Industrial Montaj se află în faza de dezvoltare în care experiența acumulată în construcții și montaj industrial devine un avantaj important pentru proiectele energetice, industriale și de mentenanță aflate în dezvoltare în România și pe piețele europene. Compania, cu capital privat românesc și profil familial, a parcurs în 35 de ani o tranziție consistentă, de la statutul de subcontractor specializat în lucrări mecanice pentru industria de rafinare la cel de antreprenor general capabil să construiască, să instaleze și să asigure mentenanța proceselor industriale de producție. Într-o piață influențată de tranziția energetică, de presiunea asupra competențelor tehnice și de nevoia de modernizare a capacităților industriale, rolul companiilor care pot livra lucrări complexe, cu exigențe ridicate de siguranță, calitate și trasabilitate, devine tot mai important. Industrial Montaj își construiește dezvoltarea prin diversificarea portofoliului, extinderea pe piețe externe, investiții în digitalizare, capacități de fabricație, servicii noi și formarea resursei umane specializate. La evoluția companiei, proiectele aflate în derulare, oportunitățile din energie și industrie, precum și la prioritățile pentru perioada următoare se referă în cele ce urmează Guillaume Leurent, director adjunct al Industrial Montaj.
- Cum a evoluat compania Industrial Montaj în 2025, comparativ cu rezultatele solide din 2024? Ce factori au influențat această evoluție?
- Industrial Montaj este o companie românească independentă, cu capital privat și caracter familial, care sărbătorește anul acesta 35 de ani de activitate. Cu o cifră de afaceri de aproximativ 40 de milioane de euro în 2025 și peste trei decenii de experiență în industrie, compania a evoluat constant de la statutul de subcontractor specializat în lucrări mecanice pentru industria de rafinare la cel de antreprenor general care construiește, instalează și asigură mentenanța proceselor industriale de producție. Astăzi, construim și întreținem capacități de producție în serviciul industriei românești și contribuim la dezvoltarea unor sectoare strategice pentru economia țării. După rezultatele solide obținute în 2024, anul 2025 a fost unul susținut și excepțional, care confirmă validitatea strategiei noastre de a fi un partener de încredere pentru clienți în gestionarea și dezvoltarea activelor lor industriale. Am continuat să-i sprijinim în proiecte de creștere a capacităților de producție, reducere a consumului de energie și optimizare a activităților de mentenanță. Principalul factor care a susținut această evoluție este încrederea clienților noștri. Această încredere se bazează pe un principiu simplu: "facem ceea ce spunem". Principiul presupune un nivel ridicat de exigență, profesionalism și implicare din partea echipelor noastre. Le mulțumesc colegilor pentru angajamentul și dedicarea lor de zi cu zi, precum și clienților pentru încrederea pe care ne-o acordă. Împreună, ei sunt motorul dezvoltării și al succesului Industrial Montaj.

- Care sunt principalele rezultate înregistrate în 2026, până în acest moment?
- Activitatea noastră se desfășoară pe cicluri lungi. Prin urmare, proiectele pe care le executăm în 2026 au fost lansate și pregătite cu mai mulți ani înainte. Din acest motiv, pentru noi, un indicator important al evoluției pieței este nivelul de activitate al birourilor de inginerie, iar în prezent observăm o scădere a acestuia. În același timp, avem o activitate importantă de mentenanță reglementară, care conferă o anumită ciclicitate activității noastre. De asemenea, proiectele din domeniul nuclear, atât la nivel local și regional, cât și european, reprezintă un motor real de creștere și o sursă importantă de oportunități. Industrial Montaj este pregătită, ca întreprindere românească, să participe la aceste proiecte. În 2026, suntem însă afectați de faptul că Rafinăria Petrotel Lukoil nu și-a reluat activitatea, situație care influențează întregul lanț de furnizare a serviciilor destinate industriei. Dincolo de pierderea a aproximativ 20% din capacitatea de rafinare a României, există și riscul unei unei diluări a competențelor și expertizei în acest domeniu. România este recunoscută pentru know-how-ul său în sectorul rafinării, iar menținerea acestor competențe este esențială pentru industrie.
- Cum arată în prezent portofoliul de proiecte al companiei, ca valoare și structură? Ce pondere au proiectele din energie, oil & gas sau alte industrii?
- Portofoliul nostru de proiecte este astăzi mult mai diversificat decât în trecut. Nu mai activăm exclusiv în sectorul rafinării, ci suntem prezenți în industrii precum materialele de construcții, industria alimentară și cosmetică, agribusiness, energie și industria chimică. Proiectele din sectoarele oil & gas și energetic reprezintă în prezent aproximativ 65% din activitatea noastră, acestea rămânând pilonii principali ai dezvoltării companiei. În acest domeniu, Industrial Montaj deține o poziție unică pe piața românească. Suntem singura companie care asigură mentenanța mecanică atât în activitatea curentă, cât și în cadrul opririlor tehnice programate pentru cele trei mari rafinării ale țării. Prin lucrările de întreținere și reparații pe care le realizăm, contribuim direct la siguranța și securitatea energetică a României. Totodată, expertiza noastră în domeniul opririlor tehnice și al lucrărilor de conducte industriale este atractivă și la nivel european. Suntem solicitați din ce în ce mai frecvent să participăm la proiecte internaționale și observăm o creștere constantă a oportunităților din afara României, inclusiv pe piețe pe care am lucrat în trecut, precum Franța, Belgia și Elveția. În același timp, ponderea proiectelor din celelalte sectoare industriale este în creștere, reflectând strategia noastră de diversificare și dorința de a valorifica expertiza acumulată în noi domenii.

Dezvoltarea activităților pe piețele europene și pregătirea pentru proiectele nucleare reprezintă direcții strategice majore pentru următorii ani. Accelerarea extinderii internaționale este următoarea etapă în evoluția Industrial Montaj, iar obiectivul nostru este consolidarea poziției de partener industrial de referință atât în România, cât și pe piețele europene. În ceea ce privește proiectele nucleare, considerăm că acestea reprezintă o oportunitate strategică pentru România și pentru industria locală. Pentru a valorifica pe deplin acest potențial, este esențial ca întregul ecosistem industrial românesc să se organizeze și să lucreze împreună. Companiile, instituțiile, centrele de formare și autoritățile trebuie să-și unească eforturile pentru a dezvolta competențele, capacitățile și expertiza necesare acestor proiecte complexe. "Echipa România" se structurează progresiv în această direcție, iar Industrial Montaj își dorește să fie un actor activ și responsabil în această dinamică, contribuind cu experiența și know-how-ul său la succesul viitoarelor proiecte nucleare.
- Ce proiecte majore aveți în derulare în această perioadă și în ce stadii se află acestea?
- În această perioadă, unul dintre cele mai importante proiecte la care participăm este construcția unei noi unități de producție de biocombustibili pentru aviație, SAF, în România. Este un proiect strategic pentru dezvoltarea industriei energetice și pentru tranziția către surse de energie mai sustenabile. În cadrul acestui proiect, Industrial Montaj a fost selectată pentru realizarea unui important pachet de lucrări de conducte industriale, care include atât prefabricarea, cât și montajul acestora pe șantier. Suntem mândri că am fost aleși pentru acest lot important, ceea ce confirmă încrederea de care ne bucurăm din partea clienților și recunoașterea expertizei tehnice acumulate. În prezent, proiectul se află în faza de execuție, iar activitățile de prefabricare și montaj se desfășoară conform planificării. Echipele noastre sunt mobilizate pentru a asigura respectarea celor mai înalte standarde de calitate, siguranță și performanță, contribuind astfel la succesul unui proiect de referință pentru industria românească.
Tot în această perioadă, am consolidat poziția noastră de partener strategic pentru industria de rafinare prin semnarea a două contracte multianuale majore de mentenanță mecanică, încheiate cu două dintre cele mai mari rafinării din România. Aceste contracte, cu durate de cinci ani, respectiv doi ani, ne oferă o vizibilitate importantă asupra activității viitoare și confirmă încrederea pe termen lung pe care clienții o acordă competențelor și capacității noastre de execuție.

- Care sunt principalele obiective de business pentru 2026 și pe termen mediu, în perioada 2026-2028? Vizați extinderea capacităților, digitalizare, parteneriate strategice sau noi segmente de piață?
- Pentru perioada 2026-2028, obiectivul nostru principal este să consolidăm poziția Industrial Montaj ca partener de referință pentru proiectele industriale complexe din România și din Europa, prin investiții continue în digitalizare, capacități de producție și dezvoltarea unor noi linii de afaceri. Digitalizarea rămâne o prioritate strategică. De mai mulți ani investim în transformarea digitală a proceselor noastre, iar astăzi întregul flux de fabricație și montaj este monitorizat în timp real printr-un sistem de coduri QR conectat la o platformă digitală și colaborativă de management al proiectelor. Acest sistem ne permite să îmbunătățim trasabilitatea, eficiența operațională și controlul calității pe întreaga durată a proiectelor. În paralel, am început să testăm integrarea inteligenței artificiale în procesele noastre interne, cu scopul de a identifica noi oportunități de creștere a productivității, de optimizare a resurselor și de îmbunătățire a performanței operaționale.
Pe partea de investiții industriale, continuăm să ne dezvoltăm capacitățile de fabricație. În perioada următoare vom demara construcția unor noi ateliere industriale destinate creșterii capacității de producție pentru conducte industriale, instalații modulare și skiduri. Valoarea totală a investiției este de aproximativ 6 milioane de euro, proiectul beneficiind parțial de finanțare prin fonduri europene. Totodată, ne diversificăm portofoliul de servicii prin lansarea unei noi linii de afaceri: "Valve Services by Industrial Montaj". Aceasta va oferi servicii de mentenanță și reparații pentru supape de siguranță, prelungirea duratei de viață a echipamentelor de robinetărie industrială, precum și servicii de prelucrare mecanică direct pe amplasamentul clientului. Prin intermediul atelierului nostru mobil, putem interveni rapid pe întreg teritoriul României.
Pe termen mediu, ne propunem să accelerăm dezvoltarea pe piețele europene, să valorificăm oportunitățile generate de proiectele energetice și nucleare și să continuăm investițiile în tehnologie și competențele echipelor noastre. Obiectivul nostru este să construim o companie industrială modernă, competitivă și capabilă să răspundă celor mai exigente cerințe ale industriei viitorului.

- Cum evaluați evoluția pieței de construcții industriale și montaj în 2026? Care sunt cele mai mari oportunități, dar și riscuri, inclusiv cele legate de costuri, lipsa forței de muncă și investiții publice sau private?
- Piața construcțiilor industriale și a montajului industrial traversează o perioadă complexă, marcată atât de oportunități importante, cât și de provocări semnificative. Există presiuni asupra pieței muncii, dificultăți în recrutarea și retenția personalului calificat, precum și incertitudini generate de contextul economic și geopolitic actual. Aceste elemente influențează ritmul investițiilor și necesită o capacitate crescută de adaptare din partea companiilor din industrie. Cu toate acestea, perspectivele pe termen mediu și lung rămân foarte atractive. Noi avem o convingere simplă: "conductele înseamnă viață". Conductele și instalațiile industriale sunt prezente în toate sectoarele economiei moderne și reprezintă infrastructura esențială pentru producție, energie, apă, industrie chimică sau alimentară. De asemenea, considerăm că meseriile noastre au un viitor solid. Inteligența artificială nu va înlocui competențele necesare pentru construcția, montajul și întreținerea instalațiilor industriale. În schimb, AI va deveni un instrument care ne va ajuta să lucrăm mai eficient, mai sigur și mai productiv. Oportunitățile de dezvoltare sunt numeroase și extrem de interesante: construcția de centre de date pentru economia digitală, dezvoltarea programelor nucleare, investițiile în infrastructura energetică, proiectele de tranziție energetică și de decarbonizare, precum și modernizarea capacităților industriale existente. Toate aceste domenii necesită expertiză în construcții și montaj industrial, iar Industrial Montaj este pregătită să contribuie activ la aceste transformări. Suntem convinși că rezerva de proiecte și oportunități pentru următorii ani este amplă și diversificată. Din această perspectivă, privim viitorul cu încredere, continuând să investim în oameni, tehnologie și capacități de execuție pentru a răspunde cerințelor unei industrii aflate în plină transformare.

- Cum investiți în resursa umană și tehnologie pentru a susține livrarea proiectelor complexe și pentru a rămâne competitivi într-o industrie foarte specializată?
- Într-o industrie atât de specializată precum cea a construcțiilor și montajului industrial, oamenii reprezintă cea mai importantă resursă. La nivelul nostru, încercăm să inovăm și să susținem inițiative care contribuie la formarea viitoarei generații de specialiști. Sprijinim activ Romanian Welding Center (RWC), un centru dedicat pregătirii noii generații de sudori din România. În același timp, susținem programele de învățământ dual dezvoltate în parteneriat cu liceele tehnice din Ploiești și colaborăm cu Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești pentru a crea punți între educație și industrie. Una dintre marile provocări ale României este creșterea rezervorului de competențe. De aceea, considerăm că este esențial să facem aceste profesii mai atractive pentru tineri și să le arătăm că pot avea cariere solide, cu perspective reale de dezvoltare profesională în România. Meseriile noastre rămân profund umane și vor continua să joace un rol esențial în dezvoltarea industriei. Pentru noi, ceea ce construim în fiecare zi este mai mult decât un proiect industrial. Este o aventură colectivă și umană, în care oamenii sunt și vor rămâne în centrul tuturor activităților noastre.
După 35 de ani de activitate, Industrial Montaj intră într-o nouă etapă de dezvoltare. Avem rădăcini solide în industria românească, investim în oameni și tehnologie și ne pregătim să contribuim la marile proiecte energetice și industriale ale următoarelor decenii. Dorim să le mulțumim clienților noștri pentru încrederea pe care ne-o acordă în fiecare zi, precum și pentru provocările pe care ni le propun. Aceste proiecte ne determină să ne dezvoltăm continuu, să inovăm și să ne depășim limitele. În egală măsură, le mulțumim echipelor noastre, celor care, prin profesionalism, exigență, angajament și pasiune, construiesc zi de zi ceea ce înseamnă Industrial Montaj.




