Agenda Constructiilor
Miercuri, 02 Decembrie 2020
Home - Stiri - Punct de vedere - NP: Stimulentele si taierile de taxe reprezinta circa 12% din PIB-ul global in 2020
NP: Stimulentele si taierile de taxe reprezinta circa 12% din PIB-ul global in 2020 Imprimare Email
Punct de vedere Publicat de Stelian DINCA 21 Oct 2020 08:40
Ingrijorarea cresterii datoriei publice a statelor lumii urmeaza curba cheltuielilor impuse de lupta impotriva pandemiei si redresarii economice. Suntem in valul doi al pandemiei, redresarea economica ramane problematica, iar pentru tarile cu venituri foarte mici, FMI si G-20 au acordat iertari, reduceri de datorii sau moratorii de plata a acestora. Deocamdata ingrijorarea creste, nu si solutiile la ea, dar acestea din urma trimit la cliseul austeritatii, uitandu-se ca reteta a cam dat gres cu ultima criza financiara. Se pare ca nu s-a invatat mare lucru nici de la cei care au promovat reteta clasica, care ulterior au venit sa spuna ca a ea a fost prea dura si prost aplicata (Rogoff, Reinhart). Economia globala nu si-a revenit dupa criza financiara, pentru ca reforme nu au existat in contul costului austeritatii, datoria publica a crescut in continuare (media mondiala ca raport in PIB este deja de 100%), iar comertul international s-a contractat urmare a scaderii cererii externe. Singurul lucru bun (se va vedea probabil mai tarziu cat de bun a fost) a fost scaderea dobanzilor de referinta in jur de 0% si sub 0% pentru a se ajuta finantarea economiilor sau a datoriilor, deci un stimul pe fondul austeritatii.
In opinia mea, in etapa globalizarii anilor 2010, austeritatea impusa unor state nu putea fi izolata de efectul de contaminare indus de ea catre cele cu o situatie fiscala mai buna, intrucat inchiderea unor piete, fie prin fortarea reducerii veniturilor consumatorilor, fie datorita contractarii achiztiilor guvernelor s-a rasfrans in final asupra creseterii economice globale. Sa ne amintim de speranta tarilor dezvoltate in statele emergente cand se vorbea de redresarea din criza economica post criza financiara. Ea a disparut brusc cand capitalurile s-au retras cu costul erodarii cursurilor de schimb in tarile care isi puneau increderea in stabilitatea finantarii proiectelor lor de dezvoltare. Pandemia ne-a prins si cu revelatia sumbra a austeritatii aplicate fara o analiza corecta a orientarii ei structurale, fiind lovite investitiile publice si, mai ales, sistemele de sanatate nationale, prin subfinantarea cronica a acestora din ultimele de doua decenii.
Poate era bine sa nu se fi uitat de mantra investitiilor publice, atunci cand sectorul privat nu mai are incredere in guverne. Era regula ciclicitatii alternative a contributiei la cresterea economica, fie a sectorului public, fie a sectorului privat, dar cand reduci resursele directe si indirecte prin austeritate concomitent in ambele motoare, iar cele putin alocate nu au nimic de a face cu dezvoltarea recuperatorie a banilor cheltuiti, atunci austeritatea indreapta vectorul cresterii econmice spre prabusire. Daca austeritatea va fi insotita si de cresterea taxelor si impozitelor, vom avea dublul efect al punerii economiei la pamant, intrucat o economie care abia mai respira nu are de unde sa plateasca taxe si mai mari fata de cele care nu le poate onora in mod normal. Asa ca ma mira lejeritatea intrebarilor daca ca avem nevoie de austeritate si poate de taxe sporite, cand nu le puteam incasa corect pe cele existente nici in timpuri normale. As prefera doua lucruri mai simple, sa crestem colectarea (inclusiv din evaziune) chiar prin amanari de plata a taxelor, pentru ca atunci cand inchizi administrativ economia trebuie se reprogramezi scadenta acestora, si sa vorbim mai mult de consolidarea veniturilor statului prin controlul cheltuielilor acestuia. Dar cum sa faci lucrul acesta cand racordarea caselor de marcat la ANAF (doar un exemplu) este mai grea decat un zbor spre Marte, iar legea achizitiilor publice o mentinem neschimbata ca cea mai mare bariera in calea eficientei realizarii proiectelor de infrastructura la timp si cu costuri optime (un alt exemplu). In plus, sa mai amintim de dublarea birocratiei UE la accesarea fondurilor structurale europene cu propria noastra birocratie, demonstrand ab-initio lipsa de incredere in orice initiativa a unui roman, iar daca reuseste este imposibil sa nu aiba ceva de platit in plus (unde, este usor de ghicit).
Pe acest fond, ma intreb oare de ce nu se inteleg cateva mesaje deja generalizate. Nici nu mai trebuie sa le dai numele emitentilor ca ai avea nevoie de pagini intregi. Sa le recapitulam. Suntem intr-o etapa a crizei pandemice care este posibil sa solicite din nou inchideri ale economiei (si asa prea putin deschise prin masurile de relaxare), in timp si ca nivel de capacitate. A tine in viata potentialul economiei are nevoie de stimulente fiscale si monetare. Cat de mari, inca nu se stie, dar ar fi o mare gresala, fie de a le intrerupe brusc, fie de a fixa o data de renuntare la ele. De data aceasta, „what ever it takes” trebuie cuplat cu „what ever is worth”, adica cheltuirea stimulentelor eficient, in sensul proverbului chinez, cumpara-i undita cu care sa pescuiasca si nu oferi pestele pe care il poate manca imediat si, apoi, „what is next”?. De asemenea, se intareste mesajul bancilor centrale pentru ca guvernele sa vina cu stimulente fiscale tot mai mari, mai ales dupa ce ele au contat foarte mult pe relaxarea cantitativa si au dat dovada de o lenevire in mobilizarea propriului spatiu fiscal exagerat (cazul Germaniei), acolo unde era cazul. Alte tari au intrat in criza pandemica cu un handicap serios in spatiul fiscal, deficite bugetare mari si nerecuperate. Stim ca multe din Statele Membre (SM) ale UE au intrat cu acest handicap in criza pandemica (cazul Romaniei) si dificultatile lor economice s-au accentuat, in special in lantul sudic (Italia, Spania, Portugalia), dar, desi fac parte dintr-o comunitate economica si monetara, au trebuit sa se descurce imediat singure. Sistemul decizional al UE si-a dat in petic mai mult ca oricand, dand dovada de tarele care nasc mai mult disensiuni decat solutii.
Momentul hamiltonian, mult laudat - o farma de principiu nou, mereu eludat in intr-un spatiu zis al solidaritatii si coeziunii politice mereu clamate - la care s-a ajuns foarte greu si pe muchie de cutit (probabil ca reuniunea Consiliului European din luna iulie 2020 va deveni celebra, fie ca un inceput major, fie ca o fractiune de secunda de trezire) ramane deocamdata un punct de reper, dar accesul la resursele fondului comun de redresare va fi poate spre sfarsitul anului 2021. Intre timp, datoriile contractate de SM cresc, fie prin vanzarea de obligatiuni catre BCE, fie din imprumuturi de pe pietele de capital, iar costul scazut la banilor este departe de a fi un beneficiu pentru principal. Este normal sa fim ingrijorati de efectele indatorarilor, dar deocamdata stimulentele nu trebuie oprite, atata timp cat redresarea economiilor, dupa datele FMI, Bancii Mondiale, UE este fragila, inegala si incerta. Suntem in etapa in care „singurul lucru care conteaza este sa fim capabili sa indraznim”, dupa spusele Kistalinei Georgieva, directroul general al FMI, citandu-l pe Dostoievski.
A indrazni este cel mai nou mesaj care se adauga la necesitatea de cooperare si coordonare la nivel global, cand vorbim de lupta cu pandemia si efectele ei economice. Conform datelor FMI, in anul 2020, stimulentele in care se includ si taierile de taxe se vor ridica la 12% din PIB-ul global (cca. 11.700 miliarde de dolari), comparativ cu cei 2% din PIB global alocat cu multa greutate si discutii prelungite pentru 2 ani de dupa criza financiara. Pe drept cuvant, FT titreaza un subtitlu in articolul scris de Chris Giles („Global economy: The week that austerity was officially buried”, 16 octombrie 2020), ca „in termeni de politica fiscala, acest timp este cu totul diferit”. Christine Lagarde solicita urgentarea accesului la fondul de redresare al UE pentru inceputul anului 2021, iar Carmen Reinhart, economist sef al Bancii mondiale, un critic feroce al datoriilor publice, acum face caz de imprumuturi publice cat mai mari. Ce s-a schimbat oare? S-a schimbat responsabilitatea fata de realitatile curente, care ne arata ”the painful curbs on public life in Europe and around the world”. Care este perspectiva? Alfred Kammer, directorul Departamentului european al FMI, nu aminteste in nici un fel de austeritate, ci de necesitatea focalizarii redresarii pe trei categorii de politici: o reglementare mai sanatoasa in ceea ce priveste protectia mediului (o fi aluzie la schimbarea manualelor de politici publice traditionale?); investitii publice bine tintite care sa incurajeze investitorii privati; atentie maxima educatiei si pregatirii profesionale. Aceste politici vor face viabile transformarile structurale de care are nevoie dezvoltarea economiilor prin reducerea amprentei carbonului in procesele industriale, protectia crescuta a mediului pentru a stavilii schimbarile climatice severe si digitalizarea.
Ce facem cu datoriile publice, daca pentru asanarea lor nu se mai aplica austeritate? Solutia avansata este o noua legislatie care sa sprijine restructurarea lor de o maniera ordonata, dar nu imediat, ci atunci cand cresterea economica va intra in noua normalitate. Este nevoie de largire a spatiului in care joaca datornicii suverani si creditorii pentru a se evita ”executii” de orice fel. Exista precedente pentru intelegeri in care debitorii suverani sa poata sa supravietuiasca si sa poata sa-si plateasca datoriile fata de creditori, fara a intra in litigii de ne-plata: Clubul de Paris, Debt relief initiative a Marii Britanii (legea Heavily Indebted Poor Countries (HIPC), 2010) sau Anti-Vulture Funds Law promovata de Belgia (2015). Este drept, aceste reglementari priveau sarile in curs de dezvoltare sau sarace. Din pacate, in prezent, cand vorbim de datorii publice, nu mai conteaza gradul de dezvoltare, ci indatorarea masiva si cu viteza, deocamdata continua. Este necesar, dupa unele opinii, ca datoria publica sa fie partajata intre creditori oficiali si cei privati, daca ea se contacteaza si in ideea de a sprijinii persoane aflate in dificultate (concedieri, somaj tehnic prelungit, grupuri sub pragul saraciei etc.). Datoriile contractate cu organizatii financiare internationale (credite soft) pentru a ajuta cetatenii sunt de preferat in fata unor creditori privati care nu sunt deschisi la compromisuri in aceste timpuri teribile.
Ce ar trebui sa faca Romania, candliderii europeni nu au reusit inca sa ajunga la un acord cu privire la schema de acces a SM, atat la granturi, cat si la imprumuturi, ceea ce implica riscuri crescute pentru SM cele mai afectate? Comportamentul nostru trebuie sa se ghideze in mod serios dupa Legea responsabilitatii fiscale, desigur cu reintrarea in matca ei etapizat, pentru a NU determina o austeritate inutila, dar si total neavenita. Sa avem in vedere ca foarte multe firme au fost inchise, altele au dat faliment, grupurile de fosti angajati fara venituri cresc, iar populatia la pragul saraciei si excluziunii sporeste, toate acestea din motive preponderent administrative. Intai trebuie revenit la spiritul legii si a Codului fiscal, uitat in ambele cazuri as spune din ambitii si lipsa de coerenta in politicile publice: predictibilitate, claritate si transparenta. Avem de gestionat dezechilibrele noastre, cele gemene (bugetar si de cont curent), devin ingrijoratoare, dar sa nu privim doar in interiorul economiei noastre.
Ceea ce se intampla in UE, bine sau mai putin bine trebuie sa ne inspire. Dincolo de optimismul national al reveniri in forma de V, deocamdata amendata cu prelungire perioadei de revenire, probabil prin 2022) trebuie de retinut ca redresarea economica incipienta a partenerilor nostri europeni este posibil sa fie intrerupta (vezi Germania), iar cea globala este inegala, incompleta si incerta. Datorita recrudescentei epidemiei (valul al doilea), prioritatea in preocupari trebuie sa fie populatia prin masuri si scheme de siguranta sociala pentru a pastra si consolida calmul social. Dacaresponsabili credibili ne spun ca nu trebuie intrerupte stimulentele, atunci sa ne intereseze cu prioritate cum facem sa protejam forta de munca, lasand la o parte resursele (inca avem acces potential la ele), dar punand accent pe grija sa nu pierdem din potentialul fortei de munca, din punct de vedere de numeric si ca abilitati profesionale. Mi-as fi dorit sa cunosc mai bine ce s-a facut cu fondul SURE sau cu cel de garantii, in afara ca de sume, cand vad ca ele nu au ajuns la cei carora le erau destinate. Ridic problema pentru ca mereu ne spunem ca avem nevoie de fondurile UE, sa le utilizam cat mai bine, dar trenam in proiecte si destinatii credibile si, prin urmare, ne luptam cu procentul de tragere din ele.
Fondul de redresare european si bugetul multianual al UE 2021-2027 sunt blocate la Parlamentul European. Dar, in perspectiva deblocarii, Romania are nevoie si ea de un buget multianual prin care sa demonstreze capacitate de reintra in spiritul si litera responsabilitatii fiscale, cu atat mai mult cu cat ni se spune ca avem o situatie care ne singularizeaza din punct de vedere al structurii de finantare externa (Daianu, 2020), cu pericolul deteriorarii. Aceasta programare multianuala facuta serios si cu angajament politic larg, indiferent de cine castiga alegerile, trebuie sa demonstreze capacitatea de a mentine stabilitatea financiara a tarii, reducerea riscului suveran, instaurarea credibilitatii creditorilor nostri oficiali si privati si urmarirea revenirii la criteriile de convergenta pentru pregatirea Romaniei pentru adoptarea euro. Pentru acest ultim obiectiv avem un raport al Comisiei Nationale si un Plan de actiune asociat lui, care nu as vrea sa intre in uitare pentru ca ne plangem numai de dificultati in finantele publice, cand sarcina executivului este stabilizarea si sporirea lor.
Capacitate de consum a populatiei este in pericol, dar vorbim cu voiosie de redresarea economiei, probabil in contul cererii externe. Dar, si asa, deficitul comercial ne demonstreaza lipsa de orientare in politicile publice (sa le spunem industriale) pentru a fi stimulate sectoare de activitate prin care cererea interna sa fie mai bine acoperita din punct de vedere sortimental si sa creasca si oferta de export. Poate ar fi necesare noi runde de discutii cu mediul de afaceri pentru a discuta ce politici publice sunt necesare pentru valorificarea potentialului de resurse primare (cu care doar ne laudam!), ca baza a unor reforme cu efect in restructurarea economiei pe lanturi de valori ridicate. Cred ca este mai mult ca oricand necesara o implicare a statului in motivarea mediului de afaceri romanesc, fara sa insemne o crestere a statului sau a influentei lui, ci o focalizare a politicilor sale spre economia post Covid-19. Este o sansa si de restructurare a veniturilor la bugetul public si cresterii ponderii acestora in PIB. Poate este timpul sa ne uitam la cauzele unui procent de numai 26% din PIB a veniturilor bugetare si sa avem un program de actiune prietenos cu toti contribuabili pentru a iesi din aceasta capcana perdanta, pe care doar o contemplam si nu o si adresam. Altfel ne indreptam spre austeritate in mod voluntar, fara sa ne ceara nimeni. Nici FMI nu va pretinde asa ceva in conjunctura globala actuala (un alt subiect de bau-bau), cand el dezvolta programe de inlesnire a datoriilor publice, iar facilitatea stand-by priveste exclusiv deficitul de cont curent. Este de dorit ca sa se puna ordine in finantele publice ale tarii, poate de ieri (desi nu avem transparenta destinatiei imprumuturilor masive facute in acest an), daca vrem sa capacitam pretentiile noastre de SM al UE si sa iesim din permanentele critici ale recomandarilor de tara primite an de an prin exercitiul Semestrului european.
In opinia mea, Romania ca SM al UE trebuie sa lupte si cu permanentizarea unei capacitati fiscale mutuale a UE, conditiile speciale care au stat la baza compromisului pentru modul de finantare a fondului de redresare al UE - "Next Generation EU" - prin imprumuturi ale Comisie Europene ramanand tot speciale multi ani de aici incolo, pana cand SM frugale le vor considera ca facand parte din noul normal. Despre ultima intentie de reformare a bugetului UE se aude de cinci ani (a mai fost una in 1995 pierduta pe drum), esential ramane identificare de resurse fiscale autentic comunitare care sa adauge mai mult la contributiile de 1% din PIB ale SM, si cu care treptat, treptat sa se ajunga la o formula de transferuri fiscale atunci cand este nevoie. Deocamdata suntem in etapa unor complicate subterfugii post-criza financiara (pornind de la Art. 122 din TFUE), ca facilitati sau mecanisme de stabilitate financiara (EFSF, EFSM sau ESM), complicate si greu de pus in functiune, stand sub imperiul unei birocratii tematoare de interzicerea formulei de bail-out in cadrul UE (Art. 125 din TFUE).
Fondul de redresare al UE nu ar trebui sa ramana o simpla experienta temporara, ci trebuie de marsat in continuare cu toate argumentele pro, existand deja opinii ca tratatele UE trebuie armonizate cu noua realitate, dupa cum si pragurile Pactului de Stabilitate si Crestere. Spre deosebire de perioada crizei financiare, exista motivatii puternice ca politica fiscala sa mearga mana in mana cu cea monetara, iar de aici s-a nascut ideea de a rejudeca mandatul bancilor centrale tocmai pentru a nu-si pierde independenta deja afectata. Este o lectie devenita evidenta dupa izolarea politicii monetare a BCE din perioada crizei financiare de cea fiscala, singurul ecou la vremea respectiva fiind necesitate ca guvernele SM sa faca mai mult, decat sa stea in expectativa sau sa critice programul de achizitii de obligatiuni. Lagarde spune ca acest lucru este nou paradigma daca vrem ca proiectul euro sa fie intr-adevar ireversibil (vezi interviul ei cu Le Monde, 19 oct 2020). Asa cum BCE, afirma Lagarde, nu si-a epuizat kit-ul de instrumente (”if more has to be done, we will do more”), asa si guvernele trebuie sa faca mai mult pentru a se iesi din dubla criza de sanatate si economica, cu consecinte devastatoare, probabil cel putin pe termen mediu.
Admir optimismul multora care vorbesc despre redresarea economiei romanesti, dar am impresia ca punem caruta inaintea cailor. Avem nevoie in continuare de stimulente fiscale si monetare, gandite insa in planul corectiilor fiscal bugetare care trebuie facute cu calm si serios cu partenerii sociali, angajand si masurile ce se impun, dar mereu amanate: suportabilitatea si conformarea voluntara, colectare eficienta a taxelor si impozitelor, informatizarea rapida a sistemului de fiscalizare, combaterea evaziunii si fraudei fiscale, restructurarea cheltuielilor publice pe principiul eficientei in raport cu economia post-pandemie. O economie de piata este functionala daca exista o ordine si disciplina fiscal-bugetara, iar aceasta trebuie sa fie ceva built-in ADN nostru politic chiar si in cazul in care Romania nu era SM al UE. Mai avem un pilon, cel de lider regional prin cresterea economica din ultimii 4 ani, care ne-a adus pe locul 14 in cadrul economiilor UE (1,6% din PIB UE, 2019), cu unul din avansurile cele mai mari (39,3%) comparativ cu Bulgaria, Cehia, Ungaria si Polonia (cca.38 - 23%). Merita sa consolidam aceasta pozitie prin ceea ce este necesar pentru a strabate criza prezenta. Recent, Yves Mersch, membru al bordului executiv al BCE si vice-presedinte al bordului de supraveghere al BCE, a subliniat, in prezentarea facuta la MNI Connect Roundtable, ca sprijinul masurilor fiscale luate de SM direct si cele ce vor urma din partea UE este crucial in completarea celor luate de BCE, in conditiile asumarii lor eficiente si efective. Mesajul este valabil si pentru SM care nu sunt in zona euro.
 
Un material de opinie realizat de Napoleon Pop, Consultant strategie, Compartimentul de proiecte strategice, Cancelaria BNR
 
elmas_1octALLBIMVideoConfAC-iulCOVID-19AUTODESK
ROCKWOOL 196
A aparut editia
OCTOMBRIE 2020!

Autentificare

 
COVID-19
PIATA de CONSTRUCTII: Analiza 2019-2020 & Perspective 2021-2025
PIATA de TAMPLARIE: Analiza 2019-2020 & Perspective 2021-2025
GHID de INSTALARE
romania fara hospice
hilti
rigips
ERBASU CONSTRUCT
strabag nivel 1
ssab ag antrepriza generala
CELCO 2020
Acvatot 2019

Parteneri

HABITAT
FPSC_2019
C4E FORUM
AICPS_30
ROGBC 2016
econet
ef-de-n
AHK 2018
Piata de Constructii 2014

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigere