One United Properties, principalul investitor și dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din România, a înregistrat în primul trimestru al anului 2026 tranzacții imobiliare rezidențiale în valoare totală de 60,4 milioane de euro, incluzând vânzări, prevânzări și rezervări, care corespund unui număr de 144 de unități rezidențiale și comerciale, precum și 243 de locuri de parcare și spații de depozitare.
„Primul trimestru al anului 2026 a început în forță, marcat de o cerere solidă pentru noile noastre dezvoltări. One Floreasca Sunset este un exemplu clar al acestei dinamici: în numai 10 zile de la lansare, aproximativ 36% din totalul unităților au fost rezervate. Acest interes pronunțat a continuat și după încheierea trimestrului, iar o parte semnificativă a acestei cereri se concretizează deja în contracte semnate cu clienții. Acest comportament evidențiază o piață mai concentrată, în care cumpărătorii sunt din ce în ce mai selectivi, dar reacționează ferm la dezvoltările bine amplasate, livrate de dezvoltatori cu o experiență dovedită. În contextul actual, cererea nu mai este generalizată, ci una foarte țintită, iar atunci când produsul potrivit răspunde așteptărilor, interesul se transformă foarte rapid în vânzări”, a declarat Victor Căpitanu, co-CEO al One United Properties.
Rezultatele din primul trimestru al anului 2026 reflectă o schimbare în structura vânzărilor companiei, întrucât One United Properties intră în cel mai amplu ciclu de livrări de până acum. O parte semnificativă a portofoliului companiei este deja pre-vândută, ceea ce creează premisele pentru lansarea accelerată a unor noi dezvoltări și extinderea portofoliului de vânzări. Această schimbare se reflectă deja în dinamica prețurilor. Prețul mediu al unităților contractate a ajuns la 3.843 euro/mp în T1 2026, comparativ cu 2.881 euro/mp în T1 2025, reprezentând o creștere de 33% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Începând cu 2026, piața imobiliară rezidențială din România funcționează în baza unui nou cadru de reglementare privind plățile în avans efectuate de clienți, care introduce noțiunea de rezervare și corelează mai strâns plățile clienților de evoluția construcției. Ca urmare, în viitor, încasările vor fi distribuite mai uniform pe parcursul ciclului de dezvoltare, menținând în același timp o vizibilitate ridicată asupra sumelor contractate.

„Piața imobiliară rezidențială intră într-o nouă etapă, odată cu noul cadru legislativ care modifică atât calendarul, cât și structura plăților efectuate de clienți, obligând dezvoltatorii să se bazeze într-o mai mare măsură pe propriile resurse financiare în etapele incipiente ale dezvoltărilor. Considerăm că aceasta este o evoluție pozitivă pentru piață, deoarece avantajează dezvoltatorii cu capitalizare solidă și experiență, care dispun de capacități puternice de execuție. One United Properties este bine poziționată în acest context, având dimensiunea și puterea financiară necesare pentru a se adapta la aceste schimbări”, a declarat Andrei Diaconescu, co-CEO al One United Properties.
La data de 31 martie 2026, 73% din totalul unităților aflate în construcție erau deja contractate, cu 1.135 de unități disponibile pentru vânzare. La nivelul întregului portofoliu rezidențial finalizat, One United Properties avea încă 112 unități disponibile pentru vânzare. Compania intenționează să continue extinderea portofoliului de vânzări în 2026 prin lansarea de noi dezvoltări, printre care One City Club, One Cotroceni Towers și One Park Lane în București, One Mamaia Nord Faza 3 în Constanța și One Riverfront în Sibiu.
Divizia comercială a continuat să susțină veniturile recurente ale One United Properties. Chiria nominală pentru portofoliul de închirieri a ajuns la 7,2 milioane de euro în primul trimestru al anului 2026, în creștere cu 3% față de primul trimestru al anului trecut. În T1 2026, One United Properties a închiriat și preînchiriat 4.635 mp de spații de birouri și comerciale din portofoliul comercial. La 31 martie 2026, portofoliul comercial existent totaliza aproape 152.000 mp de suprafață brută închiriabilă (GLA), cu un grad de închiriere de 97%.
La sfârșitul primului trimestru al anului 2026, One United Properties avea în construcție un total de 4.154 de unități și 45.500 mp de spații de birouri și comerciale, cu o valoare brută de dezvoltare (GDV) totală de peste 1,6 miliarde de euro. În plus, compania avea în proprietate sau a încheiat pre-contracte de cumpărare pentru 538,9 mii mp de terenuri pentru dezvoltare ulterioară, cu drepturi totale de construire supraterane brute (GBA) de 1,34 milioane mp.




