Marți, 13 Ianuarie 2026
RO EN

Lucrări de 268 mil. euro pentru clădiri noi la Spitalul Fundeni, ofertate de mari constructori

04_07_fundeni_1Institutul Clinic Fundeni a primit 6 oferte de participare la licitația pe care o organizează pentru atribuirea lucrărilor de proiectare, execuție și dotare a noului ansamblu medical din cadrul Spitalului Fundeni, din Sectorul 2 al Capitalei. Proiectul prevede construcția a 3 corpuri noi de clădire, unde vor fi centralizate toate activitățile de transplant (Centrul de Boli Digestive și Transplant Hepatic, Centrul de Uronefrologie și Transplant Renal, Centrul de Transplant Medular), cu un număr total de circa 500 de paturi. Contractul are o valoare estimată la 1,34 miliarde lei (268 milioane de euro), fără TVA, și o perioadă de implementare de 103 luni, din care 10 luni pentru proiectare, 33 de luni pentru execuția lucrărilor și 64 de luni perioada de garanție și de post-garanție.
Conform anunțului de participare la licitație, proiectul prevede construcția mai multor imobile, respectiv: clădirile A, B și C (Sp+D+P+6E+Etehnic), corpul D (D+P+2E+Et), corpul E (Sp+D+P+2E+Et) și anexe tehnice (P) - centrală termică, stocator oxigen, depozit butelii oxigen și depozit de CO2. Noile construcții vor avea o suprafață totală desfășurată de peste 100.000 mp. De asemenea, lucrările mai includ desființarea clădirilor existente pe amplasament (P), racordarea ansamblu medical nou la tunelul existent subteran C33, relocarea rețelelor subterane de termoficare, gaz, apă, canal, curent electric pentru eliberarea amplasamentului, precum și amenajarea unui acces nou din Șoseaua Fundeni, drumuri, parcaje și spații verzi de incintă.
Proiectant general este compania Scriba Proiect, din București.

Mari companii de construcții, interesate de proiect
Cele 6 oferte au intrat în etapa de evaluare, ce are termen-limită stabilit la data de 31 martie 2026, ora 18:00.
1. Türkerler İnşaat Turizm Madencilik Enerji Üretim Ticaret Ve Sanayi AŞ, având ca subcontractanți companiile Arima Electroinstal, Health Supply, Popaescu & Co, Arcaprod Serv Company, Damiena, Manro, Tin Expert Construct, Bridge Blue Consultancy, Coneco Romania, Medical Gazplus, KONE Ascensorul, Tender Partners, Euro Building, Belle Moon, Blue Projects Design, Focus Security Systems și STM Sistemi Tecnologie Medicali;
2. STRABAG, având ca terți susținători Ed. Zublin AG și Jose Ferraz & Associados - Engenharia E Consultaria SA, și ca subcontractanți companiile IMSAT Service Cluj, Austal, Idea Install, Cortech Med, Medist Imaging & POC, General Electric Medical Systems Romania, Zublin Romania, Frigodom, Electroaxa, SDC Proiect, Eckon CEI, Brenneka Install, Hospital Technical Solutions, Otis Lift, Papapostolou și Tesseract Architecture;

04_07_fundeni_2

3. Asocierea MIS Grup (lider) - Minimed Solutions - Aqua Serv - Riola-Module Ltd - WD Concord West Doo - Ness Proiect Europe - Atelier Decumanus, având ca terți și/sau subcontractanți companiile Holzner & Bertagnolli Engineering, Medist Imaging & POC, Schindler Romania, General Electric Medical Systems Romania, Focus Security Systems, Cortech Med, Papapostolou, Rheinbrucke, MC General Construct Engineering, Hospital Technical Solutions, Montana Iugan, Terratest Geotehnic SA, BS Recycling, Alpha One Security și Muzeul Olteniei Craiova;
4. Asocierea Constructii Erbasu (lider) - Cubicon Invest - Concrete & Design Solutions - Bog’Art - Concelex Engineering - Concelex - Vici Evolution - Almed Investments - SMG Electronica, având ca subcontractanți companiile Alma Instal Pro, AM Securitate, Draeger Romania, Con Gaz Prest, HVAC Inter Trade, Xplorate Group, Geosond, Professional Tech Construct Design, Schindler Romania, Selfconsulting, Coneco Romania, Dräger Austria GmbH, Innova Integration, General Electric Medical Systems Romania, Cortech Med, Papapostolou, Philips Romania și Quadratum Architecture;
5. Asocierea CCN Altyapi Yatirimlari Ve Inşaat AŞ (lider) - CCN Yatirim Holding AȘ - CCN International - Rotary Construcții Mentenanță - Bedamiro Holding Parcări Construct, având ca subcontractanți companiile Pirotehnic OSB, Allied Engineers Grup, KONE Ascensorul, Dräger Austria GmbH, Draeger Romania, Muzeul National Brukenthal, UTI Construction and Facility Management, D&D Eurocom și Medimax Medical;
6. Asocierea Leviatan Design (lider) - Ubitech Construcții - ROMCIM - Gama Endüstri Tesisleri Imalat ve Montaj AS, având ca terți și/sau subcontractanți companiile Mithras Build, SBR Soletanche Bachy Fundații, Hospital Technical Solutions, High Tech Clima, Conim Partners, Schindler Romania, Tesseract Architecture, Vamed Standortentwicklung Und Engineering GmbH, Electrical Integration Systems, Termhidro, Dräger Austria GmbH, Draeger Romania, Copraag Entrepreneur, Con Gaz Prest, Papapostolou, Medist Imaging & POC, General Electric Medical Systems Romania, Cortech Med și Confrasilvas.

27_06_proiecte_fundeni

Patru asocieri de proiectanți, interesați de supervizarea lucrărilor
În paralel, Institutul Clinic Fundeni are în derulare și licitația pentru atribuirea serviciilor de supervizare si management al contractului de proiectare și construcție a noilor clădiri ale spitalului. Contractul de consultanta are o valoare maxima estimata la 50,2 milioane de lei (10 milioane de euro), fără TVA, si o perioada de implementare care acoperă întreaga durată de proiectare, execuție și garanție, de 104 luni.
La licitație s-au înscris 4 oferte, care se află în etapa finală de evaluare:
1. Egis Romania, având ca subcontractant compania Popp & Asociații Consulting Engineers și ca terț și subcontractant grupul Egis Batiments International;
2. Asocierea Davitravell (lider) - RPA - ETS SpA - Engineering and Technical Services - Eurotehnica IT&C;
3. Asocierea Daio Total Construct (lider) - Romanhart Tech - M Infra Design & Management - Manens SPA - Kentler Insaat Proje Yonetim - ECM Group Polska - Consultanță Construcții Iordan - Interaxis Engineering, având ca terț susținător și subcontractant compania Theos Supervisor;
4. Asocierea Ghallard Sys (lider) - NKY Architects & Engineers.

Din aceeasi categorie

Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA