Miercuri, 21 Ianuarie 2026
RO EN

Spital materno-infantil Comănești: KATAR și SSAB-AG licitează pentru construire

27_06_proiecte_spital-comanestiPatru asocieri conduse de companiile Katar Conneg, SSAB-AG, Hidro Salt și Daroconstruct au depus oferte de participare la licitația pentru proiectarea și construcția unui spital materno-infantil în cadrul Spitalului Orășenesc "Ion Lascăr" din Comănești (județul Bacău). Contractul vizează realizarea unui corp nou de clădire, inclusiv dotarea acestuia, într-un demers prin care administrația locală urmărește modernizarea infrastructurii medicale din oraș și creșterea accesului la servicii specializate pentru mame și copii.
Cele 4 oferte au intrat în etapa de evaluare, ce are termenul-limită stabilit la data de 28 februarie 2026, ora 18:00.
Contractul ce va fi atribuit are o valoare estimată de 132 milioane de lei (circa 26 milioane de euro), fără TVA, și o perioadă de implementare de 60 de luni.
Proiectul a fost depus pentru finanțare din Programul național de investiții în infrastructura unităților spitalicești (PNIIUS) și prin Programul Sănătate 2021-2027. Licitația a fost demarată cu clauză suspensivă, semnarea contractului de proiectare și execuție fiind condiționată de obținerea finanțării.
Conform Studiului de fezabilitate, va fi construită o clădire (S+P+6E+heliport), cu o amprentă la sol de 1.140 mp și o suprafață desfășurată totală de aproape 10.500 mp. În incintă se vor amenaja peste 23.000 mp de spații verzi, aproape 4.000 mp de trotuare, 7.100 mp de carosabil și o parcare cu 62 de locuri.
Studiul de fezabilitate al proiectului a fost elaborat de compania Consulting Grup Expert din Moinești (județul Bacău), ca proiectant general.

Tabloul complet al participanților la licitație
Cele 4 oferte participante la licitație au fost depuse de:
1. Asocierea Katar Conneg (lider) - Riola-Module Ltd - Stood Project - Popaescu & Co, având ca subcontractanți companiile WPT Industry Group, Elproex, Imeco, Geo Arc, Medical Gazplus și STM Sistemi Tecnologie Medicali.
2. Asocierea SSAB-AG (lider) - Tesseract Architecture - Far Foundation, având ca terț compania Unbuilt și/ sau subcontractanți Complexul Muzeal Iulian Antonescu, IFMA, ABC Development Aviation, DZ Medicale, Dacorum Grup, Meridian, Vangaz Instal, Amteh International, Electroaxa, SDC Proiect, Etic Instal, Topo Miniera, Art Electric Solutions, Avitech CO și NTI Instal.
3. Asocierea Hidro Salt B 92 (lider) - Mansart Corporate - Cubicon Invest - Termomont Doo Beograd, având ca subcontractanți companiile Medical Gazplus, STM Sistemi Tecnologie Medicali, Evam Constal, ABC Development Aviation, Zoork, Quad Still Paint, CSP Proiect Line, Seiv Instal și Otis Lift.
4. Asocierea Daroconstruct (lider) - Concrete & Design Solutions - Antramicons, având ca subcontractanți companiile Virtual Business, General Tehnic, Dacorum Grup, Kleemann Lift Ro, ABC Development Aviation, Demo-Idil Construct, Moldsting, Global GIS Consulting AG și DZ Medicale.

 

Din aceeasi categorie

Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA