Cinci asocieri de constructori cu tradiție s-au înscris la licitația organizată de Primăria Sectorului 4 pentru atribuirea unui acord-cadru cu o valoare de aproape 3 miliarde euro, ce va fi încheiat pe o perioadă de 4 ani. Lucrările includ extinderea, consolidarea, modernizarea și reabilitarea termică a clădirilor publice de pe raza Sectorului 4. Procedura este derulată în regim de achiziție comună, alături de Direcția Generală de Administrare a Unităților de Învățământ, a Sportului și Culturii Sector 4.
Valoarea totală estimată a contractului este cuprinsă între 9,87 și 14,81 miliarde de lei (circa 2,96 miliarde euro, fără TVA), finanțarea urmând a proveni majoritare din bugetul local.
Cele 5 oferte au intrat în etapa de evaluare, ce are termenul-limită stabilit la data de 11 martie 2026, ora 18:00.
"Sectorul 4 se află în plin proces de dezvoltare urbanistică, economică și socială, ca parte a strategiei sale de dezvoltare. (…) Astfel, la nivelul subunității administrativ-teritoriale a luat naștere necesitatea efectuării de lucrări de extindere, consolidare, modernizare și reabilitare termică a clădirilor din Sectorul 4. Lucrările propriu-zise privesc: lucrări de reabilitare termică a elementelor de anvelopă a clădirii, reabilitarea sistemelor de încălzire, furnizare a apei calde de consum, instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice și/sau termice pentru consum propriu, utilizarea surselor regenerabile de energie, lucrări de instalare/ reabilitare/ modernizare a sistemelor de climatizare și/sau ventilare mecanică pentru asigurarea calității aerului interior, lucrări de reabilitare/ modernizare a instalațiilor de iluminat din clădiri și alte tipuri de lucrări", se precizează în Caietul de sarcini.
Prin acordul-cadru ce va fi atribuit se va asigura încheierea de contracte subsecvente care să asigure execuția lucrărilor aferente obiectivelor de investiții, valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent fiind de 352,9 milioane de lei (fără TVA).
Tabloul complet al participanților la licitație
1. Asocierea Bog’Art (lider) - Straco Holding, având ca subcontractanți companiile IFMA, Miral Instal Company, Conrad Consinstal, Invest Servicii Comerciale, precum și Coneco România.
2. Asocierea Construcții Erbașu (lider) - Terra Gaz Construct, având ca subcontractanți companiile Vialis Engineering, Drum Concept, Coneco România și Schindler România.
3. Asocierea X-tra Best Construct (lider) - RCTI Company - Daroconstruct - SSAB-AG - Laurentiu H, având ca subcontractanți Muzeul National de Istorie a României, Electro Metal Construct EMCO, Prodac, Pro Strategy Construction, Smart Clima, Elios Electric, Coneco România, RNB Instal Construct, Photovoltaic Systems, KONE Ascensorul, Garden Center Grup și Enviro Consult.
4. Asocierea Theda Mar Design (lider) - TPS Invest - Infratrust Construct - Ral Construct Development - Hydrostroy AD - Riola-Module Ltd - Santia Partner Construct - Tancrad, având ca subcontractanți companiile Ascensoare Concept, Master Gaz, Topsafe Building Services, San Ter și Quad Still Paint.
5. Asocierea Concelex (lider) - Wincon - Concelex Engineering - Palex Construcții Instalații, având ca subcontractanți companiile Electrical Integration Systems, Con Gaz Prest, EZ Project AG, Schindler Romania, Coneco România, Conart Development și Zublin România.




