Consiliul Judeţean Braşov caută proiectanţi şi constructori pentru cel mai mare obiectiv investiţional în domeniul modernizării clădirilor publice: reabilitarea Palatului Administrativ. Achiziţia privind realizarea Proiectului Tehnic şi execuția reabilitării Palatului Administrativ, clădire istorică în care îşi desfăşoară activitatea Consiliul Judeţean Braşov şi Instituţia Prefectului, este postată de luni, 18 mai, pe platforma SEAP.
Valoarea totală estimată a achiziţiei este de 114,6 milioane lei, fără TVA, iar termenul-limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare a fost stabilit pentru data de 22 iunie 2026, ora 15:00. Finanţarea este asigurată prin intermediul Programului naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat (PNCCRS), gestionat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
Obiectul procedurii îl reprezintă realizarea serviciilor de proiectare, conform temei de proiectare din DALI - inclusiv studiile necesare obținerii Documentației Tehnice pentru Autorizarea Construirii - DTAC, Proiect Tehnic, detalii de execuție, Documentație Tehnică pentru Organizarea Execuției lucrărilor - DTOE și asistență tehnică pe perioada execuției lucrărilor, precum și execuția propriu-zisă a lucrărilor de consolidare structurală şi reabilitare a imobilului situat în Braşov, B-dul Eroilor nr. 5.
Lucrările sunt necesare pentru creșterea siguranței la risc seismic şi îmbunătățirea performanţelor tehnice, funcționale şi energetice ale imobilului. În prezent, Palatul Administrativ este încadrat în clasa de risc seismic Rs II, urmând să fie adus la clasa de risc seismic Rs IV, care corespunde clădirilor sigure.
Intrată în patrimoniul Consiliului Județean Braşov în anul 2023, clădirea datează de la începutul secolului XX. Trecerea timpului, uzura fizică, intervenţiile şi schimbările funcţionale realizate, dar şi evenimentele seismice din ultimele decenii şi-au pus amprenta asupra imobilului, care se confruntă cu o serie de probleme structurale şi funcţionale ce impun intervenţii urgente.
Potrivit documentaţiei de achiziţie, pentru a readuce clădirea la un nivel corespunzător de funcţionare şi a respecta exigenţele actuale privind siguranţa, confortul şi eficienţa energetică, sunt necesare următoarele intervenţii:
• consolidare structurală;
• eficientizare energetică a anvelopantei şi instalaţiilor, prin implementarea măsurilor stabilite conform Auditului energetic;
• reabilitarea anvelopantei - faţade, învelitoare - cu materiale şi tehnici compatibile cu zona cu regim urbanistic special în care se găseşte clădirea, în acord cu avizele de la Direcţia Judeţeană pentru Cultură;
• recompartimentări interioare pentru optimizarea spaţiilor administrative şi crearea unor fluxuri funcţionale moderne;
• adaptarea clădirii pentru utilizarea de către persoane cu handicap locomotor, prin dotarea cu lifturi, rampe, grupuri sanitare dedicate;
• realizarea de finisaje interioare moderne;
• înlocuirea completă a instalaţiilor (electrice, sanitare, termice, climatizare, detecţie incendiu etc), pentru a corespunde necesităţilor actuale de confort, eficienţă energetică şi siguranţă operaţională;
• implementarea sistemelor de prevenţie şi siguranţă la incendiu, pentru conformare la normativele actuale, protejarea vieţii şi bunurilor, cu respectarea cerinţelor Direcţiei Judeţene pentru Cultură.
Durata estimată de execuție a obiectivului de investiții este de 45 luni, din care:
• 3 luni pentru realizarea studiilor, a documentațiilor de avizare și reexpertizare - dacă se impune acest lucru;
• 6 luni pentru proiectare, inclusiv DTAC;
• 36 luni pentru execuția lucrărilor.
„Reabilitarea Palatului Administrativ reprezintă mai mult decât un proiect de o complexitate tehnică deosebită; este o datorie de onoare pe care o avem față de comunitatea brașoveană și față de patrimoniul nostru arhitectural. Discutăm despre cea mai mare investiție de acest gen din județ, prin care transformăm o clădire istorică vulnerabilă într-un spațiu modern, eficient energetic și, cel mai important, 100% sigur pentru toți cei care îi trec pragul. Sperăm să avem cât mai mulţi operatori economici care să depună oferte, deoarece ne dorim parteneri puternici, cu experiență în domeniul reabilitării clădirilor istorice şi capabili să livreze o lucrare de o asemenea anvergură la cele mai înalte standarde de calitate”, a declarat președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian-Ioan Veştea.
ABONARE REVISTA (click aici): PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16




