Construcții Erbașu a realizat o nouă etapă importantă în cadrul proiectului de consolidare, restaurare și modernizare a Palatului Universității din București. După mai bine de 80 de ani, vulturul și cei doi grifoni care făceau parte din ansamblul sculptural original au fost reinstalați pe clădirea emblematică din centrul Capitalei. Intervenția marchează, totodată, primul pas în refacerea integrală a frontonului original al Palatului Universității.
Ansamblul care a definit timp de zeci de ani imaginea Palatului Universității a fost distrus aproape în întregime în urma bombardamentelor din 1944. Revenirea vulturului și a celor doi grifoni are astfel atât o semnificație arhitecturală, cât și una istorică, reprezentând o etapă concretă în recuperarea identității și memoriei monumentului.
Ansamblu din bronz de 1,6 tone, realizat după creația lui Karl Storck
Noul ansamblu sculptural este realizat din bronz și are o greutate totală de aproximativ 1,6 tone. Elementul central, vulturul, cântărește circa o tonă, în timp ce fiecare dintre cei doi grifoni are o greutate de aproximativ 300 kg. Lucrarea, în valoare de circa două milioane de lei, are la bază creația originală a sculptorului Karl Storck și a fost realizată de sculptorul Alexandru Siminic, împreună cu colaboratorii săi, Teodor și Ștefan Siminic.
Montarea celor trei elemente reprezintă primul pas în procesul de refacere integrală a frontonului original al Palatului Universității. Ansamblul sculptural, conceput în secolul al XIX-lea, urmează să fie reconstituit în următorii ani.
"Revenirea vulturului și a celor doi grifoni pe Palatul Universității din București reprezintă, înainte de orice, un act de recuperare istorică a unui simbol care a marcat identitatea universității și a Capitalei României timp de 75 de ani, până la distrugerea lui în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. De aceea, acest moment este încărcat astăzi și de semnificația reîntregirii memoriei istorice după cel mai distrugător atac asupra Bucureștiului, ca un gest de reconstrucție și de respect pentru trecut. Restaurarea patrimoniului universității noastre și a clădirii-simbol a Palatului Universității din București, cu sprijin guvernamental, reprezintă un necesar gest de omagiu adus trecutului care a construit prezentul și care trebuie să stea la baza construcției viitorului. Mă onorează să fiu parte din generația Universității din București care este martoră la acest moment ce va rămâne în istoria Capitalei și a României", a declarat prof. univ. dr. Marian Preda, rectorul Universității din București.

Consolidarea și restaurarea Palatului Universității continuă
Lucrările sunt incluse în proiectul amplu de consolidare, restaurare și modernizare a Palatului Universității din București, cea mai mare clădire de educație din România, cu o suprafață de peste 45.000 mp, și unul dintre cele mai importante monumente ale patrimoniului arhitectural din România. Intervențiile vizează atât consolidarea structurală a întregului ansamblu, cât și restaurarea fațadelor și a elementelor istorice, cu obiectivul de a conserva și pune în valoare patrimoniul clădirii pentru generațiile viitoare.
"Pentru Construcții Erbașu, implicarea într-un proiect de o asemenea anvergură înseamnă nu doar responsabilitatea unei intervenții complexe asupra unui monument emblematic, ci și oportunitatea de a contribui direct la recuperarea unei părți importante din istoria Bucureștiului", au precizat reprezentanții constructorului.
Proiectul integral de consolidare, restaurare și modernizare este finanțat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții (CNI). Lucrările sunt realizate de Construcții Erbașu în asociere cu Terragaz Construct, Euras și Polarh Design. Valoarea investiției este de circa 100 de milioane de euro.




