Marți, 12 Mai 2026

KONSENT supervizează șantierul CON-A pentru stațiile Trenului Metropolitan din Cluj

12_05_tren-metropolitan-cluj-napoca-constructorAsocierea Konsent (lider) - MGGP Engineering - MGGP va asigura serviciile de supervizare pentru lucrările aferente stațiilor Trenului Metropolitan Cluj, proiect strategic de mobilitate urbană și metropolitană cu finanțare europeană. Contractul de proiectare și execuție pentru etapa dedicată stațiilor a fost semnat recent de Primăria municipiului Cluj-Napoca și CFR SA - Sucursala Regională CF Cluj cu antreprenorul desemnat, reprezentat de asocierea Con-A Operations (lider) - Zue Spolka Akcyjna - UTI Construction and Facility Management. Valoarea contractului pentru proiectarea și execuția stațiilor se ridică la aproximativ 115 milioane de euro și vizează modernizarea infrastructurii feroviare existente, realizarea unor stații noi, amenajarea acceselor pietonale și rutiere, precum și dezvoltarea facilităților pentru călători.
La semnarea contractului au participat reprezentanți ai CFR SA - Sucursala Regională CF Cluj, Petru Ceșa - director SRCF Cluj, Cristian Sechei - șef Divizie Investiții la SRCF Cluj, alături de reprezentanții asocierii care va realiza lucrările: Narcis-Sorin Cristea - director general Con-A Operations, Tomasz Szeląg - director Sucursala Cluj-Napoca Zue Spolka Akcyjna și Florin Dimitrescu - director general UTI CFM SA.

12_05_tren-metropolitan-cluj-napoca-constructor-1

23 de stații și infrastructură modernă pentru mobilitate metropolitană
Proiectul include realizarea și modernizarea a 23 de stații feroviare și a infrastructurii conexe necesare accesibilității și mobilității urbane. Sunt prevăzute inclusiv 8 stații noi, o stație cu pasaj rutier subteran, 4 stații dotate cu pasaje pietonale subterane și 8 parcări auto cu un total de 223 locuri.
Printre investițiile incluse în proiect se numără pasaje pietonale subterane la stațiile Aeroportul Internațional Avram Iancu Hm., IRA h, Fabricii de Zahăr h. și Piața 1 Mai h., precum și un pasaj rutier subteran la stația Fabricii de Zahăr h. Totodată, vor fi amenajate parcări în zonele Bonțida, Jucu de Jos, Câmpenești, Apahida, Dezmir, Hoia, Rădaia și Gârbău.
Studiul de fezabilitate al proiectului a fost elaborat de asocierea SWS Engineering SPA (lider) - Systra - Metrans Engineering, având ca subcontractor pentru studiile geotehnice, de mediu și expertize tehnice compania Geostud. Studiile topografice au fost realizate de Cornel & Cornel Topoexim, cele urbanistice de Urban Vision Consulting, cele istorice și arheologice de Novartis, de planificarea transporturilor s-a ocupat TTL Planning, iar documentația pentru obținerea terenurilor a fost supervizată de Cabinetul de Avocatură Carmen Tease.

12_05_tren-metropolitan-cluj-napoca-constructor-2

Trenul Metropolitan Cluj, investiție de aproximativ 285 milioane de euro
Proiectul Trenului Metropolitan Cluj presupune introducerea unui serviciu de transport public de călători pe infrastructura feroviară existentă, între haltele Gârbău și Bonțida, pe un traseu de 48,8 km care traversează șase unități administrativ-teritoriale din județul Cluj: Gârbău, Baciu, Cluj-Napoca, Apahida, Jucu și Bonțida.
Durata estimată de parcurs de la un capăt la altul al traseului va fi de aproximativ 65 de minute, cu o frecvență de două trenuri pe oră.
Valoarea totală a proiectului este de circa 1,42 miliarde de lei (aproximativ 285 milioane de euro), din care peste 1,13 miliarde de lei reprezintă finanțare nerambursabilă europeană prin Programul Transport 2021-2027, finanțat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin FEDR.
Proiectul este implementat în parteneriat cu CFR SA, Consiliul Județean Cluj și administrațiile locale din Cluj-Napoca, Gârbău, Baciu, Apahida, Jucu și Bonțida.

Din aceeasi categorie

Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA
Revocă consimțământul cookie