România dispune, prin politica de coeziune 2021-2027, de o finanțare de numai 500 de milioane de euro destinată domeniului locuințelor, într-un context în care nevoile reale sunt considerabil mai mari, iar peste 40% dintre români trăiesc în gospodării supraaglomerate. În cadrul revizuirii la jumătatea perioadei a programelor europene, România a redirecționat 206 milioane de euro către acest obiectiv. Autoritățile, instituțiile financiare și dezvoltatorii consideră că granturile nu vor fi suficiente, iar România va avea nevoie de instrumente care să atragă capital privat, parteneriate public-private și noi programe europene pentru dezvoltarea unei piețe funcționale a locuințelor accesibile.
Subiectul s-a aflat în centrul Romania Affordable Housing Summit 2026, organizat de Federația Investitorilor și Dezvoltatorilor pentru o Economie Sustenabilă (FIDES) și Confederația Patronală Concordia, la Palatul Parlamentului. Evenimentul a reunit reprezentanți ai Comisiei Europene, autorităților centrale și locale, instituțiilor financiare, dezvoltatorilor imobiliari și societății civile, dezbaterile fiind concentrate pe transformarea politicilor europene și naționale în proiecte concrete.
Datele prezentate de organizatori evidențiază discrepanțele pieței locale. În 2024, 40,7% dintre români locuiau în gospodării supraaglomerate, comparativ cu o medie de 16,9% în Uniunea Europeană. În același timp, aproximativ 94% din populație locuia într-o proprietate personală, iar recensământul din 2021 indica faptul că circa un sfert dintre locuințele existente în România erau neocupate. Distribuția acestora și accesibilitatea diferă însă substanțial între regiuni și, mai ales, între marile centre urbane și restul țării.

Dragoș Pîslaru: România are 500 milioane euro pentru locuințe prin politica de coeziune
Dragoș Pîslaru, ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, a arătat că una dintre principalele probleme ale României este lipsa unei viziuni coordonate asupra întregului sector al locuințelor.
"Am realizat deja câteva lucruri în domeniul locuințelor, iar unele dintre ele sunt chiar mai recente decât programul «Prima Casă». Cred că ceea ce lipsește cu adevărat în România, în acest moment, este o viziune coordonată asupra sectorului locuințelor - domeniu care, desigur, în prezent, cu sprijinul Ministerului Dezvoltării, se îndreaptă în direcția corectă", a spus ministrul.
În ceea ce privește politica de coeziune 2021-2027, Dragoș Pîslaru a indicat o finanțare de 500 de milioane de euro pentru domeniul locuințelor. În cadrul revizuirii la jumătatea perioadei, 206 milioane de euro au fost redirecționate către acest obiectiv.
"Am utilizat mecanismul de reexaminare la jumătatea perioadei (mid-term review) pentru a ne concentra pe acest obiectiv - întrucât aceasta a fost direcția stabilită pentru viitor - și am redirecționat 206 milioane de euro către acest scop specific. Ne numărăm printre primele țări din Europa care au redirecționat o sumă atât de importantă", a explicat oficialul.
Ministrul consideră că următoarea etapă trebuie să facă trecerea de la finanțarea directă, preponderent publică, la mecanisme capabile să atragă și să multiplice capitalul privat. "Ideea multiplicării și a mobilizării investițiilor private este crucială. În acest sens, consider că avem nevoie de instrumente financiare. Am susținut mereu că o treime din finanțarea aferentă următorului Cadru Financiar Multianual pentru România - și PNRR-ului - ar trebui să vizeze mobilizarea sectorului privat; așadar, văd o treime din fonduri direcționate în această zonă. Apoi, cel mai important lucru este evitarea fragmentării și asigurarea unei bune cooperări între mecanismele centrale și instrumentele de finanțare - printr-o abordare de tip «hub», având Banca de Investiții și Dezvoltare în centru, completată de inițiative regionale bazate pe principiul subsidiarității și pe implicarea autorităților locale, care cunosc cel mai bine nevoile de planificare din teritoriu", a arătat Dragoș Pîslaru.

MDLPA: Nevoile depășesc resursele disponibile prin granturi și bugetul de stat
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) pornește de la Strategia Națională pentru Locuințe aprobată în 2022, însă documentul trebuie actualizat în funcție de situația actuală din teritoriu, potrivit secretarului de stat Kövér Orsolya Mária.
"Ministerul Dezvoltării dispune de o Strategie Națională pentru Locuințe, elaborată și aprobată în 2022, deci avem o strategie pe care ne putem baza. Desigur, va trebui să actualizăm informațiile privind nevoile reale din teritoriu; ne bazăm însă pe parteneri locali și regionali foarte puternici, întrucât există o diferență între ceea ce indică statisticile și nevoile reale din teren. Așadar, practic, ceea ce încercăm să facem este să punem bazele unui program extrem de rodnic și pragmatic", a spus secretarul de stat.
Oficialul MDLPA a confirmat că necesarul investițional nu poate fi acoperit exclusiv din granturi și resurse bugetare naționale. "De asemenea, este important să beneficiem de acest sprijin în ceea ce privește programele de finanțare paneuropene, deoarece, cu siguranță, vom avea nevoi mult mai mari decât cele pe care le putem acoperi doar prin granturi, bugetul de stat și alte tipuri de finanțare. Este foarte dificil să acoperim toate aceste necesități", a spus Kover Orsolya Maria.
Reprezentanta MDLPA a mai anunțat pregătirea unui hub național destinat sectorului locuințelor. "Însă, pe lângă aceasta, încercăm să pregătim instrumentele practice la nivel național, întrucât suntem în pragul dezvoltării acestui hub național pentru locuințe. Ministerul Energiei deține deja un hub național pentru locuințe, în cadrul căruia, printre atribuții, este inclusă și problematica locuințelor. Astfel, practic, putem conecta un alt hub la cel existent, ceea ce va face ca începerea activității să fie mult mai rapidă și mai ușoară. Suntem, de asemenea, în etapa în care urmează să ne invităm partenerii pentru a constitui acest hub", a subliniat secretarul de stat.

BERD pregătește mecanisme pentru combinarea granturilor UE cu finanțare privată
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) identifică o nevoie semnificativă de locuințe accesibile, în special în marile orașe. Venera Vlad, director asociat al instituției financiare, a arătat că problema este comună României și altor state din regiune. "Există nevoi semnificative în sectorul locuințelor la prețuri accesibile, în special în marile municipii. Dacă ar fi să dau un exemplu personal: am doi fii, tineri absolvenți, iar aceasta este una dintre temele de actualitate pentru ei, cum își pot permite să cumpere o locuință? Se gândesc la faptul că ar trebui să plătească rate în următorii 20-30 de ani, dacă ar începe acum. Așadar, este o nevoie reală, cu care se confruntă atât România, cât și alte țări din regiune", a spus directoarea BERD.
BERD acordă asistență tehnică pentru realizarea unei analize a pieței locuințelor accesibile și colaborează cu Ministerul Dezvoltării, autoritățile locale și alte instituții finanțatoare pentru pregătirea unor noi mecanisme.
"Am inițiat o colaborare cu Ministerul Dezvoltării Regionale prin care sprijinim - în cadrul unui memorandum de înțelegere între BERD și România, menit să ajute țara să absoarbă mai eficient fondurile UE - dezvoltarea unor mecanisme financiare pentru locuințe accesibile. Intenția este de a combina granturile UE cu finanțarea din sectorul privat, astfel încât locuințele să devină accesibile unei categorii mai largi de populație. Este, așadar, un sector extrem de important pentru BERD. Finanțăm numeroase proiecte atât în sectorul public, cât și în cel privat, care, printre altele, trebuie să aibă un impact regional", a mai arătat Venera Vlad.

FIDES: România trebuie să treacă de la politici la proiecte
Constantin Sebeșanu, președintele FIDES, a indicat drept obiectiv central transformarea resurselor disponibile și a politicilor publice în proiecte efective de locuințe. "Organizăm un summit cu un scop clar: acela de a atrage atenția asupra provocărilor legate de locuințele la prețuri accesibile, de a contribui la politici publice eficiente și de a ajuta România să mobilizeze fonduri și finanțări europene pentru proiecte concrete. Dorim să facilităm trecerea de la politici la proiecte și de la proiecte la locuințe pe care oamenii și le pot permite. Pentru noi, nu este vorba doar despre clădiri sau prețuri. Este vorba despre locuințe de calitate, pe care oamenii și le permit să le cumpere sau să le închirieze și să le întrețină pe termen lung. Este vorba despre comunitățile pe care le construim și despre oportunitățile pe care acestea le creează. De aceea, am reunit autorități publice, instituții europene, sectorul financiar, dezvoltatori imobiliari și societatea civilă. Fiecare dintre aceștia contribuie cu o parte a soluției", a spus președintele FIDES.
În opinia acestuia, România are nevoie de o abordare adaptată condițiilor locale, dar construită pe baza modelelor europene deja funcționale și capabilă să atragă capital pe termen lung. "Întrebarea centrală a zilei este simplă: ce trebuie să se întâmple pentru ca politicile bune și capitalul disponibil să se transforme în locuințe accesibile pentru oameni? Ambiția noastră este să contribuim la conturarea unei abordări românești care să valorifice experiențele europene, să răspundă nevoilor locale și să atragă investiții pe termen lung. (...) În calitate de dezvoltatori și investitori, ne asumăm și propria responsabilitate: nu doar aceea de a solicita politici mai bune, ci și de a continua să contribuim cu propuneri viabile și proiecte capabile să le pună în practică", a mai spus Constantin Sebeșanu.

Dan Șucu readuce în discuție modelul "Prima Casă"
Dan Șucu, președintele Confederației Patronale Concordia, a comparat actualul climat economic cu perioada crizei din 2009-2011 și a prezentat programul "Prima Casă" drept unul dintre instrumentele care, în opinia sa, au ajutat România să depășească perioada de criză. "Indubitabil, în ultima vreme, puterea de cumpărare a familiilor trece printr-o perioadă mai dificilă și odată cu ea, trece printr-o perioadă mai dificilă și puterea companiilor care le deservesc. Pentru multe dintre societățile noastre, climatul de astăzi seamănă, din păcate, destul de mult cu 2009, 2010, 2011. Un climat pesimist din care, dacă vă aduceți aminte, unul dintre produsele importante care ne-a ajutat pe toți să ieșim din acest pesimism s-a numit programul «Prima Casă». Pe baza acestui program, România a ieșit din criză. Ne uităm și acum extrem de interesați la acest program, extrem de interesant atât pentru clienții noștri, cât și pentru companii", a spus Dan Șucu.
Președintele Concordia consideră că problema locuirii trebuie tratată și din perspectiva competitivității economice și a atractivității marilor orașe. "Competitivitatea unui oraș depinde extrem de mult de modul în care românii trăiesc în acel oraș și cu toții suntem interesați să fim implicați. Această inițiativă europeană (privind locuințele accesibile) o considerăm mai mult decât binevenită. Politicile europene de finanțare trebuie să ajungă și la proiecte și la o strategie națională: autorizare predictibilă, infrastructură, mobilizare a capitalului privat și colaborarea între autorități, finanțatori și dezvoltatori. Concordia este aici ca să aducă perspectiva economiei reale în acest parteneriat", a adăugat omul de afaceri.
Confederația reprezintă, potrivit lui Dan Șucu, companii care generează circa 30% din PIB-ul României. "20 de federații puternice angajează 500.000 de oameni de România. Probabil că noi știm cel mai bine cât de important este nivelul de trai al acestor români, pe care noi angajăm, cât de important este să poată să aibă o locuință decentă, la prețuri pe care să-și le poată permite", a afirmat Dan Șucu.

Locuințele vacante, o resursă pentru piața de închiriere socială
Un alt model prezentat în cadrul summitului a vizat utilizarea unei părți din fondul locativ existent și neocupat. Roberto Pătrășcoiu, CEO al Habitat for Humanity România, a arătat că organizația a construit în cei 30 de ani de prezență locală peste 5.000 de locuințe, prin modele de colaborare între autorități publice, companii și societatea civilă. Peste 60.000 de voluntari au participat la șantierele Habitat. Una dintre formule presupune ca autoritățile locale să contribuie cu terenul și infrastructura, mediul privat să participe la finanțare, iar organizațiile societății civile să asigure implementarea și mobilizarea voluntarilor.
Al doilea mecanism este cel al Agențiilor de Închiriere Socială. Habitat for Humanity atrage atenția asupra potențialului reprezentat de fondul mare de locuințe vacante din România și propune conectarea unor astfel de proprietăți cu persoanele care nu își permit accesul la piața liberă. Organizația pilotează din 2022 trei variante ale modelului, în parteneriat cu autorități, UNHCR și alte ONG-uri.
O a treia direcție este reconversia și renovarea clădirilor abandonate sau neutilizate. Ca exemplu a fost indicat Centrul Edmond din București, realizat prin colaborarea Habitat for Humanity România, Primăriei Sectorului 2 și UNICEF România.
Bogdan Suditu, profesor la Universitatea din București, a atras, la rândul său, atenția asupra cadrului legislativ, apreciind că Legea locuinței nr. 114/1996 a rămas neadaptată realităților sociale și economice actuale. În opinia sa, România trebuie să transforme principiile și finanțările destinate locuirii accesibile în norme, instrumente funcționale și proiecte efective.

Cămine studențești și locuințe pentru tinerele familii
Ovidiu Cîmpean, vicepreședinte al Comisiei pentru Afaceri Europene din Camera Deputaților, a propus trei direcții de investiții: extinderea și modernizarea căminelor studențești în marile centre universitare, creșterea fondului de locuințe publice și accesibile și dezvoltarea unor proiecte urbane de calitate.
În cazul centrelor universitare precum Cluj-Napoca, creșterea numărului de locuri în cămine ar putea reduce inclusiv presiunea exercitată de studenți asupra pieței private de închiriere. Pentru noile cartiere, propunerile vizează integrarea transportului public, zonelor verzi și serviciilor publice, precum și utilizarea concursurilor de soluții pentru arhitectură și urbanism.
Ovidiu Cîmpean a anunțat și intenția de a susține constituirea unei alianțe naționale pentru locuire, care să pregătească proiecte pentru cămine studențești, locuințe sociale și locuințe accesibile destinate inclusiv tinerelor familii, medicilor și profesorilor, precum și solicitarea de asistență tehnică din partea Comisiei Europene pentru autoritățile și universitățile din România.

Materialele și proiectarea pot reduce costurile pe durata utilizării
Industria construcțiilor a pus accentul și pe costurile de realizare și exploatare ale viitoarelor locuințe. Cemacon, prin CEO-ul Daniel Șologon, a propus utilizarea materialelor de construcții inovatoare și sustenabile pentru dezvoltarea unor locuințe care să rămână accesibile financiar și performante energetic pe întreaga perioadă de utilizare.
Hildegard Helene Brandl, arhitect și Managing Partner al THE UNIT (UNITH2B) și președinta Asociației Societăților de Arhitectură din România (ASAR) a pledat, la rândul său, pentru păstrarea calității arhitecturale chiar și în cazul programelor destinate locuințelor accesibile, indicând proiectele UNITH2B pentru locuințele sociale din Mociur, Reșița, și Centrul Multifuncțional TheBrick din același oraș drept exemple de intervenții în acest segment.
Dezbaterile din sectorul imobiliar și financiar au arătat, totodată, că politicile pentru locuințe accesibile și mecanismele de finanțare trebuie construite împreună. Reprezentanții North Bucharest Investments au remarcat necesitatea unui model de locuire care să fie simultan accesibil, finanțabil și adaptat condițiilor pieței românești, în timp ce Vitalis Consulting a evidențiat rolul finanțării, colaborării public-private, capacității administrative locale și politicilor adaptate realităților pieței.

În acest context, provocarea pentru România nu este doar identificarea unor noi surse de bani, ci transformarea unei piețe caracterizate simultan printr-o rată foarte ridicată a proprietății, supraaglomerare și un număr mare de locuințe neocupate. Cele 500 de milioane de euro disponibile prin politica de coeziune reprezintă o bază de finanțare, una dintre principalele concluzii desprinse din intervențiile participanților fiind că dezvoltarea la scară relevantă a locuințelor accesibile va necesita capital privat, mecanisme financiare noi, implicarea autorităților locale și o strategie națională care să coreleze locuirea cu infrastructura, mobilitatea, demografia și dezvoltarea economică.
România are nevoie, astfel, să treacă rapid de la definirea problemei la pregătirea unui portofoliu de proiecte bancabile și replicabile, care să poată utiliza atât actualele fonduri europene, cât și resursele ce vor deveni disponibile prin viitorul Cadru Financiar Multianual al Uniunii Europene.




