Marți, 31 Martie 2026

CONSITRANS și alte 105 firme licitează SF Orbital București DR 3 - Giulești Expres

31_03_drum-radial-dr3-giulesti-expresAsociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană București (ADIZMB) a lansat procedura de achiziție pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate (SF) aferent proiectului "Orbital București - Drumul Radial 3 (DR 3 - Giulești Expres)", un obiectiv strategic destinat dezvoltării infrastructurii rutiere din Capitală și zona metropolitană. Contractul, finanțat prin Programul Transport 2021-2027, a atras un interes ridicat din partea pieței, fiind depuse oferte de către nu mai puțin de 106 operatori economici grupați în 16 asocieri, printre care lideri în inginerie, precum Consitrans, TPF Inginerie, Urban Scope sau 3TI Progetti Italia.
Cele 16 oferte au intrat în etapa de evaluare, ce are termenul-limită stabilit la data de 12 iunie 2026, ora 18:00.
Procedura vizează realizarea documentației tehnice necesare pentru accesarea fondurilor europene și implementarea proiectului, respectiv elaborarea studiului de fezabilitate, inclusiv expertize tehnice, analize și documentații aferente, precum și asistență tehnică pentru promovarea indicatorilor tehnico-economici prin hotărâre de guvern.
DR3 - Giulești Expres va avea o lungime de peste 10 km și va conecta localitatea Săbăreni cu Autostrada A0, se va prelungi până la Centura Capitalei, apoi va realiza legătura cu Calea Giulești. Costul estimat al construcției, conform prognozelor inițiale, este de peste 70 de milioane de euro (TVA inclus).
Memoriul de prezentare a proiectului a fost elaborat de compania Total Business Land, din Alba Iulia.

31_03_drum-radial-dr3-giulesti-expres-1

Tabloul complet al participanților la licitație
1. Consitrans, având ca subcontractanți companiile Pirotehnic OSB, Mondev Real Estate, Artera Proiect, Muzeul Municipiului București și Drum Proiect;
2. Proiect-Construct Regiunea Transilvania (lider), având ca subcontractanți companiile SXA Expert Proiect Consult, Aquaproiect, Construcții Feroviare Mureș, Mondev Real Estate, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia și Danavi;
3. Infranova Soluții Tehnice în Construcții (lider), având ca terți compania ADT Omega Consulting Engineers și ca subcontractanți companiile Pirotehnic OSB, RC Geoproiect, Ecofin Group Benefit, Protelco, Danovcad, S Engineering Design și Muzeul Județean Satu Mare;
4. Mega Mühendislik Müşavirlik AȘ (lider), având ca subcontractanți companiile Danavi, Traiectoria Dreaptă, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia și General Survey Corporation;
5. TPF Inginerie (lider), având ca terți companiile TPF Getinsa Euroestudios și TPF Spolka z Ograniczona Odpowiedzialnoscia și ca subcontractanți companiile RC Geoproiect, Danavi și Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați;
6. Asocierea Specialist Consulting (lider) - Perfect Consult Europe, având ca terți și/sau subcontractanți companiile Pegasus Engineering, Aduro, Archaus, Danavi, Mondev Real Estate, Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați, CP Med Laboratory și Steerforth Consult;
7. Asocierea Tehno Consulting Solution (lider) - Erre.Vi.A. Ricerca Viabilitá Ambiente, având ca terți și/sau subcontractanți companiile Opium Office Consulting, Modal Route, Danavi, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Stereogis Proiect, Hydro Design & Engineering, Geostud, Hub International, Construct CDP și Interactive Transport Planning;

31_03_drum-radial-dr3-giulesti-expres-2

8. Asocierea Incons (lider) - RVA Engineering, având ca terți și/sau subcontractanți companiile Muzeul Olteniei Craiova, Danavi, Archaus, Degal Construct 88, VAMS Ingegneria, RPA și Dorecad Sol;
9. Asocierea Irimat Cons (lider) - Domarcons, având ca terți și/sau subcontractanți companiile Search Corporation, Geotesting CI, Pirotehnic OSB, EPC - Consultanță de Mediu, Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", S Engineering Design și Protelco;
10. Asocierea Artehnis (lider) - Total Road, având ca terți și/sau subcontractanți companiile AV Transport Planning, Danavi, Duplicom Grup, Artehnis Infrastructure Solutions, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, YDA Proiect Consulting, East Water Drillings, Protelco, RC Geoproiect, EPMC Consulting și Komora Engineering;
11. Asocierea Explan (lider) - NV Construct, având ca terți și/sau subcontractanți companiile AMNV Geocad, Danavi, Infrasoiltest, Muzeul Municipiului București, Mediu Research Corporation, Pado Group Infrastructures, We Design și Expertus;
12. Asocierea Bomaco (lider) - TQM Management, având ca terți și/sau subcontractanți companiile Sirius Proiectare Studii, Protelco, Roadcraft, Degal Construct 88, Muzeul Național Brukenthal, Danavi, Search Corporation, Geostil, EPC - Consultanță de Mediu și RC Geoproiect;
13. Asocierea Urban Scope (lider) - SAS Ingerop Conseil et Ingenierie - M Infra Design & Management, având ca terți și/sau subcontractanți Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan" și companiile Acadstru Online Consult, Danavi, Aquasofi, Omega Proiect Construct, EPC - Consultanță de Mediu și Blue Road;
14. Asocierea Maffeis Engineering (lider) - Soil Engineering - BTP Infrastrutture, având ca subcontractant compania EPC - Consultanță de Mediu;
15. Asocierea 3TI Progetti Italia - Ingegneria Integrata (lider) - Yuksel Proje, având ca subcontractanți companiile EPC - Consultanță de Mediu, TTL Planning, Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Melnytopo și Prospect Drill;
16. Asocierea Peyco Proyectos, Estudios y Construcciones (lider) - Eco Geodrum, având ca subcontractanți Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan" și companiile Danavi, Search Corporation, Mondev Real Estate, Interactive Transport Planning și Protelco.

31_03_drum-radial-dr3-giulesti-expres-3

Contract estimat la maximum 5 milioane euro
Valoarea estimată a contractului se situează între 18,4 milioane lei și 20,76 milioane de lei, circa 5 milioane de euro, (fără TVA), incluzând și posibilitatea achiziționării ulterioare de servicii similare în valoare de aproximativ 2,34 milioane de lei. Durata de implementare a acestuia este de 17 luni.
Criteriul de atribuire stabilit este "cel mai bun raport calitate-preț", în care componenta financiară are o pondere de 40%, iar restul punctajului este acordat pe baza experienței echipei de proiect (manager de proiect, specialiști drumuri, poduri, geotehnică și mediu), metodologiei propuse și modului de alocare a resurselor tehnice și umane.
Proiectul DR 3 - Giulești Expres face parte din sistemul de drumuri radiale al Capitalei, fiind conceput pentru a îmbunătăți conectivitatea între București și zona periurbană, precum și pentru a reduce presiunea traficului pe rețeaua existentă. Implementarea acestuia este esențială pentru creșterea mobilității și pentru integrarea eficientă a infrastructurii rutiere în cadrul rețelei de transport naționale și europene.
Interesul ridicat al companiilor pentru acest contract reflectă importanța strategică a proiectului și volumul semnificativ de investiții preconizat în infrastructura rutieră din zona Capitalei în următorii ani. În etapa următoare, autoritatea contractantă va evalua ofertele depuse și va desemna câștigătorul care va elabora documentația tehnică necesară demarării investiției.

31_03_drum-radial-dr3-giulesti-expres-4

Din aceeasi categorie

Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA
Revocă consimțământul cookie