Agenda Constructiilor
Duminica, 19 Mai 2024
STIHL
Home - Stiri - Punct de vedere - L. Croitoru, BNR: Principii ce ar trebui sa ghideze ajustarea deficitului bugetar
L. Croitoru, BNR: Principii ce ar trebui sa ghideze ajustarea deficitului bugetar Imprimare Email
Punct de vedere Publicat de Stelian DINCA 26 Apr 2023 12:05
Ati vazut clipul de promovare la melodia „Trenuletul”, a formatiei Zdob si Zdub & Fratii Advahov, din Republica Moldova? In acel clip, primul gand care ii apare abrupt in minte protagonistului cand suna ceasul dimineata este „Trenul!”. E tarziu si, ca sa ajunga de la Chisinau la Bucuresti, trebuie sa prinda trenul.
Exact asa stau lucrurile si in cazul deficitului bugetar. Cand e prea mare si, mort-copt, trebuie redus, deficitul este primul gand anxios care apare in mintea tuturor, de la sefi de partide aflate la guvernare si ministri de finante, pana la fiecare dintre noi. Incertitudinea ce deriva de aici perturba procesul decizional atat in sectorul public, cat si in cel privat. Fiecare devine preocupat despre ce va face guvernul: va reduce/ingheta salarii, va creste impozite, va creste inflatia, va inventa vreo noua taxa de solidaritate, si daca da, solidaritate cu cine si in ce fel, va interzice cumulul pensiei cu salariul etc. O armata de politicieni, analisti, economisti incep sa discute despre cat contribuie cutare sau cutare masura la reducerea deficitului. Cand vreuna din masuri atinge 1 punct procentual (pp) din PIB e mare lucru. Cele mai multe, abia daca reusesc sa reduca deficitul bugetar cu 0,1-0,5 pp.
 
Odata ce aproape toti suntem absorbiti in acest proces, un fel de vortex al mintilor noastre din care cu greu se poate evada, pare ca prea putini dintre cei ce decid ce masuri vor aplica se gandesc la ce consecinte nebanuite vor produce diversele masuri in viitor, ce valori sacrificam inconstient. Concret, ingustandu-ne orizontul in acest fel, tindem sa neglijam ca unele dintre aceste masuri reparatorii pot limita sau descuraja initiativa privata sau o pot impiedica sa se manifeste la potential si sa reuseasca. Acest lucru este cu atat mai ingrijorator cu cat, la noi, spre deosebire de tarile dezvoltate, deficitele bugetare au ajuns sa fie nesustenabil de mari nu numai in perioade grele (recesiuni, pandemie etc), ci mai ales in perioadele bune. Cu alte cuvinte, am folosit politica fiscala in mod gresit si, din aceasta cauza, problema reducerii deficitului bugetar a fost aproape permanenta.
 
Daca am continua in acest fel, si daca o dimensiune prea mare a guvernului nu ne-ar ingrijora, am putea sa ajungem si noi sa avem ponderea impozitelor de 40-45 la suta din PIB si datorii mai mari decat PIB, ca unele tari dezvoltate. Unii economisti chiar cred ca acest lucru este de dorit. Numai ca sectorul privat va fi unul in interiorul caruia competitia va fi atrofiata, initiativa va fi ghidata de programe guvernamentale (noi si noi PNNR-uri ar fi cerute), inovarea va incetini etc. In acest fel, convergenta noastra va fi doar in termenii ponderilor in PIB la impozite si la datorii publice, dar nu si in termenii veniturilor reale pe locuitor. Cu alte cuvinte, vom arata la impozite si datorii ca tarile dezvoltate, dar vom fi tot pe penultimul loc in UE la nivelul de trai.
 
Pana acum, in Romania am avut, in principiu, doua abordari in situatiile in care evolutiile economice ne-au fortat sa reducem deficitul bugetar: (i) fie, in principal, am crescut impozitele, ceea ce inseamna ca, in buna masura, am salvat sectorul bugetar (care a putut, astfel, sa evite ajustari dureroase) pe seama sectorului privat, (ii) fie, in principal, am redus cheltuielile publice, de obicei prin reducerea cheltuielilor de investitii, privandu-ne singuri de infrastructuri necesare dezvoltarii, dar si prin masuri abrupte si nedorite, de exemplu prin taierea salariilor in sectorul public. In prima abordare, puterea politica a fost mai putin preocupata ca reduce libertatea economica sau, altfel spus, puterea economica a sectorului privat, pentru a-si creste propria putere. Puterea politica a redus dezechilibrul finantelor publice producand un dezechilibru intre puterea politica si puterea economica, prin cresterea primeia in defavoarea celei de-a doua. Din fericire, acel dezechilibru intre puteri nu a atins niciodata un punct critic. Nu a fost niciodata cazul dupa 1989, dar daca libertatea si puterea economica a sectorului privat ar scadea semnificativ in raport cu puterea politica, atunci nici libertatea noastra politica nu s-ar putea mentine. Acest aspect ne preocupa, pentru ca este proaspat in mintea noastra ca, in 1989, ceea ce s-a intamplat in esenta, a fost deschiderea caii pentru a reduce puterea politica si a creste puterea economica, pentru ca cele doua sa fie in echilibru. Am vrea ca acest echilibru garantor sa continue sa existe.
 
In prezent, ca si de alte cateva ori in trecut, avem aceeasi problema a deficitului excesiv. De data aceasta, dimensiunea excesiva a fost marcata oficial de Comisia Europeana chiar inainte de Pandemie. Actualmente suntem nevoiti sa reducem deficitul nu numai pentru ca cere Comisia, dar si pentru ca veniturile nu mai cresc si anul acesta asa cum au facut-o cand inflatia s-a accelerat de la peste 8 la suta in 2021 la peste 16 la suta in 2022. Dupa patru ani de politica fiscala desantata, ghidata de teorie economica indoielnica numita „wage-led-growth”, deficitul bugetar a ajuns la aproape 5 la suta din PIB in 2019. Eram in aceasta pozitie proasta cand pandemia a dus la aproape dublarea deficitului bugetar, iar declansarea de catre Rusia a razboiului impotriva Ucrainei a facut dificila reducerea sa la 6,2 la suta din PIB in 2022.
 
Cum ar trebui sa reducem in continuare deficitul bugetar, in conditiile in care avem inflatie relativ mare la nivel global si un razboi in Europa ce dureaza de mai bine de un an? Primul lucru care imi vine in minte este remarca lui Hemingway, care in 1935 in articolul „Notes on the Next War” (pe Primul Razboi Mondial il observase ca scriitor), conform careia inflatia si razboiul sunt panacee pentru natiunile prost conduse. Pe termen scurt, aceste solutii dau rezultate, dar pe termen lung te zdrobesc. Ok, dar ce inseamna ca o democratie occidentala sa fie prost condusa?
 
Din perspectiva unui liberal clasic, o democratie este prost condusa cand echilibrul dintre cele doua puteri (economica si politica) este precar, adica atunci cand componenta liberala din societate se reduce. Redistribuirea pe care o fac guvernele creste neincetat, finantata mai intai prin cresterea ratelor de impozitare si, mai apoi, daca presupunem ca baza de impozitare este deja extinsa, prin cresterea datoriilor publice. La un moment dat insa, redistribuirea creste atat de mult, incat, socialmente, ratele de impozitare sunt deja prea mari pentru a mai fi crescute, iar cheltuielile acopera arii prea sensibile pentru a fi reduse. Cu alte cuvinte, prea multe resurse sunt preluate de la sectorul privat pentru a fi redistribuite. Rezultatul este ca libertatea si puterea economica a sectorului privat sunt relativ reduse.
 
Chiar daca aceasta slabire a libertatii economice nu duce imediat la inflatie si, mai rau, la reducerea libertatii politice, ea ramane totusi o conditie necesara pentru ambele. Cand si alte conditii s-ar indeplini, libertatea politica ar putea incepe sa se erodeze, la inceput mai subtil, asa cum se intampla in prezent in unele tari in care unii lideri submineaza independenta justitiei, a presei sau a opozitiei politice. Chiar si in Romania, acum cativa ani, am vazut cum un om a incercat sa fie „copilul teribil” al democratiei romanesti si sa ocupe postul otravit pe care orice democratie cu un echilibru de facto slab intre puterile statului il are in „organigrama”, si anume pe cel de om omnipotent (vezi „Un post otravit”, luciancroitoru.ro). Ar trebui, in consecinta, sa alegem o solutie care sa nu reduca libertatea economica a sectorului privat, mai ales ca inflatia a crescut la nivelurile de acum 40 de ani si ca tensiunile militare si geo strategice cresc, amintindu-ne ca „situatiile de urgenta au fost intotdeauna pretextul pe baza caruia garantiile libertatilor individuale au fost erodate” (Hayek).
 
Foarte multe tari occidentale sunt in prezent in pozitia in care redistribuirea a crescut suficient pentru a face dificila cresterea impozitelor sau reducerea cheltuielilor sociale. In acest sens, in tarile dezvoltate, cresterea ratelor de impozitare sau reducerea cheltuielilor a devenit problematica. De exemplu, presedintele Macron intelege pe viu acesta situatie, fiind nevoit sa creasca varsta de pensionare in Franta. Noi, cu datoria noasta publica de doar 50 la suta din PIB nu suntem inca acolo, dar, din pacate, ne indreptam in acelasi sens cu fermitate. Raporturile mari dintre veniturile bugetare si PIB si dintre datoriile publice si PIB existente astazi in tarile dezvoltate sunt indicatori care nu ne arata unde ar trebui sa ajunga Romania, ci mai degraba ce ar trebui sa evite Romania in timp ce se dezvolta. Tari ca SUA, Japonia sau Elvetia, care au raportul dintre veniturile bugetare si PIB similare cu ale Romaniei, in jur de 27 la suta in medie in perioada 1995-2020, ne arata ca dezvoltarea poate avea loc fara ca ponderea impozitelor in PIB sa creasca la niveluri relativ inalte.
Decizia guvernului de a ajusta deficitul bugetar in principal prin reducerea cheltuielilor este principial corecta. Din pacate, ea trebuie aplicata intr-o perioada cu inflatie inalta in care razboiul face necesara cresterea cheltuielilor de aparare, facand reducera celorlalte cheltuieli si mai dureroasa. Mai mult, ea necesita o atenta alegere a modalitatilor de a reduce cheltuielile, pentru a nu incalca drepturi constitutionale sau pentru a nu produce injustitie.
 
Dar cealalta solutie, si anume, ajustarea deficitului bugetar prin cresterea impozitelor nu este nici fezabila, avand in vedere ca o recesiune ar putea fi foarte aproape, nici morala. Ce moralitate ar fi la mijloc daca politicile wage-led-growth dezvoltate in perioada 2016-2019 ar fi validate acum prin cresterea de impozite? Nu ar fi moralitate, ci, dimpotriva, producerea de hazard moral. In plus, s-ar dovedi ca drumul spre reducerea libertatii si puterii economice a sectorului privat se face treptat, cu pasi mici, aproape neobservabil, pana cand, posibil, dezechilibrul cu puterea politica este suficient de mare pentru a fi un pericol pentru libertatea individuala.
 
Pe de alta parte, unele impozite sunt deja mari, mai ales cele legate de veniturile din munca, iar cresterea lor ar reduce competitivitatea sectorului privat. O crestere a ratelor de impozitare ar scoate din nou la lumina strategia mai veche, prin care problemele sectorului public ar fi rezolvate prin achitarea notei de plata de catre firme si gospodarii. Nici asta nu este moral, dar, mai mult, poate duce la alterarea raportului dintre puterea politica si cea economica, prin reducerea acesteia din urma.
 
Nici introducerea impozitului progresiv pe venit nu ar ajuta, in primul rand pentru ca nu ar aduce venituri suplimentare, dar si pentru ca nu ar rezolva problema pe care pretinde ca o poate rezolva, si anume reducerea inegalitatii economice. Presupunand ca nu vorbim de o progresivitate agresiva, ci de una temperata, atunci impozitul progresiv ii determina pe cei cu venituri mari sa intensifice eforturile pentru a castiga si mai mult, dar nu-i stimuleaza sa castige mai mult pe cei cu venituri relativ mici (mai multe detalii in articolul meu „Capcana interventiilor in ordinea pietei”, pe site-ul OpiniiBnr.ro). Acest proces, impreuna cu diminuarea ritmului investitiilor ce apare de la preluarea economisirilor de la cei cu salarii mari pentru a fi redistribuite in loc sa fie investite, va duce la incetinirea cresterii productivitatii si, mai departe, a salariilor relativ mici. Astfel, pe termen scurt, poate ca impozitul progresiv va reduce temporar inegalitatea, dar pe termen mediu-lung o va accentua.
 
Se spune ca avem un sistem de impozitare cu cota unica a veniturilor. Dar asta este mai degraba o vorba goala. O multitudine de exceptari opereaza in acest sistem de cota „unica”. Eliminarea exceptarilor este si principial si practic folositoare in ajustarea deficitului bugetar.
Colectarea mai buna a veniturilor este o necesitate. Desigur, exista lucruri pe care ANAF trebuie sa le imbunatateasca referitor la colectarea veniturilor. Dar nu putem cere ANAF sa faca asta la nivelul dorit daca nu-i alocam mijloacele necesare pentru a introduce noile tehnologii in acest proces si daca nu se asigura, la nivel politic, mai multa stabilitate in sistemul de reguli fiscale, pe care le modificam in fiecare an de parca enervarea contribuabililor ar fi un scop.
 
Cred ca mai trebuie adaugat ceva referitor la cheltuielile publice. Este nevoie sa crestem calitatea acestor cheltuieli. Dar aceasta calitate nu va creste pana cand nu vom adera la niste principii pentru proiectarea cheltuielilor. In primul rand, cheltuielile (scopurile) ar trebui dimensionate pornind de la impozite (mijloace), nu invers. Astfel se va stopa tendinta automata de crestere a ponderii cheltuielilor in PIB. Apoi, ar trebui ca regulile pe care le utilizam la redistribuire sa fie generale, in sensul ca nu ar trebui sa fie proiectate, cum e cazul pensiilor speciale, cu scop.
 
In concluzie, ajustarea deficitului bugetar trebuie sa porneasca de la valorile supreme pe care vrem sa le protejam. Aceste valori sunt libertatea economica si cea politica. O ajustare a deficitului bugetar care ar contribui la reducerea libertatii economice vulnerabilizeaza societatea, pentru ca mentinerea ei este o conditie necesara, desi nu suficienta, pentru mentinerea libertatii politice. Intr-un mediu inflationist si de razboi, odata ce libertatea economica s-ar reduce, o serie de alte conditii s-ar putea alinia rapid pentru a rezulta in reducerea libertatii politice. Pentru a face acest lucru cat mai dificil sau virtual imposibil, prezervarea echilibrului dintre puterea economica si cea politica este necesara. Identificarea masurilor concrete si estimarea influentei lor asupra reducerii deficitului bugetar este treaba tehnicienilor. Treaba unor economisti si politicieni luminati este sa aleaga acelea masuri care sunt profund compatibile cu mentinerea echilibrului bun dintre libertatea si puterea economica a sectorului privat, pe de o parte, si puterea politica, pe de alta.
 
* Autor: Ec. Lucian Croitoru, Consilier pe probleme de politica monetara al guvernatorului BNR.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
ALLBIMSISECAMhiltiABONARE REVISTERAWLPLUG
ROCKWOOL 196
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 181 (Martie-Aprilie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
Acvatot 2019
Ubitech
noark
CDS
ness project
viarom
strabag nivel 1
siniat
EDIT-Structural
CONCEPT STRUCTURE
ERBASU CONSTRUCT
leviatan
concelex
rigips
theda mar
MAKITA
quadratum
konsent

Parteneri

AHK 2022
top 500
HABITAT
FPSC_2019
INNOCONSTRUCT2024
econet
AICPS_30
ef-de-n
top 500
ROGBC 2016
top 500

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigeretamplarie aluminiu Termopan Salamander