Agenda Constructiilor
Sambata, 07 Decembrie 2024
Home - Stiri - Sustenabilitate - Roberto Patrascoiu, HFHR: In urmatorii cinci ani planificam o dublare a activitatilor
Roberto Patrascoiu, HFHR: In urmatorii cinci ani planificam o dublare a activitatilor
Sustenabilitate & CSR Publicat de Ovidiu Stefanescu 16 Mar 2023 06:18
Inca de la infiintarea sa, Habitat for Humanity Romania construieste si repara casele familiilor cu venituri mici, in mod suplimentar contribuind la realizarea sau repararea centrelor de utilitati publice in comunitatile care nu beneficiaza de resursele necesare, inclusiv centre comunitare, medicale si scoli. In prezent, nevoia de locuinte din Romania este una dintre cele mai severe din Uniunea Europeana. Conform datelor publicate de Eurostat, 34,4% dintre romani se afla in risc de saracie si excluziune sociala. De asemenea, unul din zece romani traieste zi de zi intr-o casa in care ploua prin acoperis, apa curge prin pereti si respira igrasie, dupa cum arata un raport INS, care mai indica faptul ca un sfert dintre locuitorii Romaniei nu beneficiaza de grup sanitar propriu, amplasat la interior. In plus, aproximativ 48,5% dintre romani traiesc in conditii de supraaglomerare. Multe dintre aceste probleme au solutii, iar despre ele vorbeste in continuare Roberto Patrascoiu, director national al Habitat for Humanity Romania.
 
- Cum a evoluat activitatea Habitat for Humanity Romania in 2022 si ce planuri aveti pentru anul in curs?
- Anul 2022 s-a desfasurat in proportie de 80% pe teren, membrii organizatiei noastre fiind inconjurati de voluntari, parteneri si familiile care au beneficiat de proiecte. Primele luni au fost marcate de conflictul din Ucraina, iar noi am fost prezenti la granite, unde am venit cu solutii pentru numarul mare de refugiati care ajungeau in Romania. Ne-am mobilizat toate resursele intr-un timp-record si am reusit sa ne pozitionam ca o entitate ce ofera cazare pe termen scurt si mediu persoanelor care aveau nevoie de adapost sigur. Am construit din nou, asa cum o faceam inainte de pandemie, iar acest lucru ne-a incarcat cu multa energie pentru 2023. In cifre, numaram paisprezece case ridicate de la zero si continuarea lucrarilor la alte opt locuinte, in trei judete ale tarii (Bacau, Prahova si Constanta), toate cu sprijinul celor peste 1.000 de voluntari. In viitorul apropiat, planuim sa construim optsprezece locuinte, pentru tot atatea familii vulnerabile, in cel putin trei judete ale tarii. Dar misiunea Habitat for Humanity este mult mai extinsa. Actionam intr-un spectru mai larg al "ecosistemului" de locuire. De exemplu, sprijinim familiile de refugiati ucrainieni cu facilitati de locuire, prin programe alternative de inchiriere sociala sau renovare a spatiilor nefolosite. Estimam ca vom ajuta peste 1.000 de persoane pe acest palier, care se adauga celor peste 4.000 de persoane care au fost sprijinite deja in 2022. Lucram impreuna cu autoritatile, cu ministerele si Guvernul pentru implementarea "Strategiei Nationale de Locuire 2023 - 2050", ce are un impact considerabil la nivel national, vizand sute de mii de persoane. Totodata, continuam programul de comunitati sustenabile, prin care vom construi o cantina sociala in localitatea Buftea si vom reabilita si eficientiza energetic centrul SOS Satele Copiilor, din Bucuresti.
 
 
- In ce programe si campanii sunteti implicati in aceasta perioada? Ce va propuneti prin implementarea acestora?
- In aceasta perioada, planificam si analizam proiectele pe care le vom incepe sau continua pe tot parcursul anului. Conturam planul pentru Hope Build 2023 - proiectul de construire accelerata si voluntariat pe care l-am inceput in anul precedent, ca urmare a parteneriatului strategic cu fundatia Hilti si definitivam calendarul de evenimente. Tot in zona de locuire decenta, continuam interventiile in alte doua comunitati (comuna Berceni - Prahova si Moinesti - Bacau) unde construim cvadruplexuri, formate din apartamente pentru familiile care au nevoie urgenta de o locuinta decenta. In programul "Comunitati sustenabile", prin care sprijinim zonele slab dezvoltate prin construirea de centre/cladiri de utilitate publica, in 2023 reluam lucrarile la cantina din Buftea si la SOS Satele Copiilor din Bucuresti. De asemenea, continuam si anul acesta sa ne aratam solidaritatea pentru Ucraina prin prelungirea programului de ajutor in criza refugiatilor. Daca in primele sase luni din 2022 solutiile gandite de noi au fost orientate spre identificarea familiilor care aveau nevoie de cazare provizorie, spre finalul anului ne-am concentrat atentia pe locuirea pe termen mediu si lung. In 2023, cautam alternative de locuire pentru familiile care vor ramane in Romania pentru o perioada nedeterminata.
 
- Cum pot sprijini companiile aceste proiecte?
- Societatile cu activitate lucrativa pot contribui atat prin sponsorizari financiare sau prin bunuri, cat si prin zile de voluntariat pe santierele unde noi construim. Proiectele Habitat for Humanity Romania sunt recunoscute in mediul de afaceri pentru experientele inedite de employee engagement. Ce inseamna acest lucru? Firmele isi mobilizeaza angajatii pentru o zi sau mai multe de voluntariat pe santierele unde activam, sub forma unui teambuilding, ce aduce foarte multa valoare echipei si sentimentul ca au contribuit cu adevarat la un proiect care asigura o schimbare in bine societatii. De asemenea, donatiile din impozitul pe profit sunt foarte importante pentru ca noi sa ne continuam proiectele si sa sustinem stabilitatea financiara a organizatiei. Este un mecanism simplu si rapid, fara costuri. Practic, suma aferenta acestui procent nu ramane oricum in companie, ci merge automat catre bugetul de stat, daca nu este redirectionata catre o organizatie neguvernamentala.
 
 
- Ce impact are contextul actual marcat de inflatie, incertitudine, estimari de decelerare a economiei etc. asupra activitatii Habitat for Humanity Romania? Ce planuri aveti referitoare la Big Build?
- Este important de mentionat inca de la inceput ca in mediul ONG/umanitar, efectele evenimentelor sociale care au automat un impact vizibil in economie dureaza mai mult, iar recuperarea este mai lenta, intrucat modelul de viabilitate financiara depinde de donatii si sponsorizari. In pofida tuturor dificultatilor cu care ne-am confruntat in ultimii trei ani, in care am traversat o pandemie si o criza umanitara, organizatia a fost extrem de rezilienta. Ne-am securizat fondurile necesare pentru continuarea proiectelor, am lucrat la consolidarea parteneriatelor deja existente si la extinderea bazei de sustinatori si am invatat ca singura directie este inainte, indiferent de provocarile intampinate. Cel mai mare castig pentru organizatie a fost adaptabilitatea, iar cu aceasta ocazie tin sa mentionez aprecierea pentru sprijinul si daruirea unei echipe extraordinare. Referitor la Big Build, nu avem o certitudine a reluarii proiectului in viitorul apropiat, insa putem vorbi mai degraba despre o amanare pe o perioada nedeterminata, nu despre renuntarea la proiect. Ne concentram insa pe dezvoltarea proiectului Hope Build, care este gandit dupa conceptul Big Build, de construire accelerata si in sistem de voluntariat, insa care a venit si cu o noutate, deoarece se intampla de mai multe ori pe an si in mai multe comunitati.
 
 
- Ce companii partenere din domeniul constructiilor aveti in acest moment?
- Ne bucuram de sprijinul Hilti, Dedeman, Saint-Gobain, Brico Dépôt, Legrand Romania, Ferro, Knauf Insulation, Wienerberger (Tondach), Bravo Europa, Velux, Somfy, care se materializeaza atat prin donatii financiare, cat si prin punerea gratuita la dispozitie a unor materiale de constructii. Sponsorii nostri sunt cei fara de care nimic din toate cele mentionate anterior nu ar fi posibile. Ei sunt adevarati ambasadori ai implicarii in comunitate si, totodata, ai generozitatii.
 
- Care sunt cele mai mari probleme cu care va confruntati, in acest moment, la nivel de organizatie?
- Ne place sa abordam problemele sub forma unor provocari, iar cea mai mare in acest moment ramane adaptabilitatea de care mentionam anterior. Lucram simultan la proiecte din programe diferite (cum ar fi locuire accesibila, comunitati sustenabile, Ucraina etc.) care vin automat cu o aglomerare a sarcinilor pentru echipa, ce impune o gestionare foarte atenta a resurselor financiare.
 
- Ce obiective ati stabilit pentru 2023 si in perspectiva?
- Actualmente suntem in plin proces de regandire a strategiei organizatiei pentru perioada 2023 - 2027. Urmarim o diversificare considerabila a programelor noastre, ceea ce implica o dublare a indicatorilor si activitatilor intr-un orizont de cinci ani.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
ALLBIMABONARE REVISTETotalEnergieshiltiRAWLPLUGSISECAM
ROCKWOOL 196
Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 186 (Octombrie 2024)
 

Autentificare

Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 185 (Septembrie 2024)
 
romania fara hospice
GHID de INSTALARE
strabag nivel 1
CONCEPT STRUCTURE
theda mar
ERBASU CONSTRUCT
Ubitech
VEGO
CDS
concelex
rigips
quadratum
noark
EDIT-Structural
konsent
AED
Arduro
BogArt
ELECTROGRUP
SIGM
DRS
MAKITA
Acvatot 2019
SSAB
EURO BUILD
leviatan

Parteneri

HABITAT
top 500
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<