Miercuri, 24 Decembrie 2025
RO EN

FPSC: OUG 114/2018, punct de inflexiune pentru activitatea de constructii

In cadrul unei conferinte de presa organizate de Federatia Patronatelor Societatilor din Constructii (FPSC), oficialii asociatiei profesionale au dat lamuriri suplimentare cu privire la OUG 114/2018, care transpune in legislatia nationala o parte dintre prevederile acordului semnat de organizatia profesionala cu Guvernul, la finele anului precedent. Desfasurat la centrul de conferinte din cadrul Phoenicia Grand Hotel, evenimentul a prilejuit patronatului sa-si explice in mod clar pozitia cu privire la acest subiect. In cuvantul de deschidere, Valentin Petrescu - presedinte al FPSC - a reiterat importanta istorica a documentui, exprimandu-si convingerea ca efectele pozitive nu vor intarzia sa apara in perioada imediat urmatoare. La randul sau, Cristian Erbasu s-a referit la faptul ca forma actuala a legii este perfectibila, fiind identificate deja cateva puncte unde pot fi implementate imbunatatiri. De asemenea, oficialul FPSC a afirmat ca, in mod cu totul subiectiv, au aparut si critici nefondate la adresa ordonantei. Acesta a dat asigurari ca in foarte scurt timp vor fi efectuate toate modificarile necesare pentru a face ca ordonanta sa produca efectele scontate, totodata urmand sa fie elaborata si publicata inclusiv metodologia de aplicare. Scopul declarat al demersului FPSC a fost acela de a elimina munca nefiscalizata si de a solutiona problema presanta a lipsei de personal calificat. Printr-o strategie coerenta a autoritatilor, care sa fie implementata in mod consecvent in urmatorii 10 ani, sansele de redresare si reasezare a domeniului constructiilor sunt maxime, cu atat mai mult cu cat cererea mai ales pe proiectele mari de infrastructura - si nu numai - este deosebit de ridicata.

Din aceeasi categorie

Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA