea sa nu se materializeze este deja indicat de legatura slaba care a aparut intre excedentul de cerere si inflatie inca din anii 1980, dar care a fost constientizata mai ales dupa 2008. Daca, din motive pe care nu le intelegem inca foarte clar, aceasta legatura se va dovedi in continuare slaba, inflatia ar putea ramane prea joasa in raport cu asteptarile, ceea ce ar complica situatia datoriilor, chiar daca productia ar creste peste potential.
Chiar daca aceste conexiuni intre agregate sunt identificate pornind de la fundatii microeconomice, ele sunt totusi legaturi stabilite prin rezolvarea unei probleme de optim, in care, de regula, gospodaria reprezentativa si firma reprezentativa maximizeaza fiecare cate o functie de utilitate date fiind una sau mai multe constrangeri. In rezolvarea acestei probleme, competitia este de obicei presupusa a fi perfecta sau monopolista, dar, foarte important, agentii economici au toate informatiile relevante pentru a lua decizii rationale. Totusi, aceasta ipoteza poate fi constrangatoare, in sensul ca este mai realist sa intelegem competitia in viziunea hayekiana a unui proces continuu de descoperire antreprenoriala de noi produse si moduri de actiune, adica de „miscare a constrangerilor” (expresia ii apartine lui Denis O’Brien, „Hayek in the history of economic thought”, in Roger Garrison and Norman Barry, „Elgar Companion to Hayekian Economics”, p. 37).
Aceste marimi medii numite „inflatie” sau „cerere agregata”, ca orice medie statistica sau agregat economic, ascund multe procese care au loc pentru ca fiecare participant la piata, adica miliarde de entitati, utilizeaza cunostintele de care dispune pentru atingerea de scopuri particulare (Hayek). Actiunile acestor entitati, virtual nelimitate in numar si in mod cert necunoscute pentru aproape nimeni altcineva, fac ca relatiile dintre anumite variabile macroeconomice sa fie dependente de cunostintele, informatiile si scopurile particulare ale fiecaruia. Asa cum spune Hayek, „agregatele statistice…pot, uneori, accept, sa indice unele vagi (sublinierea lui Hayek) probabilitati, dar ele in mod cert nu explica procesul implicat in generarea lor.” Cu alte cuvinte, legaturile dintre agregatele macroeconomice nu sunt cauzale in natura, cauzele fiind intotdeauna actiunile ghidate de o cunoastere dispersata intre participantii la piata.
Mai precis, in explicatia hayekiana, care cred ca trebuie reamintita mai des, fiecare persoana are o ierarhie proprie a scopurilor care, intr-o extrema, arareori este cunoscuta de altcineva, iar in cealalta extrema, nu este cunoscuta pe deplin nici de persoana in cauza. Eforturile fiecaruia de a-si atinge scopurile se intersecteaza si duc la o ierarhie a mijloacelor, care este reflectata in preturi, care depind de raritatea lor relativa (pentru detalii vezi, de exemplu, „The Fatal Conceit: Errors of Socialism”). Nu exista nici o garantie ca pandemia a schimbat ierarhiile individuale ale scopurilor si modul in care ele afecteaza ierarhia mijloacelor in asa fel incat sa vedem o crestere a preturilor si o crestere a contributiei fiecaruia la cresterea productiei la nivel agregat.
Ceea ce stim cu siguranta este ca activitatile productive ale unui numar mare de participanti nu pot fi coordonate fara un grad inalt de libertate a pietelor. Prin intermediul preturilor, piata transmite informatii antreprenorilor referitoare la profiturile pe care acestia le pot face si astfel ghideaza volumul si structura productiei. Antreprenorii se uita la aceste informatii, nu la agregate. Aceasta explica de ce chiar cresterea enorma a bilanturilor bancilor centrale (relaxarile cantitative), a ghidarilor prospective referitoare la marimea si extinderea in timp a acestor relaxari si, in fine, a deficitelor bugetare nu a dus, dupa 2008, la cresterea inflatiei la nivelurile dorite de bancile centrale. Pornind de la eficienta relativ slaba a acestor masuri in stimularea anticipatiilor inflationiste la nivelurile dorite si in cresterea ratelor reale ale dobanzilor, putem presupune ca informatiile transmise de piata fiecarui antreprenor prin intermediul preturilor informau ca, in circumstantele lui particulare din perioada respectiva, necunoscute in intregime nici antreprenorului in cauza, nici altora, nu existau moduri particulare prin care sa obtina mai mult profit.
Actiunile individuale derulate in concordanta cu aceste rezultate nu au dus la accelerarea dorita a productiei si a inflatiei dupa 2008. Bancile centrale au intervenit prin relaxari cantitative din perspectiva unei gandiri informate de modele stocastice dinamice de echilibru general, in care ecuatiile diferentiale simultane au incorporata ideea ca planurile agentilor economici sunt date. Dar, ca sa urmam in continuare explicatia hayekiana, planurile nu sunt in fapt date, ci sunt in continua adaptare ca urmare a proceselor de invatare care au loc prin intermediul pietei (ordinii spontane), astfel ca cele mai multe pot ramane permanent compatibile. Acest proces de invatare si de revizuire a anticipatiilor continute intr-un plan este neobservabil. Ordinea pietei depinde de foarte multi factori, dintre care numai unii sunt cunoscuti pentru vreo institutie care intervine. Din aceasta cauza, „consecintele neintentionate” sunt intotdeauna prezente, factorii necunoscuti avand sansa sa produca, asa cum am amintit mai sus, cu totul alte rezultate decat cele vizate de interventie. In final, riscul ca interventia sa nu produca rezultatele dorite, dar in acelasi timp sa altereze functionarea economiei este prezent si cateodata poate fi foarte mare.
Faptul ca stimulii monetari si fiscali nu s-au transmis pana acum, prin ecuatiile stiute, intr-o cerere mai mare sau intr-o inflatie mai mare nu trebuie sa duca la concluzia ca acestia au fost insuficienti. Concluzia este aceea ca toate relatiile care au functionat candva intre diverse agregate si indicele general al preturilor nu sunt cauzale si ca pot oricand, depinzand de procesele de descoperire la care duce piata, sa nu mai tina. Unii analisti cred ca am putea asista la o crestere a preturilor similara cu cea din anii 1970. Nu este exclus, dar exista o mare deosebire: in anii 1970 nu existau dezechilibre globale. Ele au inceput abia din anii 1980. Probabil ca excedentele globale de economisiri aparute atunci au reflectat o schimbare in preferinta de timp a agentilor economici, ceea ce, poate, a jucat un rol cheie in coborarea ratei naturale a dobanzii in asa fel incat ratele dobanzilor de politica monetara au tins sa coboare indeaproape in linie cu ratele naturale, astfel ca inflatia s-a stabilizat la niveluri joase.
Poate ca preferinta de timp a publicului este in continuare foarte mare, reflectand pacienta vizibila pentru dezvoltarea de noi tehnologii, astfel ca ratele naturale reale ale dobanzilor sunt asa de scazute in termeni reali in tarile dezvoltate incat stimulii monetari si fiscali nu au reusit inca sa determine coborarea sustenabila a ratei actuale reale a dobanzii la nivelul natural. Daca este asa, este posibil ca inflatia sa ramana scazuta, dar, inevitabil, interferenta stimulilor masivi cu ordinea pietei va fi majora, creand distorsiuni majore in alocarea resurselor. In final, distorsiunile se vor vedea fie in inflatie, fie in insuficienta ocupare a fortei de munca, sau in ambele.
Raspunsul bancilor centrale ar trebui sa fie foarte bine studiat, daca vor sa minimizeze distorsiunile pe care le genereaza cand interfereaza cu ordinea spontana. Cand in societate a existat predominant viziunea ca piata coordoneaza si regleaza actiunile individuale libere prin semnalele transmise prin preturi, politica monetara nu a avut niciun obiectiv autonom. Banca centrala doar administra ratele dobanzilor pentru a reflecta rezultatele schimburilor economice. Asa s-a intamplat intre 1873 si 1913, cand standardul aur, singurul sistem monetar aparut spontan, a asigurat stabilitatea ratelor dobanzilor si inflatiei. Cand societatile au ajuns la concluzia foarte discutabila ca guvernele pot interveni, ghidate de cauzalitati stabilite intre agregate macroeconomice, pentru a asigura coordonarea actiunilor individuale, regimurile monetare s-au schimbat pentru a da politicilor monetare (de tip keynesist) un rol mai intai in stabilizarea ocuparii si, mai tarziu, in stabilizarea preturilor (politici de tip neoliberal). In ambele cazuri au existat consecinte neintentionate. Prima abordare a generat inflatia greu de controlat din anii 1970. Cea de-a doua a fost acompaniata de criza financiara. Exista aici o lectie importanta pentru bancile centrale: atat timp cat ele administreaza monopolul guvernelor asupra emisiunii de bani, ele interfereaza prin definitie cu ordinea pietei, dar atat timp cat acest monopol exista, bancile centrale ar trebui sa caute sa interfereze cat mai putin, pentru a minimiza distorsiunile pe care le produc in alocarea resurselor.
Ramane de vazut daca intr-o societate in care se inmultesc obiectivele cu continuturi iluzorii sau al caror grad de realizare este permanent discutabil (de exemplu egalitate/inegalitate economica, crestere inclusiva), bancile centrale vor putea minimiza interferenta lor cu ordinea spontana sau vor fi nevoite sa accepte compromisurile intre obiectivele realizabile si obiective nerealizabile. In prezent, banci importante ca Fed sau Banca Angliei adopta prioritati care indica mai degraba o filozofie conform careia politica monetara poate sa contribuie atat la stabilitatea preturilor, cat si la atingerea altor obiective. De exemplu, Fed, care are mandat dual, este pregatita sa realizeze „ocuparea maxima si stabilitatea preturilor”, unde „nivelul maxim al ocuparii” este definit in 27 august 2020 ca „broad-based and inclusive”. Alte banci centrale vorbesc de includerea de noi obiective alaturi de stabilitatea preturilor, cum ar fi obiective referitoare la economia verde, iar Banca Angliei chiar a adoptat un obiectiv referitor la incalzirea globala.
Pentru informatii suplimentare, click aici!
 
AUTODESKVideoConfAC-iulTERAPLASTgamma_2021ALLBIM
ROCKWOOL 196
A aparut editia
MARTIE/APRILIE 2021!
 
 

Autentificare

 
COVID-19
PIATA de CONSTRUCTII: Analiza 2019-2020 & Perspective 2021-2025
PIATA de TAMPLARIE: Analiza 2019-2020 & Perspective 2021-2025
GHID de INSTALARE
romania fara hospice
hilti
Acvatot 2019
strabag nivel 1
CELCO 2020
ERBASU CONSTRUCT
hidroplasto
cv water 2021
rigips
ssab ag antrepriza generala

Parteneri

HABITAT
C4E FORUM
FPSC_2019
ROGBC 2016
ef-de-n
AICPS_30
AHK 2018
econet
Piata de Constructii 2014

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigere