O analiză realizată de un grup de autori ai Boston Consulting Group, printre care Balázs Kotnyek, Partner și Associate Director, și Zsófia Beck, Managing Director & Partner, ambii din biroul din Budapesta, examinează situația actuală a pieței energiei regenerabile, provocările cu care aceasta se confruntă și posibilele soluții.
Sursele de energie regenerabilă - în principal eoliană și solară - au înregistrat un succes remarcabil în ultimul deceniu. Până la sfârșitul anului 2025, acestea au devenit cea mai mare sursă de producere a energiei electrice la nivel global. Principala barieră în calea dezvoltării lor a fost inițial costul ridicat, însă aceasta a fost în mare parte depășită. Următoarea provocare majoră nu mai este extinderea capacităților regenerabile cu orice preț, ci creșterea flexibilității sistemului energetic.
Problema de bază este că sursele regenerabile produc, de regulă, electricitate în același timp. Atunci când bate vânt puternic sau există soare intens, cantități mari de energie sunt injectate simultan în rețea. Dacă acest lucru coincide cu o cerere redusă, prețurile scad brusc și pot deveni chiar negative - ceea ce înseamnă că producătorii ajung să plătească pentru a livra energia. Cu alte cuvinte, abundența tehnologiei îi reduce chiar valoarea.
În mai multe țări europene, producătorii de energie eoliană și solară își vând deja electricitatea la prețuri mult sub media pieței angro. Numărul orelor în care prețurile au fost negative a crescut de peste două ori în doar câțiva ani.
În Uniunea Europeană, acest fenomen a dus în 2025 la pierderi de venituri potențiale de peste 14 miliarde de euro pentru producători. Această dinamică poate declanșa un cerc vicios: cu cât capacitatea regenerabilă crește mai rapid, cu atât „canibalizarea valorii” este mai mare, iar investițiile noi devin mai puțin atractive.
Problema este amplificată de răspândirea producției distribuite, cum ar fi panourile solare pe acoperișuri. În timpul zilei, aceste sisteme nu doar acoperă consumul gospodăriilor, ci pot și injecta surplus în rețea, reducând astfel și mai mult cererea pentru centralele convenționale. În plus, limitările fizice ale rețelei - cum ar fi blocajele în transportul energiei - pot împiedica electricitatea să ajungă acolo unde este necesară, generând supraproducție locală chiar și atunci când la nivel de sistem există cerere.
Instrumentele clasice de politică energetică, precum subvențiile și prețurile garantate, oferă doar soluții parțiale. Ele pot face proiectele individuale viabile financiar, dar cresc costul total pentru societate. Soluția reală constă în creșterea flexibilității întregului sistem energetic - astfel încât consumul, stocarea și transportul energiei să se adapteze mai bine variațiilor de producție.
Flexibilitatea trebuie înțeleasă pe mai multe orizonturi de timp. Sunt necesare instrumente diferite pentru variații de ordinul secundelor, zilelor sau chiar anotimpurilor. Pe termen scurt - de la secunde la minute - sunt esențiale prognoza precisă, operarea inteligentă a rețelei și tehnologii cu reacție rapidă, precum sistemele de stocare în baterii. Acestea pot stoca energie în perioadele cu prețuri mici și o pot reintroduce în rețea când prețurile sunt mai mari. În prezent, acest model este viabil economic mai ales pe cicluri zilnice, de aproximativ 4–8 ore. Astfel se reduce volatilitatea prețurilor și cresc veniturile producătorilor regenerabili.
Așa-numitele „centrale virtuale” devin, de asemenea, tot mai importante. Acestea sunt platforme digitale care agregă și coordonează numeroși producători, consumatori și sisteme de stocare - precum panouri solare, consum industrial sau vehicule electrice - și le operează ca pe o singură centrală mare. În acest mod, și actorii mici pot contribui activ la echilibrarea sistemului.
Flexibilitatea pe termen mediu - de la zile la săptămâni - este mai dificil de realizat. Tehnologiile actuale de stocare sunt fie prea scumpe, fie insuficiente pentru astfel de intervale. Aici pot juca un rol mai important deplasarea consumului industrial în timp, producția de căldură electrificată și, pe termen mai lung, eventual producția de hidrogen. Acest lucru necesită însă reguli de piață care să recompenseze nu doar reacția rapidă, ci și disponibilitatea capacității pe durate mai lungi.
Perioadele cu vânt slab și producție solară redusă - precum zilele cețoase de noiembrie - sunt deosebit de problematice, deoarece cererea este ridicată, iar producția regenerabilă scăzută. În astfel de situații, centralele pe combustibili fosili intervin, ceea ce duce la prețuri mai mari și emisii crescute. Prin urmare, sistemul trebuie să gestioneze nu doar surplusul de energie, ci și deficitul.
Exemplul Finlandei arată cum flexibilitatea poate fi dezvoltată deliberat și sistematic. Creșterea rapidă a energiei eoliene a dus la volatilitate semnificativă a prețurilor. Ca răspuns, au fost introduse noi reguli de piață, prognoza a fost îmbunătățită, iar capacități importante de stocare în baterii au fost instalate. Aceste măsuri au redus fluctuațiile intrazilnice ale prețurilor. În plus, perioadele de prețuri scăzute sau ridicate pe mai multe zile au dus la extinderea rapidă a cazanelor electrice conectate la sistemele de termoficare. Acestea produc căldură folosind electricitate atunci când prețurile sunt mici și trec pe biomasă sau gaz când prețurile cresc. Astfel, contribuie la echilibrarea sistemului energetic și reduc costurile de încălzire.
Nu este surprinzător că, până în 2025, au fost instalate suficiente cazane electrice pentru a acoperi până la un sfert din sarcina de vârf a întregului sistem electric.
BCG propune câteva direcții pentru viitor:
• Investițiile în energie regenerabilă ar trebui planificate nu doar în funcție de capacitatea instalată, ci și de valoarea pe care o aduc sistemului. Este important ca centralele să producă energie acolo și atunci când este cea mai mare nevoie. De exemplu, orientarea panourilor solare mai mult spre vest poate muta producția către după-amiază și seară, când cererea este mai mare, și reduce producția la prânz, când există deja surplus.
• Producția regenerabilă trebuie gestionată activ: în anumite situații, reducerea deliberată a producției poate fi o decizie rațională. Sistemele de stimulente trebuie astfel concepute încât să nu recompenseze producerea de surplus inutil.
• Flexibilitatea pe partea de consum trebuie încurajată, de exemplu prin tarife dinamice, diferențiate în funcție de oră, pentru consumatorii care își pot ajusta consumul. Această flexibilitate depinde mai puțin de investiții majore și mai mult de coordonare de piață, comunicare și stimulente economice corect concepute.
• Reglementarea și planificarea sistemului trebuie să ia tot mai mult în calcul atât flexibilitatea pe termen scurt, cât și pe termen lung. Volatilitatea în creștere face ca riscurile rare, dar cu impact mare, să devină mai importante. Valoarea la nivel de sistem a soluțiilor care le pot gestiona - precum extinderea rețelei sau capacitățile de rezervă - este în creștere.
Sistemul energetic al viitorului va fi, prin natura sa, mai volatil. Obiectivul nu este eliminarea acestei variabilități, ci gestionarea ei eficientă. Țările care reușesc această transformare vor fi cele care nu doar construiesc capacități mari de energie regenerabilă, ci și maximizează valoarea acestora într-un sistem energetic flexibil și integrat.
Analiza integrală poate fi consultată aici.
