Agenda Constructiilor
Duminica, 25 Octombrie 2020
GRUNDFOS
Home - Stiri - Punct de vedere - LC: Liberalismul economic este in opozitie cu interventionismul statal pe piata
LC: Liberalismul economic este in opozitie cu interventionismul statal pe piata Imprimare Email
Punct de vedere Publicat de Elena Icleanu 24 Sep 2020 10:19
Se extinde de ceva vreme in intreaga lume, fiind foarte fecunda si in mediul academic si politic romanesc, ideea ca antreprenoriatul autentic si clasa de mijloc extinsa si sustenabila pot coexista pe termen lung cu o prezenta masiva a guvernului in economie. Acest miraj are doua fatete, ce se sprijina reciproc. Prima, cea care da aspectul de veridicitate a fenomenului clamat, este aceea ca extinderea ponderii cheltuielilor guveramentale in PIB si cresterea bunastarii au mers impreuna. Rareori se aminteste in conexiune cu acest aspect cresterea puterii de monopol a unor mari giganti si a entitatilor too big to fail. Cealalta, la polul opus, accentuata mai ales dupa criza din 2008, arata ca s-au adancit inegalitatile economice, ceea ce ar face necesara o crestere a justitiei distributive (sau justitiei sociale, cum mai este denumita), care s-ar putea infaptui prin cresterea interventionismului redistributiv, adica prin cresterea dimensiunii guvernelor masurata prin ponderea cheltuielilor in PIB. Toate aceste sunt clamate in ciuda faptului ca in multe tari ponderea cheltuielilor guvenamentale totale in PIB este apropiata de 50%, iar in cateva dintre ele depaseste aceasta proportie, iar cresterea cheltuielilor a venit, aproape peste tot in lume, mai ales pe ruta cheltuielilor sociale, care in multe tari a atins sau chiar depasit 20% din PIB.
 
Scopul articolului meu este sa arat ca ideea conform careia antreprenoriatul si clasa de mijloc extinsa si sustenabila sunt incompatibile cu un guven supraponderal. In conditiile in care mirajul descris mai sus se extinde si pare din ce in ce mai convingator, articolul meu reprezinta doar un alt efort modest inspirat de indemnurile mai vechi ale lui Mises de a combate „ideile rele” si de credinta sa ca „Ideilor eronate trebuie sa le substituim idei mai bune” (citat dupa https://mises.ro/1098/ludwig-von-mises-i-optimismul-ideilor-corecte). In acelasi timp, am in minte remarca profunda a lui Tom G. Palmer ca „Este nevoie de munca pentru a ne elibera mintile de dependenta de stat” (Cato’s Letter). In fine, avand in vedere extinderea „mirajului justitiei sociale”, care in prezent ii face pe oameni sa creada ca pot construi o societate care sa gazduiasca, in acelasi timp, un stat mare, sa mentina liberalismul economic si sa extinda prosperitatea prin cresterea redistribuirii, trebuie sa amintim ca „sarcina bizara a stiintei economice este sa le demonstreze oamenilor cat de putin stiu cu adevarat despre ceea ce isi imagineaza ei ca pot proiecta” (Hayek, „The Fatal Conceit: Errors of Socialism”, in W.W. Bartley III (ed.) „The Collected Works of F.A. Hayek, Vol. 1, p. 76, Routledge).
 
Un argument puternic impotriva „ideii rele” ca cele trei deziderate - un stat mare, antreprenoriat autentic si o clasa de mijloc prospera, extinsa si sustenabila - pot fi proiectate pentru a sta la un loc este cel al ignorantei si incertitudinii. Ignoranta referitoare la ceea ce este cunoscut tuturor celorlalti este argumentul pe care Hayek il introduce, daca nu ma insel, in „Individualism: True and False” (in „Individualism si Economic Order”, A Gateway Edition, 1972) si-l utilizeaza in fondarea conceptiei sale despre ordine in societate in intreaga sa opera. In continuare voi relua acest argument din perspectiva scopului acestui articol.
 
Pentru cei familiarizati cu teoria austriaca, si in mod particular cu cea a lui Hayek, faptul ca exista o diviziune a cunoasterii, rezultata la randul ei din faptul ca toti suntem in mod necesar ignoranti in ceea ce priveste „extrem de multi factorii de care depinde atingerea scopurilor noastre si a bunastarii” este bine cunoscut. Hayek explica aceasta diviziune foarte clar in „The Constitution of Liberty”, in care utilizeaza expresia „ignoranta inevitabila a noastra a tuturor” (in The Constitution of Liberty: The Definitive Edition, p. 80, in Ronald Hamowy (ed.), The Collected Works of F. A. Hayek, Volume XVII, 2011).
 
Aceasta diviziune a cunoasterii pune intr-o lumina cat se poate de clara rolul libertatii individuale in atingerea prosperitatii. Pentru a se adaptata la realitatea in care ignoranta si incertitudinea sunt elemente constitutive, omul trebuie sa fie liber sa actioneze utilizandu-si cunoasterea limitata referitor la „cele mai multe faptele particulare care determina actiunea tuturor membrilor societatii” (Hayek, 1993, „Law, Legislation and Liberty”, Vol. 1, p. 12; vezi si citatul din Hayek de la finalul articolului). Fiecare actiune (decizie adusa la indeplinire) individuala, initiata pe baza cunoasterii pe care fiecare o poseda si a legilor generale pentru atingerea scopurilor particulare individuale, devine parte a unui mecanism descentralizat de luare a deciziilor in societate: piata. Astfel, piata este singurul mecanism pe care omul il cunoaste (l-a descoperit, il are la indemana) pentru a face fata ignorantei si incertitudinii referitor la societate, a carei evolutie nu poate fi dinainte cunoscuta. Mai mult, actiunile individuale coordonate de piata conduc la beneficii neintentionate (ne proiectate de om) pentru societate.
 
Totusi, pentru un numar mare de oameni, ignoranta nu pare sa joace un rol in formularea conceptiilor despre societate. Pentru ei, nu numai ca ignoranta nu este „necesara si iremediabila”, cum este pentru Hayek („Law, Legislation and Liberty”, Vol. 1, p. 12) si in general pentru Scoala Austriaca, ci dimpotriva, dupa modelul legilor fizicii, poate fi invinsa prin cunoasterea rationala care poate fi folosita pentru a proiecta societatea si a o dirija catre atingerea anumitor scopuri particulare.
 
Dupa criza din 2008, legitimitatea aceastei credinte nejustificate ca avem stiinta necesara pentru a dirija economia si societatea spre atingerea unor scopuri cum este o mai mare egalitate economica a parut sa creasca. In acest fel, a aparut o mai mare inclinatie a unor economisti spre a crede ca poti creste influenta statului in economie fara a afecta capacitatea antreprenoriala si a eroda clasa de mijloc. Shumpeter a aratat in al sau „The March into Socialism” ca nu se poate (The American Economic Review, May 1950, pp. 446-456). Similar, Nisbet ne-a aratat in a sa „The Quest for Community” ca nici comunitatile nu s-au impacat bine cu statul. Aceste lucrari ne arata ca acolo unde statul este prea mare nu ramane suficient loc pentru nimic, nici pentru antreprenoriat nici pentru comunitati, ale caror functii au fost, numai in teorie, preluate de stat. In realitate, in locul comunitatilor statul a lasat un gol imens, reflectat in primul rand in alienare.
 
Ceea ce nu inteleg cei ce incearca sa amestece ideile liberalismului economic cu un interventionism statal relativ inalt in economie prin referire pozitiva la antreprenoriat, libertate de initiativa, clasa de mijloc, comunitate etc., concomitent cu cautarea de virtuti pentru planificarea socio-economica este faptul ca imbina doua tipuri de rationalism - cel al ordinii spontane si cel constructivist (cum a fost denumit de Hayek) - care sunt diametral opuse.
 
Primul tip de rationalism - cel al ordinii spontane (expresia a fost utilizata pentru prima data de Wilhelm Ropke in germana in 1937 in lucrarea „Economics of the Free Society”) - presupune auto-corectia si, de aceea, ordinea sociala este produsul acelei auto-corectii si necesita foarte putina directionare exterioara si control. Acest tip de rationalism, specific filozofiei economice liberale aproape ca a lipsit in secolul trecut, pentru ca, desi in plan intelectual a fost reabilitat de Hayek incepand cu anii 1970, in general a fost ignorat de stiintele sociale (inclusiv stiinta economica). Cu toate acestea, criza din 2008 a fost pusa pe seama liberalismului, doar pentru ca incepand din a doua jumatate a anilor 1980 s-a eliminat o serie de restrictii financiare excesive impuse in perioada 1950-1980.
 
Cel de-al doilea rationalism presupune ca nimic din ordinea sociala nu poate fi bun daca nu este conceput de mintea umana si, de aceea, ordinea sociala este buna numai daca este produsul ratiunii umane dedicate acelui scop social. In acest din urma tip de rationalism nu exista prea mult loc pentru auto-corectie si, de aceea, ordinea sociala necesita directionare si control in mod substantial. Este filozofia care a dominat stiintele sociale si care, asa cum am subliniat deja, pare ca a castigat adepti in ultimul timp.
 
La prima vedere, pentru cei ce nu fac o distinctie clara intre cele doua tipuri de rationalism ar putea parea ca exista o problema de dozaj, astfel ca directionarea si controlul, adica marimea interventiei statului ar putea fi mai mare sau mai mica, si totusi societatea sa poata evolua fara probleme. Numai ca societatea functioneaza bine daca cunoasterea, care este in mod necesar disipata si localizata la nivel individual, este coordonata de piata.
 
Ordinea spontana face exact acest lucru: coordoneaza cunoasterea in mod necesar limitata a fiecaruia, pentru ca societatea sa aiba cat mai mult din aceasta cunoastere si sa o foloseasca (o prezentare succinta exceptionala a relatiei dintre cunoastere si societate in opera lui Hayek este facuta de Norman Barry in „The Tradition of Spontaneous Order”, 1982). Interventia statului este insa un mod de a destructura cunoasterea, caci presupune ca aceasta, chiar si atunci cand se refera la individ si la circumstantele din imediata lui apropiere, este data la un moment in timp si este localizata in anumite persoane sau institutii. Aceasta ipoteza este gresita. Cunoasterea este difuza si de aceea necesita coordonare. Coordonarea cunoasterii de catre piata implica un proces concurential eficient de descoperire a respectivei cunoasteri si de punere a ei in folosul nostru. De fapt, Hayek subliniaza ca in esenta ordinea pietei constituie o procedura eficienta de descoperire (Law, Legislation and Liberty, Vol. 2, p 10). In timp ce creste cantitatea de cunoastere disponibila pentru societate, acest proces asigura reducerea cantitatii de cunoastere necesara fiecaruia dintre noi pentru a creste bunastarea noastra si a celor pe care ii iubim. Nu putem reduce sau elimina rolul pietei fara a pierde cunoastere si capacitate de a inova la nivelul societatii.
 
Cunoasterea de care dispune o autoritate planificatoare benevolenta (om sau institutie) va ramane mereu mult inferioara cunoasterii ce rezulta din coordonarea prin mijloace descentralizate (piata) a unui numar foarte mare de agenti. De aceea, ramane foarte putin pentru a fi directionat sau controlat in societate de acea autoritate (vezi Barry, 1982). In consecinta, pe de o parte, societatea nu are nevoie de o cantitate mare de directionare si de control, iar pe de alta parte, nicio entitate (om sau institutie) nu ar putea sa o directioneze sau controleze cu succes in ansamblu, daca succesul ar fi masurat prin beneficiile fiecaruia. De aceea, nu este necesar un stat mare. De aici deriva necesitatea statului minimal. Nu este un moft. Este o consecinta logica.
In concluzie, cei care care cred ca pot exista in acelasi timp un antreprenoriat viguros, o clasa de mijloc extinsa si sustenabila si un interventionism guvernamental crescut sunt in eroare. Ceea ce doresc ei - si anume o mai mare prezenta a statului - nu este posibila fara a altera coordonarea de catre piata a cunoasterii de care societatea are nevoie pentru a evolua.
 
Hayek a adus argumente in favoarea ordinii spontane pornind de la diviziunea cunoasterii si de la nevoia de coordonare a actiunilor oamenilor care poseda doar o cunoastere limitata. Adam Smith a descris ordinea spontana ca pe mecanismul de coordonare a actiunilor ghidate de interese personale. Cei ce cred ca putem avea concomitent antreprenoriat solid, clasa de mijloc extinsa si durabila si un interventionism crescut traiesc cu doua mari iluzii. Prima este aceea ca pot imprumuta metodele din stiintele fizicii in intelegerea si dirijarea societatii. Societatea este insa mai complicata, pentru ca rezulta in urma actiunii oamenilor, actiuni care se subordoneaza unor legi total diferite in natura lor de cele care actioneaza in fizica. Aceste legi diferite nu permit predictia - si, in consecinta, nici controlul pe care il presupune interventionismul -, ci doar explicarea fenomenelor.
 
A doua iluzie este aceea ca se poate suplini rolul intereselor personale in tinerea laolalta a partilor componente ale sistemului economic prin interesele comune pe care le-ar putea promova o autoritate.
 
Dar daca economia in ansamblu este ordinea pietei, strict necesara pentru a coordona cunoasterea disipata, atunci economia este logic incompatibila cu o ierarhie de scopuri, adica cu interese comune dinainte stabilite, desi Smith a admis ca daca piata nu poate atinge anumite scopuri particulare, in cazul sau referitoare la educatie sau la saracia extrema, atunci ar trebui atinse prin actiuni ale guvernelor. Pentru Hayek, ordinea pietei inseamna reguli abstracte de conduita, care sunt folosite pentru a coordona mijloacele destinate atingerii de scopuri ultime, care sunt intotdeauna non-economice. Cu alte cuvinte, ceea ce coordoneaza piata sunt mijloacele, nu scopurile. Cunoasterea disipata pe care o coordoneaza piata este un mijloc, nu un scop. Prezervarea proprietatii generale a pietei de a coordona mijloace, sau altfel spus aplicarea generala a ordinii este mai importanta decat un anumit scop particular, desi Hayek a admis ca un om nu trebuie lasat sa decada sub conditia sa de om. Importanta aceasta deriva din faptul ca „intr-o societate libera, bunul general consta in principal in facilitarea urmaririi de scopuri individuale necunoscute” (Law, Legislation and Liberty, Vol. 2, p. 1; sublinierea imi apartine).
 
Neintelegerea necesitatii de a mentine caracterul general al ordinii este una dintre sursele principale pentru care iluzia justitiei distributive se mentine in societate. Aceasta iluzie alimenteaza ideea ca societatea ar trebui sa aiba o ierarhie de scopuri, desi autoritatea care ar impune aceste scopuri, fie ea si autoritatea majoritatii, nu are cunoasterea necesara a circumstantelor particulare ale fiecaruia, alterand libertatea de a urmari scopurile individuale. Astfel, ducand rationamentul pana la cap, singura instanta in care societatea ar putea avea o ierarhie de scopuri ar fi aceea in care ea, societatea, nu ar mai fi libera sa coordoneze mijloacele pentru atingerea scopurilor fiecaruia. Intreprinzatorul nu ar mai fi liber sa dispuna de mijlocele de productie. Salariatul nu ar fi liber sa dispuna de rodul muncii pentru ca ar fi prea mult impozitat etc.
 
In consecinta, antreprenoriatul autentic, clasa de mijloc extinsa si sustenabila si un interventionism crescut in favoarea unor scopuri si interese comune nu pot coexista. Si totusi, majoritatile ar putea sa incerce sa creasca rolul statului in economie, in credinta ca astfel nu vor produce niciun rau, ci dimpotriva. Cat de mult ar putea gresi? Mises spune ca democratia „nu poate impiedica majoritatile sa cada victime ale unor idei eronate si sa adopte politici nepotrivite, care nu numai ca nu duc la realizarea scopurilor urmarite, dar se soldeaza cu dezastre.” (Mises, „Actiunea umana: un tratat de economie”, Curtea Veche Publishing, 2018, p. 213; Traducere de Gabriel Mursa si Dragan Stoianovici; studiu introductiv: Horia Roman Patapievici).
 
In fine, vreau sa inchei subliniind ca nu inteleg deloc ce motive au cei ce se refera la ordinea spontana sa sublinieze insistent ca pietele libere, fara legi, ne-ar intoarce cumva la conditia de jungla. Este imposibil ca cine a citit literatura de calitate referitoare la ordinea pietei sa nu inteleaga accentul puternic pus pe regulile generale de conduita, pe rolul cheie al legilor generale, pe rolul moralei, al traditiei, al experientei etc. Piata libera nu poate exista in afara unui sistem legislativ coerent.
 
Hayek spune clar ca: „o conditie a libertatii in care tuturor li se permite sa-si utilizeze cunoasterea pentru scopurile lor, restrictionati doar de regulile de justa conduita de aplicabilitate generala, este probabil sa produca pentru ei cele mai bune conditii pentru atingerea scopurilor lor; si ca un astfel de sistem este probabil sa fie realizat si mentinut numai daca toata autoritatea, inclusiv aceea a majoritatii oamenilor, este limitata in exercitarea puterii coercitive de principii generale la care comunitatea insasi s-a angajat (has committed itself)” (Law, Legislation and Liberty”, Vol. 1, p. 55).
 
Smith este, de asemenea, foarte clar referitor la „libertatea naturala”, pe care o explica afirmand ca „fiecare om, atat timp cat nu violeaza legile justitiei, este lasat perfect liber sa-si urmeze interesele in propriul sau fel” („An Inquery into the Nature and Causes of the Welth of Nations”, MetaLibri Digital Library, p 533; aceasta editie reproduce cartea mentionata aparuta in The Glasgow Edition of the Works and Correspondence of Adam Smith, Vol. II, p. 687, edited by R. H. Champbell and A. S. Skinner, Oxford University Press, 1976).
 
*** Articol de Ec. Lucian Croitoru, Consilier pe probleme de politica monetara al guvernatorului BNR.
 
ABONARE (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
COVID-19ALLBIMAUTODESKelmas_1octVideoConfAC-iul
ROCKWOOL 196
A aparut editia
OCTOMBRIE 2020!

Autentificare

 
COVID-19
PIATA de CONSTRUCTII: Analiza 2019-2020 & Perspective 2021-2025
PIATA de TAMPLARIE: Analiza 2019-2020 & Perspective 2021-2025
GHID de INSTALARE
romania fara hospice
hilti
CELCO 2020
ssab ag antrepriza generala
ERBASU CONSTRUCT
strabag nivel 1
rigips
Acvatot 2019

Parteneri

HABITAT
C4E FORUM
FPSC_2019
ef-de-n
ROGBC 2016
AICPS_30
econet
AHK 2018
Piata de Constructii 2014

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigere