Vineri, 17 Iulie 2026

Extindere Eaton Sârbi: WINCON și Optim PM construiesc o hală de producție de 5.000 mp

17_07_extindere-eaton-sarbi-optim-winconCompania Eaton continuă investițiile în România prin extinderea facilității de producție din Sârbi, comuna Fărcașa (județul Maramureș), unde au început lucrările la o nouă hală industrială cu o suprafață construită desfășurată de aproape 5.000 mp. Proiectul, estimat la aproximativ 6 milioane de dolari (circa 26 milioane de lei), este realizat de antreprenorul general Wincon, în timp ce Optim Project Management asigură managementul de proiect, managementul costurilor, dirigenția de șantier și coordonarea în materie de sănătate și securitate în muncă. Proiectarea arhitecturală este semnată de TREE Company, iar instalațiile electrice sunt executate de Electrocenter Due.
Ceremonia de începere a lucrărilor a avut loc la 8 iulie 2026, iar durata de execuție este estimată la opt luni. Noua investiție consolidează prezența Eaton în România și extinde capacitățile de producție ale companiei în județul Maramureș.
Noua unitate industrială va avea o suprafață totală de 4.936 mp, din care 2.601 mp vor fi pentru producție, 1.008 mp pentru depozitare și 1.035 mp pentru spații tehnice și de suport. Potrivit dezvoltatorului, construcția este proiectată pentru a respecta integral standardele europene și naționale, integrând soluții de eficiență energetică și sisteme moderne de management al clădirii. Hala va utiliza pompe de căldură, va fi administrată printr-un sistem inteligent de management al clădirii (BMS) și va beneficia de un sistem avansat de protecție la incendiu.
Proiectul va include și linii automate și semi-automate pentru prelucrarea metalului și plasticului, echipamente moderne pentru asamblarea produselor electrice, precum și panouri fotovoltaice.

17_07_extindere-eaton-sarbi-optim-wincon-1

Optim Project Management coordonează întregul proces de implementare
Responsabilitățile Optim Project Management acoperă întreg ciclul de dezvoltare a investiției, de la managementul proiectului și al costurilor până la dirigenția de șantier și coordonarea activităților privind sănătatea și securitatea în muncă.
"Fiecare unitate de producție pe care o construim demonstrează că dezvoltarea și sustenabilitatea nu sunt compromisuri reciproce, ci opțiuni de proiectare. De 17 ani livrăm proiecte industriale în România și în Europa de Sud-Est, iar această experiență se reflectă în fiecare detaliu al acestui proiect: în modul în care sunt integrate sistemele de protecție la incendiu, în felul în care tehnologia bazată pe pompe de căldură este conectată la sistemul de management al clădirii și în capacitatea de a respecta graficul de execuție chiar și pe măsură ce proiectul devine tot mai complex din punct de vedere tehnic. Extinderea fabricii Eaton din Sârbi este exact un astfel de proiect, conceput încă din prima zi pentru performanță și construit să reziste în timp", a declarat David Evans, CEO și fondator al Optim Project Management.
Fondată în urmă cu 17 ani la București, Optim PM furnizează servicii de management de proiect, proiectare generală, autorizare, antrepriză generală, due diligence tehnic și monitorizare independentă pentru bănci și investitori, având proiecte în sectoarele industrial, logistic, rezidențial, office, retail și medical.

17_07_extindere-eaton-sarbi-optim-wincon-2

Wincon este antreprenor general, iar Electrocenter Due realizează instalațiile electrice
Antreprenorul general al investiției este Wincon, iar instalațiile electrice sunt executate de Electrocenter Due, companie care colaborează de mai mulți ani cu Eaton în proiecte industriale.
"Am avut privilegiul de a participa la ceremonia de începere a lucrărilor pentru proiectul de extindere a fabricii Eaton din Sârbi, Maramureș - o investiție importantă care reflectă angajamentul pe termen lung al companiei Eaton față de inovare, dezvoltare sustenabilă și excelență în producție în România. (...) Acest proiect are o semnificație aparte pentru noi. De-a lungul anilor, am integrat tehnologiile și soluțiile Eaton în numeroase proiecte industriale. Faptul că participăm la extinderea uneia dintre propriile unități de producție ale Eaton reprezintă un privilegiu și consolidează o relație profesională de lungă durată, construită pe calitate, încredere și valori comune", a transmis Nelu Cheța, fondator și CEO al Electrocenter Due.

17_07_extindere-eaton-sarbi-optim-wincon-3

Investiție de 26 milioane lei pentru dezvoltarea producției în Maramureș
Președintele Consiliului Județean (CJ) Maramureș, Gabriel Valer Zetea, a subliniat că investiția Eaton reprezintă un semnal important pentru economia locală și pentru dezvoltarea sudului județului. Potrivit acestuia, autoritățile județene au sprijinit inclusiv identificarea soluțiilor pentru reabilitarea drumului de legătură dintre halele de producție, în vederea eficientizării transportului de mărfuri. Totodată, în comuna Fărcașa este pregătită dezvoltarea învățământului tehnologic și profesional dual, pentru a răspunde necesarului de personal calificat al investitorilor din zonă.

Din aceeasi categorie

Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA
Revocă consimțământul cookie