Luni, 25 Mai 2026

INS: Lucrările de construcții au crescut cu 8,2% în primul trimestru din 2026

25_05_ins-volumul-lucrarilor-de-constructii_1Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 8,2% în primele trei luni ale anului 2026, ca serie brută, comparativ cu aceeași perioadă din 2025, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Evoluția a fost susținută în principal de lucrările de construcții noi și de segmentul rezidențial, care a înregistrat cele mai mari creșteri din sector. Pe seria brută, creșteri au fost înregistrate, astfel, la lucrările de construcții noi (+9,8%), la cele de întreținere și reparații curente (+7%) și la reparațiile capitale (+2,1%). Pe obiecte de construcții, cele mai importante avansuri au fost consemnate la clădirile rezidențiale (+16,1%), urmate de construcțiile inginerești (+8,5%) și de imobilele nerezidențiale (+1,7%).
Ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcții a crescut cu 6,8% în primul trimestru din 2026. Lucrările de construcții noi au avansat cu 8,1%, cele de întreținere și reparații curente cu 6,2%, iar lucrările de reparații capitale cu 0,7%. În aceeași perioadă, pe obiecte de construcții, clădirile rezidențiale au crescut, ajustat, cu 14,6%, construcțiile inginerești cu 4,8%, iar clădirile nerezidențiale cu 1,3%. 

Creștere de 34% în martie 2026, raportat la luna anterioară
Comparativ cu februarie 2026, volumul lucrărilor de construcții a crescut, în martie 2026, ca serie brută, cu 34,2%, evoluție susținută de lucrările de întreținere și reparații curente (+39%), construcții noi (+36,1%) și reparații capitale (+19,2%). Pe obiecte de construcții, cele mai importante creșteri lunare brute au fost înregistrate la construcțiile inginerești (+43,9%), clădirile nerezidențiale (+32,4%) și clădirile rezidențiale (+14,7%).
Seria ajustată indică însă o scădere de 1,1% față de februarie 2026, cauzată în principal de reducerea lucrărilor de reparații capitale cu 14%. Lucrările de întreținere și reparații curente au crescut cu 4,4%, iar cele de construcții noi cu 0,4%. Pe obiecte de construcții, seria ajustată arată scăderi la clădirile rezidențiale (-4,2%), construcțiile inginerești (-3,3%) și clădirile nerezidențiale (-0,6%). 

25_05_ins-volumul-lucrarilor-de-constructii_3

Clădirile rezidențiale au înregistrat cel mai mare avans anual
În luna martie 2026, volumul lucrărilor de construcții a crescut față de martie 2025 cu 10,6% ca serie brută și cu 9% ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate. Pe seria brută, comparativ cu martie 2025, lucrările de construcții noi au crescut cu 14,6%, iar lucrările de întreținere și reparații curente cu 11,4%. În schimb, lucrările de reparații capitale au scăzut cu 7,2%. Pe obiecte de construcții, cele mai mari creșteri au fost înregistrate la clădirile rezidențiale, cu 22,5%, urmate de construcțiile inginerești, cu 8,2%, și imobilele nerezidențiale, cu 7,7%.
Ca serie ajustată, volumul lucrărilor de construcții a crescut cu 9% față de martie 2025. Lucrările de construcții noi au avansat cu 12,2%, iar lucrările de întreținere și reparații curente cu 10,8%, în timp ce reparațiile capitale au scăzut cu 8,3%. La nivelul obiectelor de construcții, seria ajustată indică avansuri de 20,6% la clădirile rezidențiale, 6,8% la clădirile nerezidențiale și 4,9% la construcțiile inginerești. 

România, în topul creșterilor din Uniunea Europeană la lucrările de construcții
Datele publicate de Eurostat arată că România s-a situat printre statele membre UE cu cele mai mari creșteri anuale ale lucrărilor de construcții în martie 2026. Potrivit Oficiului European de Statistică, România a înregistrat un avans de 9,4%, fiind depășită doar de Slovenia (+29,6%) și Slovacia (+27,9%). În același timp, la nivelul Uniunii Europene, lucrările de construcții au scăzut cu 0,6% în ritm anual, iar în zona euro cu 1,2%. Cele mai importante scăderi au fost consemnate în Spania (-4,4%), Franța (-3,3%) și Austria (-3%).
La o bază de raportare lunară, comparativ cu februarie 2026, în martie lucrările de construcții au crescut cu 1,2% în Uniunea Europeană și cu 0,8% în zona euro. România s-a numărat însă printre statele membre care au raportat scăderi lunare, cu un recul de 1,1%.

Din aceeasi categorie

Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA
Revocă consimțământul cookie