Ministerul Apărării Naționale (MApN) a lansat o licitație estimată la aproape 49 milioane de euro pentru proiectarea și execuția unei noi infrastructuri militare destinate Regimentului 46 Sprijin al Comandamentului Corpului Multinațional de Sud-Est (HQ MNC-SE), în cazarma 793 din municipiul Sibiu. Contractul vizează realizarea unei baze militare complexe, cu pavilioane administrative, remize pentru tehnică militară, depozite, infrastructură logistică și rețele de utilități.
Potrivit anunțului publicat în SEAP de Unitatea Militară 02444 Sibiu, valoarea totală estimată a contractului este de 243,64 milioane lei (fără TVA), echivalentul a aproximativ 49 milioane euro.
Noua infrastructură militară este destinată susținerii operațiunilor și logisticii structurilor NATO din regiune, în contextul consolidării flancului estic al Alianței Nord-Atlantice.
Contractul este unul de tip "proiectare și execuție", incluzând atât elaborarea documentațiilor tehnice, cât și realizarea efectivă a lucrărilor. Durata estimată pentru implementare este de 925 de zile (30 de luni).
Demolări, clădiri noi și infrastructură militară modernă
Investiția presupune demolarea a 20 de construcții existente în incinta unității militare, inclusiv pavilioane administrative, depozite, infirmerii, corpuri de gardă și puncte termice. Ulterior, vor fi realizate numeroase obiective noi, printre care un pavilion administrativ multifuncțional, corp de pază, posturi și puncte de control, remize pentru tehnică militară, ateliere de mentenanță, depozite logistice și alimentare, centrală termică, bloc alimentar, platforme pentru tehnică militară și antene și infrastructură de voce-date și iluminat exterior. Suprafața totală desfășurată a noilor clădiri este de peste 29.000 de mp. Noile construcții vor trebui să aibă inclusiv sisteme de management al clădirilor, care au rolul de a reduce costurile de exploatare.
De asemenea, proiectul include realizarea rețelelor de utilități, a drumurilor interioare, parcărilor, împrejmuirilor și amenajărilor peisagistice, inclusiv terenuri sportive și spații verzi.
Criterii de eligibilitate bazate pe digitalizare și BIM
Criteriul de atribuire este "cel mai bun raport calitate-preț", iar oferta financiară are o pondere de 40%. Autoritatea contractantă acordă punctaj suplimentar pentru utilizarea tehnologiei BIM (Building Information Modeling), atât în etapa de proiectare, cât și în execuție, componenta digitală având o pondere de 10% în evaluarea ofertelor. În plus, vor conta experiența experților propuși, metodologia de execuție, perioada de garanție și mentenanța echipamentelor instalate.
Companiile interesate trebuie să demonstreze experiență semnificativă în proiectarea și execuția unor lucrări similare de mare anvergură. Pentru partea de execuție, ofertanții trebuie să fi realizat în ultimii cinci ani lucrări similare în valoare cumulată de minimum 234 milioane lei (fără TVA).
Procedura de atribuire este organizată prin licitație deschisă, iar termenul-limită pentru depunerea ofertelor este 2 iunie 2026, ora 15:00.




