Lucrările la centura ocolitoare Comarnic avansează într-un ritm susținut către termenul de finalizare estimat pentru sfârșitul lunii august 2026. Potrivit informațiilor din șantier, antreprenorul general, reprezentat de compania Frasinul, derulează în această perioadă lucrări de relocare a rețelelor de utilități, de completare a terasamentelor, de construcție a podului peste râul Prahova, de realizare a zidurilor de sprijin, precum și de asfaltare a sectoarelor de drum rămase. Intervențiile sunt corelate pentru a asigura continuitatea execuției și respectarea graficului de lucrări.
Un moment-cheie în evoluția proiectului a fost atins la începutul lunii aprilie 2026, odată cu montarea grinzilor metalice ale viaductului peste râul Prahova. Cele două elemente structurale, fiecare având o lungime de aproximativ 60 de metri și o greutate de circa 120 de tone, reprezintă componente centrale ale infrastructurii rutiere. Operațiunea de montaj a implicat o mobilizare complexă de resurse și o coordonare riguroasă a echipelor din teren.

"Montarea grinzilor permite continuarea lucrărilor la viaduct și deschide următoarea fază a execuției. Într-un proiect de această anvergură, fiecare astfel de etapă face legătura între lucrările deja realizate și cele care urmează, contribuind la menținerea unui ritm constant. Pentru administrația județeană, obiectivul rămâne păstrarea investiției în grafic. Potrivit calendarului actual, centura ocolitoare Comarnic are termen de finalizare în cursul verii, iar această etapă susține direct atingerea acestui termen. Lucrările sunt urmărite constant, iar evoluția din teren confirmă că proiectul avansează, cu etape importante deja atinse și cu un calendar corelat cu realitatea execuției", au transmis reprezentanții Consiliului Județean Prahova.
Șoseaua de centură, proiectată ca un drum complementar de acces la A3 (Comarnic), va avea o lungime de 5,8 km și două benzi. Traseul pornește din DN1 (km 111+200) și se leagă de DJ 101R / DN1 în zona km 85+405. Varianta traversează orașul Comarnic și valea Prahovei și include construcția a două poduri peste râul Prahova, a unuia peste Valea Meșteacănișului, precum și amenajarea de pasaje/ viaducte și intersecții giratorii.

Contractul de proiectare și execuție a fost atribuit, în luna mai 2023, asocierii Frasinul (lider) - Artehnis, care coordonează o echipă extinsă de terți susținători și subcontractanți, respectiv: Hydrostroy AD, Perfect Consult Europe, Best Consulting & Design, Vedrum, EPMC Consulting, Infranova Solutii Tehnice în Construcții, North Best, Danavi, Infrastructure Solutions & Design, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova, Topoprest, Damiena, Rogotehnic, Montrepcom și Elektra Invest. Valoarea actualizată a lucrărilor este de 355,35 milioane de lei (fără TVA).
Studiul de fezabilitate a proiectului a fost elaborat de compania Irimat Cons.





