Conform unui studiu realizat de GE Money (divizia de servicii financiare de retail a General Electric) in cinci tari din Europa Centrala si de Est (respectiv Republica Ceha, Polonia, Romania, Rusia si Ungaria), 39% dintre romani doresc sa-si imbunatateasca in urmatorii cinci ani conditiile de locuit. Situatia din Romania este similara cu cea din Ungaria, unde 40% din populatie are in intentie cresterea standardelor de locuit, fie prin cumpararea unei case sau a unui apartament nou, fie prin reconstructia proprietatii detinute. In Rusia si Cehia peste jumatate din populatie urmareste sa faca o astfel de schimbare in urmatorii 5 ani, ponderea celor care se gandesc la acest lucru fiind de 76% in Cehia, respectiv 65% in Rusia. Motivul principal pentru schimbarea conditiilor de locuit in toate tarile incluse in studiu este dorinta de a locui mai bine, mai confortabil decat in prezent. Cu toate acestea, se observa diferente intre cele cinci tari: aproape 50% dintre polonezi vad imbunatatirea locuintei si ca pe o investitie pentru viitor. In cazul rusilor, in comparatie cu celelalte natiuni, sunt mai pronuntate motivele familiale, cum ar fi dorinta de a se muta singuri. In schimb, pentru maghiari principalul argument (pentru 20% dintre cei intervievati) este starea precara a actualei locuinte.
Majoritatea populatiei detine o locuinta in proprietate personalaIn toate cele 5 tari, populatia locuieste cu precadere in apartamente sau case proprietate personala. Aceasta tendinta se observa mai ales in Romania si Ungaria, unde 80% dintre respondenti au unitati locative proprii. Ponderea persoanelor care locuiesc cu chirie se inregistreaza in Cehia, 25% si Rusia, 21%. Pentru 20% dintre romani, nevoia de a avea o locuinta in proprietate personala reprezinta al doilea motiv ca importanta pentru schimbarea conditiilor de locuit. Conform studiului, romanii si rusii sunt dispusi sa investeasca, in medie, 20.000 de euro, polonezii si cehii - circa 25.000 de euro, iar maghiarii nu ar investi mai mult de 18.000 de euro pentru schimbarea conditiilor de locuit. Doi din cinci romani locuiesc in case cu suprafete cuprinse intre 50 mp si 75 mp, in timp ce numai unul din cinci detine o locuinta cu o arie cuprinsa intre 75 mp si 100 mp. In Ungaria situatia este asemanatoare, aproape jumatate din populatie locuind in case de 50 mp-75 mp. In Rusia insa, 48% dintre cei care au raspuns sondajului au o unitate locativa mai mica de 50 mp.