Trei școli gimnaziale din Augustin, Homorod, și Rupea au primit o donație de carte de copii constând în 1.800 de volume noi, precum și mobilier de bibliotecă, oferite de constructorul AKTOR Romania, a cărui strategie de responsabilitate socială include susținerea copiilor și tinerilor. Acțiunea a fost realizată cu sprijinul Federației Naționale a Părinților (FNaP ProEDU) și al editurilor Arthur și Corint – acestea din urmă dublând donația făcută de firmă.
Astfel, cei peste 1.300 de elevi de la cele trei școli gimnaziale pot citi cărți selectate în conformitate cu recomandările pedagogice pentru vârsta lor, într-un mediu îmbunătățit pentru lectură. Este a doua ediție a proiectului „Citește și crește cu AKTOR”, pentru renașterea bibliotecilor școlare din România.
Cei 1.300 de elevi se adaugă celor peste 2.000 de elevi de la cele trei școli din Ciorogârla, Apața și Aiud unde AKTOR a donat peste 1.200 de cărți în anul 2025.
Augustin, Homorod și Rupea se află pe traseul căii ferate Brașov–Sighișoara, Subsecțiunea 2: Apața–Cața, parte a Coridorului Rin–Dunăre, aflat în reabilitare de către consorțiul RailWorks format din AKTOR S.A. (leader), Alstom Transport S.A. și Arcada Company.
„Bucuria copiilor când au început să răsfoiască primele cărți este cea mai frumoasă răsplată pentru noi și partenerii care ne-au sprijinit în acest demers. Dorim să susținem dezvoltarea intelectuală a copiilor pentru a deveni adulți educați, într-o țară frumoasă, la al cărei progres contribuim prin modernizarea infrastructurii”, a spus Antonis Kyriakos, Director General AKTOR România.
AKTOR creează tradiție în domeniul responsabilității sociale atât prin proiectul „Citește și crește cu AKTOR”, cât și prin acțiunea de Moș Crăciun în spitalele de copii din București, aflată în al treilea an de desfășurare în 2025. Iarna trecută, 300 de copii internați în spitalele „Dr. Victor Gomoiu” și „Grigore Alexandrescu” din Capitală au primit cadouri personalizate pe genuri și grupe de vârstă, cu peste 1,500 de jucării și gadget-uri, plus peste 3,000 de produse alimentare atent selecționate și adaptate.
„Mă bucur că deja numărăm în mii câți copii primesc acum acces la cărți noi, selectate științific, datorită donațiilor de la AKTOR și cu aportul editurilor Artur și Corint. Le mulțumesc pentru sprijinul acordat în completarea educației celor mici și în asigurarea unui acces egal la cunoștințe pentru toți copiii”, a adăugat Eugen Ilea, președinte FNaP ProEDU.
Alături de cărți, școlile au primit și corpuri de bibliotecă și fotolii puf, pentru a crea colțuri de lectură corespunzătoare.
”Cărțile sunt hrană pentru suflet și aici, la Augustin, aveam mare nevoie de un spațiu pentru lectură și de cărți pentru cei peste 100 de copii care învață aici. Mulțumim foarte mult Aktor pentru donație. Suntem mai mult decât încântați și sunt convinsă că elevii noștri vor fi și ei foarte încântați când vor vedea ce am pregătit pentru ei”, a declarat Angela Torok, director Școala Gimnazială Augustin.
"Vă mulțumim pentru aportul educațional adus prin donația făcută de cărți și mobilier școlar. Prin gestul dumneavoastră, ați dat dovadă de implicare și dezvoltare a elevilor noștri, iar pentru acest lucru vă mulțumim și o să vă fim mereu recunoscători”, a spus Raluca Borcoman, bibliotecar Școala Gimnazială Rupea.
ABONARE REVISTA (click aici): PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16




