Contractul de finanțare pentru Institutul Regional de Oncologie Timișoara (IROT) a fost semnat, ceea ce permite constructorului desemnat, asocierea Construcții Erbașu SA (lider) - Concelex - Terra Gaz - Hellimed, să înceapă lucrările la viitorul spital. Proiectul prevede realizarea unei unități medicale cu o suprafață desfășurată de aproape 65.000 mp, investiție de circa 900 de milioane de lei (fără TVA).
Din asocierea de constructori fac parte și subcontractanții Almed Investments, Cubicon Invest, Popp & Asociații, Professional Tech Construct Design, Schindler România, Coneco România, Eco Drill, Innova Integration, Vici Evolution, Vivas International și Hospital Technical Solutions.
"Trecem acum din faza documentelor în cea a șantierului. Nu va fi deloc simplu. Vorbim despre un spital cu o suprafață desfășurată de aproape 65.000 mp, proiectat după standardul nZEB, cu un consum de energie aproape egal cu zero. Cu alte cuvinte, un proiect de o complexitate tehnică uriașă, care va schimba infrastructura medicală a întregii regiuni", a transmis Alfred Simonis.

Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis de CJ Timiș încă de la începutul lunii aprilie 2025, iar către finalul aceleiași luni, administrația județeană a anunțat și predarea amplasamentului pentru demararea lucrărilor.
Noul centru de excelență în tratarea și diagnosticarea afecțiunilor oncologice va avea o suprafață desfășurată de 65.419 mp și regim de înălțime S+P+4E+E5-tehnic.
IROT va include un sector de îngrijiri medicale cu 250 de paturi și șase săli de operație dedicate specializărilor: oncologie medicală, îngrijiri paliative, radioterapie, hematologie, oncohematologie pediatrică, chirurgie oncologică, ORL, ginecologie, urologie și chirurgie toracică. Centrul va mai cuprinde servicii de diagnostic și tratament, un ambulatoriu de specialitate integrat cu 26 de cabinete medicale și facilități de suport (farmacie, laboratoare, depozite pentru deșeuri infecțioase etc.), precum și spații comune adaptate nevoilor pacienților și vizitatorilor.

În plus, IROT va găzdui un Centru Regional de Primiri Urgențe Oncologice, un Centru de Transplant Medular și Afereză de Celule Stem dotat cu 10 paturi, un Laborator de Radioterapie și un Laborator de Medicină Nucleară utilate cu tehnologie de ultimă generație.
Studiul de fezabilitate al proiectului a fost elaborat de asocierea Popp & Asociații, Square Bau și Professional Tech Construct Design.
Unitatea spitalicească se va construi pe Calea Aradului, pe ruinele unui vechi proiect de realizare a unui spital municipal, abandonat de 30 de ani.




