Miercuri, 29 Iulie 2026

Construcții Erbașu finalizează Sala Polivalentă Tulcea, pentru competiții internaționale

29_07_sala-polivalenta-tulceaConstrucții Erbașu a finalizat lucrările la noua Sală Polivalentă din Tulcea, un proiect finanțat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin Compania Națională de Investiții (CNI) și realizat pentru Consiliul Județean Tulcea. Aceasta are o suprafață desfășurată de peste 15.000 mp, capacitate de 4.670 de locuri, un teren principal de competiție și un teren de antrenament amplasat la subsol, ambele având dimensiuni oficiale de 20 x 40 metri, ceea ce permite organizarea competițiilor naționale și internaționale din mai multe discipline sportive. Valoarea investiției este de 25 milioane de euro.
Proiectul include tribune retractabile, o parcare subterană cu 80 de locuri, vestiare dedicate echipelor și oficialilor, spații pentru reprezentanții mass-media, sală de conferințe, precum și sisteme moderne de iluminat, sonorizare și transmisie multimedia. Toate acestea permit desfășurarea la standarde actuale atât a competițiilor sportive, cât și a concertelor, spectacolelor, conferințelor și altor evenimente de amploare.
Prin amploarea investiției și nivelul dotărilor, Sala Polivalentă Tulcea este pregătită să găzduiască încă de la inaugurare competiții internaționale, primul eveniment major programat fiind FIBA U18 Women's EuroBasket 2026 – Divizia B.

29_07_sala-polivalenta-tulcea-1

Peste 17.000 mc de beton și 100 de oameni pe șantier în fiecare zi
Realizarea obiectivului a presupus un volum important de lucrări. Pentru construcția sălii au fost utilizați peste 17.000 mc de beton, mai mult de 500 de tone de armătură pentru șarpantă, au fost instalați 42 km de cabluri de curenți slabi și peste 10 km de cabluri de curenți tari. În perioada execuției, pe șantier au lucrat zilnic aproximativ 100 de persoane.
Reprezentanții Construcții Erbașu au transmis și un mesaj de mulțumire echipelor implicate în proiect: "În spatele fiecărui proiect finalizat se află sute de oameni care transformă experiența, profesionalismul și dedicarea în construcții care vor deservi comunitățile pentru zeci de ani. Le mulțumim colegilor, partenerilor și tuturor specialiștilor care au contribuit la realizarea acestui obiectiv".
Structura metalică, inclusiv montajul tablei exterioare, al structurii pentru luminatoare și izolația acoperișului au fost realizate de compania Avinci (AG Steel Building & Cladding) din Miroslava, Iași, iar ca soluție constructivă pentru închiderea clădirii au fost utilizate panourile termoizolante PIR cu prindere ascunsă Top Super Wall, livrate de Topanel.
Proiectarea obiectivului a fost realizata de compania Selfconsulting.

29_07_sala-polivalenta-tulcea-2

CNI: O investiție pentru performanță și dezvoltarea comunității
Compania Națională de Investiții a anunțat, la rândul său, finalizarea lucrărilor, subliniind că noul obiectiv reprezintă o investiție strategică în infrastructura publică a municipiului Tulcea. Potrivit CNI, noua arenă este mai mult decât o investiție în infrastructură. "Acest obiectiv este o investiție în oameni, în performanță și în viitorul municipiului Tulcea - un spațiu în care sportul, cultura și comunitatea se vor întâlni pentru a crea noi oportunități și noi performanțe", au transmis reprezentanții CNI.

Din aceeasi categorie

Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA
Revocă consimțământul cookie