Filiala Teritorială București a Ordinului Arhitecților din România (OAR București) nu susține, în forma actuală, propunerea de modificare a Codului amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor care prevede transferarea exclusivă către Primăria Municipiului București (PMB) a competenței de emitere a autorizațiilor de construire pentru întreg teritoriul Capitalei. Reprezentanții organizației consideră că obiectivul unei dezvoltări urbane coerente este legitim, însă avertizează că o centralizare realizată fără pregătire administrativă și fără evaluarea capacității instituționale poate conduce la blocaje și întârzieri suplimentare.
Potrivit poziției publice transmise de OAR București, organizația susține necesitatea unei politici urbane unitare, bazate pe reguli clare, predictibile și aplicate consecvent la nivelul întregii Capitale, precum și pe o mai bună coordonare între Primăria Municipiului București și administrațiile celor șase sectoare. În același timp, reprezentanții arhitecților consideră că o astfel de reformă nu poate fi implementată prin simpla mutare a competențelor de autorizare, fără măsuri prealabile de consolidare administrativă.
"Comunitatea arhitecților susține necesitatea unei politici urbane coerente și a unei viziuni unitare asupra dezvoltării Capitalei. O planificare urbană integrată, bazată pe reguli clare și predictibile, reprezintă un obiectiv legitim și necesar pentru dezvoltarea durabilă a orașului. Cu toate acestea, o centralizare integrală a competențelor de autorizare, realizată fără o pregătire administrativă prealabilă și fără o capacitate instituțională demonstrată, nu reprezintă, în acest moment, o soluție sustenabilă", afirmă arh. Olivia Collavini, vicepreședintă pentru parteneriate și relația cu autoritățile și organismele profesionale a OAR București.
Coerența urbană depinde de regulile de urbanism, nu de instituția care semnează autorizațiile
În opinia OAR București, dezvoltarea urbană coerentă este asigurată în primul rând prin documentații de urbanism actualizate, corelate și predictibile, prin regulamente clare și prin aplicarea unitară a acestora. Emiterea autorizației de construire reprezintă doar etapa de aplicare a acestor reglementări, iar transferarea competenței de semnare către o singură instituție nu poate înlocui necesitatea unui Plan Urbanistic General actualizat și a unei coordonări reale între administrațiile Capitalei.
"Capitala are nevoie de coerență urbană, dar aceasta se construiește prin reguli comune, asumate și aplicate consecvent de Primăria Municipiului București și de cele șase sectoare. O singură regulă urbanistică poate fi aplicată descentralizat, aproape de proiect și de beneficiar, prin proceduri, standarde și instrumente digitale comune.
În lipsa unei reforme administrative, centralizarea tuturor autorizațiilor riscă să nu elimine blocajele, ci să le concentreze și să le amplifice într-un singur punct. Înaintea oricărui transfer de competențe sunt necesare reforma administrativă, digitalizarea completă, resurse adecvate și un studiu de impact. În această ordine", afirmă arh. Raluca Șoaita, vicepreședintă pentru profesie și digitalizare a OAR București.
Arhitecții avertizează asupra riscului concentrării blocajelor administrative
OAR București arată că experiența ultimilor ani indică faptul că documentațiile aflate în competența PMB sunt soluționate frecvent în termene semnificativ mai mari decât cele prevăzute de legislație. Aceste întârzieri afectează beneficiarii, activitatea arhitecților și a celorlalți profesioniști implicați în proiectare, precum și implementarea investițiilor publice și private.
În aceste condiții, organizația apreciază că extinderea competențelor PMB asupra tuturor autorizațiilor emise în prezent de cele șase sectoare, fără o creștere demonstrabilă a capacității administrative, riscă să amplifice disfuncționalitățile existente. Potrivit OAR București, fără reformă administrativă, digitalizare integrală și consolidarea resurselor umane și tehnice, măsura poate conduce la prelungirea termenelor de emitere a certificatelor și autorizațiilor, la blocarea sau întârzierea investițiilor și la creșterea incertitudinii pentru cetățeni și mediul economic.
OAR solicită studiu de impact și consultarea tuturor factorilor implicați
Potrivit organizației, o modificare legislativă de asemenea amploare trebuie precedată de un studiu de impact administrativ și operațional, bazat pe date obiective privind volumul documentațiilor gestionate, durata reală de soluționare, resursele necesare, infrastructura digitală, costurile reorganizării și impactul asupra investițiilor publice și private. De asemenea, reorganizarea ar trebui să includă o etapă de tranziție, cu obiective măsurabile și evaluări intermediare, iar eventualele disfuncționalități să fie corectate înainte de extinderea măsurii la nivelul întregului municipiu.
Totodată, OAR București consideră că modificarea nu poate fi adoptată fără consultarea tuturor actorilor implicați, respectiv Primăria Municipiului București, primăriile de sector, organizațiile profesionale, mediul academic, profesioniștii din proiectare și construcții, investitorii, beneficiarii și societatea civilă.
Prioritatea: eficientizarea procesului de autorizare
În poziția publică transmisă, Filiala București a OAR precizează că reforma procesului de autorizare trebuie să urmărească simplificarea și standardizarea procedurilor, digitalizarea completă și interoperabilitatea sistemelor, trasabilitatea documentațiilor, transparența procesului, clarificarea responsabilităților instituționale, consolidarea capacității administrative, respectarea unor termene predictibile și aplicarea unitară a reglementărilor urbanistice pe întreg teritoriul Capitalei.
Reprezentanții organizației susțin un sistem în care regulile urbanistice sunt unitare, iar procedurile sunt comune, transparente și eficiente, concluzionând că dezvoltarea coerentă a Bucureștiului trebuie construită prin planificare, coordonare și capacitate administrativă, nu exclusiv prin mutarea competenței de semnare a autorizațiilor dintr-o instituție în alta. Filiala București a OAR își exprimă, totodată, disponibilitatea de a participa la un dialog instituțional și profesional pentru identificarea unor soluții legislative și administrative care să conducă la un proces de autorizare mai eficient, transparent și predictibil.




