La nivelul celui de-al doilea trimestru al anului în curs (cel mai recent interval pentru care a fost elaborat un raport de activitate), Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) s-a raportat la un număr de 21.061de comunicări făcute de către investitori privind începerea execuției lucrărilor de construcții, la nivelul cărora a efectuat 7.208 activități de control, după cum se precizează în cea mai recentă sinteză a activității de control și inspecție a ISC, în cadrul căreia anexele statistice au fost date publicității. În cadrul raportului se mai arată totodată că "potrivit atribuțiilor specifice, suplimentar activităților de control se desfășoară activități de avizare lucrări publice, soluționare petiții, participare în comisiile de recepție la terminarea lucrărilor, intervenții în caz de calamități și accidente tehnice în exploatare, fapt ce determină înregistrarea unui număr total de 13.754 de activități în urma cărora au fost constatate 1.942 deficiențe, pentru care au fost dispuse 1.727 măsuri și aplicate 682 sancțiuni contravenționale, în cuantum de circa 5,56 milioane de lei".
Ponderea controlului lucrărilor în diverse stadii de execuție este majoră, cu aproape 6.600 de activități
Potrivit documentului, în perioada de referință, reprezentată de al doilea trimestru al anului 2026, din totalul activităților efectuate la nivelul Inspectoratului de Stat în Construcții, 13.754 sunt activități raportate de către structurile teritoriale cu atribuții de control, 7.208 fiind activități efective de control. De asemenea, în domeniul avizării lucrărilor publice și emiterii de acorduri, o singură documentație pentru investiții finanțate din fonduri publice a fost avizată în trimestrul al doilea din 2026, fiind analizate două astfel de documentații. La nivelul inspectoratelor județene și Inspectoratului în Construcții al Municipiului București, activitatea de control în domeniul calității construcțiilor cuprinde controale la factorii implicați în proiectarea, execuția și exploatarea construcțiilor, precum și controale privind organizarea și implementarea sistemului de management al calității la operatori economici cu activitate de proiectare și execuție în construcții, însă ponderea actuală a controlului în diversele stadii de execuție este semnificativă.
"În perioada de referință, au fost efectuate 4 controale la operatori economici cu activitate de proiectare în domeniul construcțiilor, constatându-se neconformități referitor la elaborarea de proiecte incomplete/neconforme, care nu respectă prevederile Codului de proiectare seismică P100-1/2013, conțin neconcordanțe între partea scrisă și cea desenată, fără detalii de execuție sau care nu respectă nivelul de calitate corespunzător, caiete de sarcini incomplete, neverificate la toate cerințele fundamentale de calitate aplicabile. Ca urmare a neconformităților constatate au fost dispuse 21 de măsuri și s-au aplicat 6 sancțiuni contravenționale în cuantum de 81.000 lei", se mai arată în raportul ISC.
În ceea ce privește controlul în execuție, în al doilea trimestru al anului 2026, conform raportului, au fost efectuate 6.593 controale la obiective de investiții care sunt înregistrate în evidențele inspectoratelor județene în construcții, respectiv în evidența Inspectoratului în Construcții al Municipiului București, din care 1.981 de controale în faze de execuție determinante prin care s-a autorizat continuarea lucrărilor de construcții, consemnându-se și un număr de 2.400 de participări în comisiile de recepție la terminarea lucrărilor de construcții cu decizia de admitere, un număr de 68 de participări în comisiile de recepție la terminarea lucrărilor de construcții cu decizia de suspendare și un număr de 26 de participări în comisiile de recepție la terminarea lucrărilor de construcții cu decizia de respingere. Au fost constatate neconformități pentru care au fost dispuse 1.361 de măsuri. Pentru fapte ce constituie contravenții au fost aplicate 599 de sancțiuni contravenționale în cuantum de peste 4,98 milioane lei.
Neconformități la urmărirea comportării în exploatare pe baza cărților tehnice
În îndeplinirea atribuțiilor sale, ISC organizează controale inopinate și punctuale și la alți operatori economici implicați în domeniul construcțiilor, pentru a verifica dacă obiectivele de investiții corespund din toate punctele de vedere prevederilor legislației Uniunii Europene, ale actelor normative de aplicare a acesteia și ale celorlalte prevederi normative naționale.
Conform raportului, în trimestrul al II-lea a.c., "au fost efectuate 64 controale privind modul în care sunt respectate, de către proprietarii, administratorii și utilizatorii de construcții, obligațiile de a organiza și efectua activități de urmărire a comportării în exploatare a construcțiilor pe baza cerințelor cuprinse în cărțile tehnice ale construcțiilor. Au fost dispuse 90 de măsuri ca urmare a neconformităților cu grad mare de repetabilitate, care constau în neexecutarea obligațiilor privind urmărirea comportării în exploatare a construcțiilor, a lucrărilor de întreținere, de reparații și de consolidare, lipsa documentelor și a documentațiilor care stau la baza efectuării acestei activități, necompletarea și nepăstrarea cărții tehnice conform prevederilor legale, neexecutarea obligațiilor ce le revin de întreținere/ reparații/ consolidare a construcțiilor, precum și lipsa angajării de personal specializat în acest domeniu de activitate de către proprietarii care dețin construcții pentru a putea efectua activitatea de urmărire curentă. Au fost aplicate 25 de sancțiuni contravenționale în cuantum de 226.000 lei. În plus, au fost efectuate 3 activități de control pentru verificarea gradului de implementare a propriului sistem de management al calității la operatorii economici cu activitate în proiectare și execuție. Deficiențele cu grad ridicat de repetabilitate constau în lipsa de înregistrări privind neconformitățile constatate în timpul verificărilor proprii în șantier, precum și soluționarea necorespunzătoare a acestora de către executant, în baza soluțiilor elaborate de proiectant, implementarea și certificarea formală a sistemelor de management al calității, lipsa personalului specializat și instruit. Neimplementarea sistemului de management al calității de către operatori economici cu activitate de proiectare și execuție a lucrărilor de construcții are drept principală cauză necunoașterea conținutului documentelor proprii, neutilizarea formularelor declarate și codificate, precum și certificarea unui sistem care nu poate funcționa așa cum a fost conceput inițial, deci neaplicabil. Pentru neconformitățile constatate au fost dispuse 5 măsuri corective. Totodată, au fost efectuate 24 de controale privind performanța energetică a clădirilor în scopul aplicării unitare a cerințelor prevăzute de Legea nr. 372/2005, republicată, cu modificările și completările ulterioare, la clădiri noi și la clădiri existente la care s-au executat lucrări de creștere a performanței energetice, în privința elaborării și afișării certificatelor de performanță energetică, realizarea programelor de inspecție a sistemelor de încălzire și a sistemelor de climatizare".
Numeroase petiții privind autorizațiile de construire și urbanismul care au declanșat multe controale
În raportul ISC se mai subliniază că, în perioada analizată, în domeniul autorizării executării lucrărilor de construcții au fost efectuate 467 de controale parțial programate și în mare măsură ca urmare a numeroaselor petiții înregistrate la nivelul inspectoratelor județene, respectiv al Inspectoratului în Construcții al Municipiului București, prin care au fost înregistrate 375 de cazuri de încălcare a prevederilor legale pentru care au fost dispuse 193 de măsuri și aplicate 42 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 223.000 lei.
"În domeniul urbanismului s-au efectuat 53 de controale în timpul cărora s-a constatat 78 deficiențe pentru remedierea cărora s-au dispus 57 de măsuri și au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale în cuantum de 48.000 lei. Activitatea de control și coordonare din partea consiliilor județene nu se poate desfășura eficient din cauza lipsei de personal calificat pregătit conform prevederilor legale, cu calitatea de funcționar public cu atribuții în domeniul urbanismului și autorizării execuției lucrărilor de construcții, în structura de specialitate, organizată conform legii. Mai mult, datorită numărului mare de petiții sau adrese de corespondență din partea altor instituții, activitatea de control în domeniul urbanismului nu se poate desfășura cu respectarea unui program prestabilit, care să abordeze fenomene negative specifice domeniului (pregătirea necorespunzătoare a personalului din cadrul structurilor de specialitate organizate la nivelul administrațiilor publice locale, lipsa planului urbanistic general actualizat și a regulamentului local de urbanism aferent, proliferarea documentațiilor derogatorii care afectează vecinătățile). În controalele efectuate s-au constatat deficiențe în activitatea de elaborare a documentațiilor de urbanism desfășurată de operatori economici - și anume: nerespectarea cerințelor de proiectare și a competențelor de elaborare a documentațiilor de urbanism, nerespectarea cerințelor de avizare și aprobare a acestora. De asemenea au fost constatate abateri de la Ordinul nr. 63/1998 privind obligația afișării la loc vizibil a panoului de identificare a investiției și abateri de la prevederile art. 76 din Ordinul nr. 839/2009 privind comunicarea datei începerii lucrărilor de construcții, precum și a datei finalizării lucrărilor. În activitatea desfășurată de autoritățile administrației publice locale, s-au constatat deficiențe privind nerespectarea cerințelor de conținut, elaborare, avizare și aprobare a documentațiilor de urbanism", se mai precizează în documentul ISC.
Raportul complet, cu anexe care permit compararea situației trimestrelor similare din anii anteriori, este disponibil pe site-ul ISC.




