Miercuri, 05 August 2026

KESZ România: Fațade ventilate și tehnologii digitale la ansamblul Corallis Apartments

05_08_kesz-romania-ansamblul-corallis_1Proiectat pe un teren de 15.500 mp, cu deschidere spre lacul Grivița, ansamblul Corallis Apartments va include cinci clădiri distincte (S+P+6E), cu un număr total de 230 de apartamente, 370 de locuri de parcare și peste 6.000 mp de spații verzi. Dezvoltatorul proiectului este KESZ Group, iar antreprenor general, KESZ România. Graphein furnizează soluțiile digitale pentru optimizarea fluxurilor de lucru pe șantier, iar Fortim Trusted Advisors este agentul de vânzări exclusiv al proiectului. Un aspect esențial și, totodată, un atu al imobilelor va fi fațada ventilată, care va asigura un plus de durabilitate clădirilor.
"La Graphein, suntem mândri de parteneriatul nostru cu KESZ România, membru al Grupului KESZ, o colaborare care s-a consolidat în ultimii doi ani. Înțelegând nevoile lor în continuă evoluție, am introdus Autodesk Construction Cloud ca soluție digitală pentru a optimiza fluxurile de lucru interne și externe. Acest software avansat nu doar că permite reglări în timp real pe parcursul procesului de construcție, dar și asigură o colaborare fluidă între toți actorii implicați. Implicarea noastră la Corallis Apartments depășește implementarea de software. Am adus expertiză în topografie inginerească, susținând KESZ România în fiecare etapă a construcției.

05_08_kesz-romania-ansamblul-corallis_2

De la stabilirea rețelelor topografice precise până la poziționarea elementelor proiectate pe șantier și verificarea structurilor realizate prin relevee AS-BUILT, garantăm acuratețe și eficiență la fiecare pas. Contribuția noastră pe teren este completată de servicii de monitorizare a incintelor în timpul fazei de excavare, oferind servicii de nivelment și planimetrie pentru o execuție optimă", au transmis reprezentanții Graphein.
Potrivit acestora, succesul Corallis Apartments este o dovadă a puterii colaborării bazate pe tehnologie. "Faptul că Autodesk Construction Cloud joacă un rol activ în acest proiect - și consolidează în același timp parteneriatul nostru cu KESZ România - ne întărește angajamentul față de inovație în industria construcțiilor. La Graphein, nu doar susținem proiecte, ci construim viitorul. Prin Corallis, redefinim ceea ce este posibil în construcțiile rezidențiale", au mai precizat reprezentanții Graphein.

05_08_kesz-romania-ansamblul-corallis_3

Corallis marchează prima incursiune a Grupului KESZ în România, în calitate de dezvoltator imobiliar. Compania deține și o clădire de birouri clasa A în Cluj-Napoca, cu o suprafață de 21.100 mp și o unitate de producție modernă cu potențial de extindere în Turda, consolidându-și în continuare prezența și expertiza pe piața imobiliară locală.
Imobilele din ansamblul Corallis Apartments sunt în stadiu avansat de execuție; termenul de finalizare a proiectului este stabilit pentru sfârșitul acestui an, predarea apartamentelor fiind programată de la începutul anului 2027.

Din aceeasi categorie

Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA
Revocă consimțământul cookie